Lecția I - Familia Umană

Fizica

Acum 13.8 miliarde de ani, materia, energia, timpul şi spațiul au luat ființă în ceea ce numim Big Bang. Povestea proprietăților fundamentale ale universului se numește fizică. Fizica, astrofizica studiază formarea şi modul în care materia, energia, timpul și spațiul interacționează unele cu altele.

Chimia

După aproximativ 300.000 ani de la formare, materia și energia au început să se combine în structuri complexe, pe care le numim atomi. Aceștia s-au combinat la rândul lor în molecule. Povestea atomilor, a moleculelor și a legăturilor dintre ele se numește chimie. Chimia analizează ce se întâmplă atunci când un atom de oxigen vine în contact cu un atom de hidrogen sau atunci când o altă moleculă intră în contact cu o moleculă de apă. Asta e chimia.

Biologia

Cu aproximativ 4 miliarde de ani în urmă pe o planetă numită Pământ anumite molecule s-au combinat pentru a forma structuri mai mari și mai complexe, pe care le numim organisme, sau creaturi vii. Povestea organismelor vii este biologia. Biologia analizează organismul unui leu sau al unei girafe și ce se întâmplă atunci când un leu întâlneşte o girafă. Asta e biologia.

Istoria

În urmă cu aproximativ 70.000 ani, organismele aparținând unei anumite specii - specia noastră, Homo sapiens - au început să formeze structuri elaborate, pe care le numim culturi. Dezvoltarea acestor culturi este istoria. Asta e şi tema cursului: formarea, dezvoltarea și interacțiunea culturilor umane de acum 70.000 de ani până în prezent. Istoria nu trebuie separată de fizică, chimie sau biologie, e pur și simplu următoarea etapă a proceselor complexe desfășurarate în univers. Avem întâi dinamica proceselor fizice care dau naştere la structuri atomice. Avem apoi chimia, dând naştere la structuri chimice. Apoi dinamica biologică, care va crea structuri biologice complexe, iar când procesele biologice devin la rândul lor suficient de complexe, obţinem istoria. La rândul ei, istoria se poate rezuma în trei etape principale:

I Revoluția cognitivă

Prima etapă este revoluția cognitivă. Revoluția cognitivă a început în urmă cu aproximativ 70.000 de ani. În această etapă, Homo sapiens s-a transformat dintr-o specie insignifiantă de maimuță africană într-o creatură cu abilități cognitive unice. Abilitățile cognitive cuprind gândire, memorie, comunicare, abilitatea de a învăța. Având aceste abilităţi, Homo sapiens a dobândit o imensă putere care l-a transformat în cel mai important animal din lume. Aceasta este în concluzie prima mare revoluție a istoriei, revoluția cognitivă.

II Revoluția agricolă

A doua mare revoluție a istoriei este revoluția agricolă, care a început în urmă cu aproximativ 12.000 de ani. În timpul revoluției agricole, Homo sapiens a domesticit felurite animale și plante, s-a stabilit în sate și orașe, şi în aceste așezări permanente a început să creeze societăți complexe: state, imperii, biserici și așa mai departe. Aceasta este a doua mare revoluție a istoriei, revoluția agricolă.

III Revoluția științifică

Cea de a treia mare revoluție a istoriei este revoluția științifică. A început acum aproximativ 500 de ani. În timpul revoluției științifice, Homo sapiens a început să înțeleagă regulile care guvernează lumea din jurul său și din interiorul acestuia.

Astfel el căpătat și mai multă putere, devenind stăpânul întregii planete. În zilele noastre, omul a devenit atât de puternic încât e capabil să schimbe regulile elementare ale vieții. Aproximativ 4 miliarde de ani, viața pe pământ a evoluat după legile selecției naturale. În zilele noastre, Homo sapiens are însă tot mai multă putere datorită dezvoltării tehnologice, spre exemplu ingineria genetică, interfaţa directă creier-computer și așa mai departe. Este de așteptat că în următoarele secole, Homo sapiens va schimba complet modul în care evoluează viața pe Pământ și în Univers. Dr. Harari va reveni asupra acestui lucru la finalul cursului, când va discuta revoluția ecologică și schimbările politice din secolul 20 și 21. Cursul va aprofunda aceste trei revoluții majore ale istoriei: revoluția cognitivă, revoluția agricolă şi cea științifică, precum şi impactul lor atât asupra ființelor umane cât şi asupra mediului din jur.

Din savană la bomba atomică

Însă pentru început e important să realizăm că oamenii au existat cu mult timp înaintea istoriei. Istoria a început ca un rezultat al evoluţiei speciilor în urmă cu aproximativ 70.000 de ani, dar animale foarte asemănătoare nouă şi omului modern au apărut acum aprox. 2,5 milioane de ani în Africa de Est. Cu toate acestea, pentru majoritatea timpului în aceste 2,5 milioane de ani, strămoșii noștri nu au avut nimic special, au fost doar un alt fel de animal. Nu au lăsat nici un indiciu că nepoții lor vor ateriza într-o zi pe Lună, vor stăpâni energia şi fisiunea nucleară şi vor înțelege structura ADN, sau că vor scrie cărțile de istorie. Cel mai important lucru de ştiut despre oamenii preistorici este că ei erau creaturi lipsite de importanță şi nu au avut un impact mai mare asupra lumii decât spre exemplu gorilele, licuricii sau pinguinii. Istoria acestor oameni a fost doar un alt capitol din Marea Carte a Biologiei.

Genul şi specia in Biologie

Biologii clasifică animalele în specii atunci când acestea se împerechează unele cu altele, dând naștere la pui fertili. Calul şi măgarul, de exemplu, seamănă mult în aparenţă, dar interesul sexual între cal și măgar este redus. Oamenii pot forța calul și măgarul să se împerecheze astfel încât aceştia produc urmaşi. Dar aceştia, numiţi catâri, sunt întotdeauna sterili.

Acest lucru arată că, deşi foarte asemănători, calul și măgarul sunt de fapt două specii complet diferite. Din moment ce ei nu pot face schimb genetic, ei evoluează în direcții diferite. Când o mutație genetică importantă se produce într-un cal, ea nu poate trece la măgar pentru că ei nu pot produce urmaşi fertili împreună, fiind din specii diferite. Pe de altă parte, un bulldog si un cocker spaniol arată foarte diferit unul faţă de altul, dar se vor împerechea fericiţi, producând pui fertili, care vor creşte să se împerecheze cu alţi şi alţi câini și așa mai departe.

Acesta este motivul pentru care bulldogul și cockerul spaniol sunt considerați membri ai aceleiași specii. Ei sunt ambii câini (parte din genul Canis). O specie care a evoluat dintr-un strămoș comun, chiar și atunci când sunt acum diferite, cum ar fi calul și măgarul, sunt clasificate de biologi împreună într-un Gen. Acesta este modul în care oamenii de știință aranjează un grup de specii care au evoluat dintr-un strămoș comun, pluralul fiind Genera. De exemplu, leul, tigrul, leopardul și jaguarul sunt diferite specii în cadrul genului Panthera:

E interesant de știut faptul că oamenii de știință folosesc de obicei limba latină pentru că totul sună mult mai impresionant și științific în latină. De exemplu, toate medicamentele care le folosim sau numele mușchilor în corpurile noastre sunt toate în limba latină. De asemenea, pentru numele de animale și plante, precum și pentru toate celelalte organisme, biologii doresc să folosească limba latină pentru a da animalelor nume științifice. De regulă, denumirea științifică a fiecărui animal are două părți: în primul rând genul, apoi specia. Leul de exemplu, este numit Panthera leo. Aceasta este denumirea științifică a leului. Panthera este numele genului. Apoi Leo, numele speciei. Noi toţi suntem Homo sapiens, aceasta este denumirea științifică a noastră, înseamnând specia Sapiens, un cuvânt latin care înseamnă înțelept, şi genul Homo, un cuvânt latin însemnând oameni. Deci, în sens științific, numele Homo sapiens înseamnă omul înțelept, acesta fiind numele pe care ni l-am dat nouă înşine. E posibil să fim înțelepţi, dar în mod sigur nu suntem prea modeşti.

Familia umană- un mare secret al istoriei

Pluralul Genului(Genus) din Biologie este Genuri (Genera). Mai multe genurilor sunt, de asemenea grupate de biologi în familii.

În natură avem spre exemplu, familia pisică, care include multe genuri și specii de pisică, cum ar fi leul și ghepardul precum și pisica de casa, toate fac parte din familia pisică, genul Felis. Și avem familia câinelui, care include lupul, vulpea, șacalul, toate fac parte din marea familie a câinelui, genul Canis. Și avem familia elefantului, care include elefantul indian şi african, precum şi specii dispărute de elefant, cum ar fi mamutul sau mastodontul. Ceea ce este important de ştiut este ca toți membrii familiei pot fi desenaţi pe o linie imaginară care duce la un strămoș care este stră-stră-stră-bunica sau bunicul tuturor.

Toate pisicile, de la cel mai feroce leu din savana africană la cel mai mic şi drăguţ pisoiaş de casă, au toate un strămoș comun, care a trăit cu aproximativ 25 de milioane de ani în urmă. Acestea sunt deci familiile; Homo sapiens, specia noastră, aparține şi ea unei familii biologice. Acest fapt banal este de fapt unul dintre cele mai bine păzite secrete ale istoriei. De mii de ani, Homo sapiens a preferat să se vadă pe sine ca fiind total diferit de toate celelalte animale, și s-a văzut ca pe un soi de orfan fără veri sau frați, și cel mai important fără părinți.

Asta ca și cum Homo sapiens tocmai ar fi apărut pe pământ, fără a avea nici evoluție, nici un strămoș. Fie că vă place sau nu, adevărul este că noi, specia Homo sapiens, sunt de asemenea membri ai unei familii mari şi destul de zgomotoase numită familia maimuțelor mari (Great Apes). Precum leul și ghepardul aparțin familiei pisică, tot așa Homo sapiens are o familie numită maimuţele mari. Există şi alți membri ai acestei familii, unii veri de-ai noștri apropiaţi sunt încă în viață, cum ar fi cimpanzeii, gorilele, și orangutanii. Dintre aceştia, cimpanzeii sunt cei mai apropiaţi genetic de noi. Dacă ne-am putea întoarce în timp, acum doar 6 milioane de ani în Africa, am găsi o femelă maimuță care a avut doua fiice. Una dintre fiicele sale a devenit strămoşul tuturor cimpanzeilor pe când cealaltă fiică, sora ei, este stră-stră-stă... bunica noastră. Homo sapiens aparține prin urmare unei familii.

Un alt secret tulburător al istoriei

Homo sapiens a ținut ascuns un secret şi mai îngrijorător. Avem o familie mare, cu mulţi verişori, însă pe lângă asta, la un moment dat în istorie am avut şi mulţi frați și surori. Noi ne spunem nouă nu Homo sapiens, ci oameni, ca şi cum noi suntem singurii oameni de pe planetă. În realitate au fost mult mai multe specii umane pe planeta Pământ.

Oameni înseamnă pur și simplu animale care aparţin genului Homo, care este "om" în limba latină. Acest om, apărut pentru prima dată în Africa de Est cu aproximativ 2 milioane și jumătate de ani în urmă, nu a apărut din senin, el a evoluat dintr-un gen de maimuțe numite Australopithecus. Acest nume complicat nu are nimic de-a face cu Australia, înseamnă pur și simplu maimuță din sud. Acest Australopithecus este strămoșul oamenilor. Specia umană a evoluat din Australopithecus undeva în estul Africii acum aproximativ 2,5 milioane de ani. 

Pentru început aceasta a fost singura specie umană, dar în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani, unii dintre acești oameni arhaici şi-au părăsit patria din Africa de Est și s-au răspândit în întreaga lume, stabilindu-se în diverse zone din Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Europa şi Asia. Și în fiecare zonă, acești bărbați și femei arhaici au întâlnit felurite condiții: climă, geografie, animale si plante diferite. Pentru a se adapta la aceste condiții, populația umană din fiecare zonă diferită a început să evolueze în mod diferit. Astfel au apărut, cu timpul, specii umane complet diferite.

De exemplu, oamenii care din Africa au ajuns în nordul Europei, au avut nevoie să se adapteze la climatul foarte rece din nordul Europei, cu multă zăpadă şi gheață, precum şi la tot felul de animale mari, cum ar fi păsări mamut și mastodonți. Alţi oameni, după ce au părăsit Africa, au ajuns în Indonezia și au avut nevoie să se adapteze la climatul foarte cald tropical, din junglele și mlaștinile din Indonezia. Alţi oameni au ajuns în deșerturile din Asia Centrală, și au fost nevoiţi să se adapteze climatului uscat ale Asiei centrale. Rezultatul a fost că de-a lungul anilor, feluritele specii de oameni au evoluat diferit în părțile lumii. Pentru fiecare dintre aceste specii umane diferite, oamenii de ştiinţă le-au pregătit câte un nume latin pompos. Nu e nevoie să memorăm numele diferitelor specii sau detaliile pe care dr. Harari le va spune despre fiecare specie. Dar ar fi bine să vorbim despre unii dintre frații și surorile noastre astfel încât să ne cunoaştem familia ceva mai bine.

Familia Umană - fraţii şi surorile noastre

În Europa a trăit o specie de oameni pe care oamenii de stiinţă o numesc Homo neanderthalensis, omul de Neandertal, înseamnând în limba latină omul din Valea Neander. Numele vine de la faptul că primele rămășițe ale acestor ominizi au fost descoperite de arheologi în Valea Neander din Germania. Pe lângă nume, aceşti ominizi au o poreclă şi anume neanderthalieni. Neanderthalienii au fost bine adaptaţi la climatul glaciar din Europa și Orientul Mijlociu. Orientul Mijlociu a fost la acea vreme mult mai rece decât este astăzi; neanderthalienii erau mai mari, mai musculoşi decât suntem noi astăzi. Ei aveau straturi izolatoare de grăsime pentru o mai bună protecție contra frigului și aveau creierul mai mare decât îl avem noi. Ei au fost specia umană din Europa și Orientul Mijlociu. Într-o altă parte a lumii, pe insula Java din Indonezia, a evoluat Homo soloensis, înseamnând tot în limba latină, omul din valea Solo, deoarece primele rămășițe ale acestei specii umane au fost descoperite de arheologi în Valea Solo, pe insula Java. Java a avut un climat tropical, astfel încât Homo soloensis a evoluat de-a lungul anilor pentru se adapta mai bine la viața din jungla și mlaștina tropicală.

Pe o altă insulă indoneziană, Insula mică de Flores a evoluat o specie umană unică și foarte interesantă numită Homo floresiensis. Acest lucru înseamnă - cum puteţi ghici - om din Insula Flores. Unic pentru aceşti ominizi era înălţimea lor. Insula Flores a fost anterior legată de uscat, dar la un moment dat, nivelul mării a crescut, iar insula Flores a fost desprinsă de continent. Unii oameni au rămas blocaţi pe această insulă atunci când nivelul mării a crescut. Flores fiind o insulă mică, mâncarea era puţină. Oamenii mari au murit relativ repede, pentru că aveau nevoie de o mulțime de produse alimentare pentru a supraviețui. Oamenii mici însă, care aveau nevoie de mai puține alimente, au reușit să supraviețuiască. Aceasta s-a petrecut generație după generație, oamenii mici au avut șanse mai mari de a găsi suficientă mâncare și de a supravieţui. Astfel, de-a lungul anilor, oamenii care au rămas blocaţi pe Insula Flores au devenit tot mai mici, până când au devenit pitici. După fosilele descoperite, oamenii de ştiinţă estimează că Homo floresiensis a atins o înălțime maximă de un metru și o greutate maximă de 25 kg. Chiar dacă erau mici, erau tot oameni, capabili să producă și să utilizeze tot felul de unelte cum ar fi sulițe și așa mai departe. Ei au reușit chiar să vâneze elefanți. Sigur că aceştia nu erau elefanți mari, erau şi ei elefanți pitici, pentru că ceea s-a întâmplat la la om, s-a întâmplat și la elefanți. În acest timp, în câmpiile largi din Asia, a evoluat o specie umană diferită, numită Homo erectus.

Homo erectus înseamnă om în poziţie verticală; aceşti oameni erau foarte înalţi, mai înalți decât noi la 1,80 chiar 1,90. O caracteristică importantă a lui Homo erectus este aceea că a fost probabil cea mai de succes specie umană în ceea ce privește durata supraviețuirii. Homo erectus a apărut pentru prima dată în urmă cu aproximativ 1,5 milioane de ani şi a supraviețuit până acum aproximativ 50.000 de ani, deci această specie a trăit aproape 1,5 milioane de ani. Pentru comparație specia noastră, Homo sapiens, a început să evolueze poate în urmă cu 300.000 - 200.000 de ani. Și este foarte puțin probabil că vom reuşi să doborâm recordul lui Homo erectus. E foarte puțin probabil că specia noastră va reuși să trăiască mai mult de 1,5 milioane de ani. Așa cum se va vedea în ultima lecție a acestui curs, viitorul nostru pe următorii 1000 de ani trebuie privit cu mari rezerve, ce să mai vorbim de 1,5 milioane de ani!

În 2010, oamenii de ştiinţă au descoperit rămășițele unui alt frate sau soră pierdută, atunci când au excavat peştera Denisova în estul Rusiei. Ei au găsit osul fosilizat al unui deget uman și au reușit să extragă ADN-ul din acest os fosilizat și au încercat să-l compare cu ADN-ul tuturor celelalte specii umane cunoscute, fără a-l putea clasifica. Astfel că, pornind doar de la acest singur deget putem spune că în Asia Centrală a existat o altă specie de oameni, numiţi Homo Denisova, omul din pestera Denisova, diferit de neanderthalienii și Homo erectus și de toate celelalte. 

Cine știe câte alte specii umane au mai existat în trecut și așteaptă să fie descoperite în peșteri și insule îndepărtate? 

Nu știm sigur. În tot acest timp evoluția în Africa de Est, unde oamenii au apărut pentru prima dată nu s-a oprit. Avem, de exemplu, Homo rudolfensis, oamenii de la lacul Rudolph, sau Homo ergaster, însemnând omul care lucrează, pentru că arheologii au descoperit alături de oasele din această specie multe instrumente realizate de acesti ominizi. Și în cele din urmă, strămoşii propriile noastre specii, Homo sapiens, au apărut în Africa de Est, in urma cu aproximativ 200.000 sau 300.000 de ani. Numele și datele pentru toate aceste specii umane diferite nu sunt importante.

Imaginea de ansamblu: Specia umană

Ceea ce este important, însă, este să realizăm modul in care aceste specii sunt legate unele de altele sau imaginea de ansamblu. Iar aceasta ne spune fără nici un dubiu că au existat multe specii umane, nu doar una. Unele dintre aceste specii au fost masive, cum ar fi Homo erectus sau neanderthalienii. Altele erau pitice, ca Homo floresiensis. Unele specii umane erau vânători de temut, altele se hrăneau în principal din plante, vegetarieni. Unele specii umane au trăit pe o singură insulă, cum e Insula Flores sau Insula Java. Alte specii umane au dominat continente întregi, cum ar fi Homo erectus sau Homo Denisova, dar toate aceste specii diferite aparțin genul Homo. Acestea sunt toate ființe umane, parte a marii familii umane. Noi ştim în mare că la un moment dat au existat pe pământ tot felul de specii umane distincte. Tendinţa noastră de a le aşeza pe toate într-o linie imaginară dreaptă este însă greşită:

Ca și cum Homo ergaster a evoluat lent în Homo erectus și apoi Homo erectus a evoluat lent în omul de Neanderthal și neanderthalienii au evoluat în noi. Conform acestui model liniar de evoluţie umană, la orice moment ales din trecut, exista doar un singur tip de specie umană pe pământ și toate speciile anterioare umane au fost doar modele mai vechi ale nouă înşine. Ei ar fi evoluat în cele din urmă în a deveni noi, adevarul este însă altul.

Un alt secret întunecat al Istoriei

Adevărul este că de aproximativ 2 milioane de ani până în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, lumea a găzduit în același timp mai multe specii umane în același timp. Şi de ce nu? Astăzi, există multe specii diferite de porci în lume, există multe specii diferite de vulpi. Există multe specii diferite de urși, cum ar fi grizzly, ursul polar, ursul brun şi toate trăiesc împreună în același timp pe planetă. Acum 100.000 ani au existat cel puțin șase specii diferite de oameni care trăiau alături de noi pe Pământ. Și acest fapt, că în alte părţi ale lumii existau diferite specii umane în același timp, nu ar trebui să ne surprindă.

Ceea ce este şocant este situația actuală în care, în toată lumea, nu mai există decât o singură specie umană, specia noastră. Oriunde, în Europa, India, China, Australia, America, pretutindeni doar o singură specie, specia noastră, Homo sapiens. Acest lucru este ciudat și de fapt foarte suspect. Așa cum vom vedea în scurt timp în următoarele segmente ale acestei lecții, Homo sapiens are motive bune pentru a ascunde faptul că a avut odată frați și surori. Pentru că există unele dovezi că noi, Homo sapiens, am dat o mână de ajutor la dispariția tuturor celorlalte specii umane.

Caracteristicile speciilor umane

S-a văzut că Pământul a găzduit pe parcursul timpului mai multe specii diferite de oameni. Există multe diferenţe între aceste specii dar şi multe asemănări, doar aparţin aceluiaşi gen, genul Homo. Toate aceste speciile umane, atât cele mari ca Homo Erectus, neandertalienii sau cele pitice aveau toate caracteristici comune, cele care ne fac pe noi toți oameni.

1. Dimensiunea creierului

O primă caracteristică a tuturor speciilor umane era că toate au avut creiere extraordinar de mari în comparaţie cu alte animale. Un mamifer care cântăreşte 60 kg are în medie un creier de aproximativ 200 de centimetri cubi. În schimb, un Homo sapiens cu o greutate de 60 de kilograme are un creier în medie între 1200 și 1400 centimetri cubi, acesta fiind creierul lui Homo Sapiens în zilele noastre.

Creierul oamenilor preistorici a fost mai mic, dar chiar şi creierul celor mai vechi bărbați și femei din Africa de Est de acum două milioane și jumătate de ani era încă foarte mare comparativ cu creierului unui tigru sau al unui porc cu o greutate egală. Această disproporție între creier şi dimensiunea corpului s-a mărit pe măsură ce oamenii au evoluat. Acest fapt ne poate părea acum evident, suntem atât de mândri de creierul nostru mare, încât presupunem că mai mult este totdeauna mai bine (more is always better). Dar, dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci presiunile evolutive ar trebuit să producă nu doar oameni cu creier mare, dar și pisici cu creierul foarte mare și câini și păsări, şi acest lucru nu s-a întâmplat. În afară de avantaje, un creier mare aduce cu sine probleme la fel de mari: întâi de toate, un creier mare trebuie transportat. Nu ajută daca ai un creier mare pe care-l laşi acasă. Va trebui purtat tot timpul, şi pe lângă asta, trebuie protejat într-un craniu masiv, ale cărui oase protejează creierul. În concluzie, un creier mare e greu de dus peste tot şi de protejat. Pe lângă asta, un creier mare trebuie şi alimentat cu multă energie. La noi, la Homo sapiens, creierul reprezintă doar aproximativ 2 - 3% din greutatea totală a corpului, însă consumă 25% din energia corpului atunci când organismul este în repaus. Prin comparație, creierul altor maimuțe, cum ar fi cimpanzeii sau gorilele are nevoie doar de 8%. Pentru creierul lor mare, oamenii preistorici au trebuit să suporte două consecinţe principale: în primul rând au trebuit să caute mult mai mult timp mâncare decât spre exemplu un babuin cu un creier mai mic care nu are nevoie de atât de multă mâncare. Acesta stă toată ziua la soare şi nu face mai nimic o mare parte a zilei.

Însă un animal cu un creier mai mare trebuie să meargă tot timpul în căutarea mâncării. O a doua consecinţă este că la oameni muşchii s-au atrofiat, au devenit mai mici și mai slabi, analog unui guvern care alocă buget educaţiei în defavoarea apărării. Această idee, de a defavoriza un mușchi pentru a avea un creier mai mare, nu pare a fi o idee prea bună pentru supraviețuirea în savană. De exemplu, un cimpanzeu nu poate câştiga o dezbatere cu Homo sapiens, în schimb îl poate rupe ca pe o papuşă de cârpă. Se consideră că un cimpanzeu care cântăreşte 60 kg este de cel puțin cinci ori mai puternic decât o ființă umană cu o greutate similară.

Renunțarea la mușchi pentru creier nu pare neapărat o afacere bună. În zilele noastre, acest lucru ne favorizează pe noi, pentru că, datorită creierelor noastre mari, avem maşini şi cu ele putem depăşi în viteză cu mult orice cimpanzeu. Tot aşa avem şi arme, putem trage într-un cimpanzeu de departe, suntem deci mult mai puternici. Dar asta e valabil doar în ziua de azi, acum două milioane de ani existau prea puține avantaje date de creierul mare pentru ființa umană. Creierul omului preistoric a continuat să crească și, în afară de câteva cuțite ascuțite în piatră şi suliţe, iniţial acesta a oferit prea puține avantaje. Sincer vorbind, evoluția creierului uman - de ce a devenit atât de mare - este unul dintre cele mai mari mistere ale evoluţiei. Dr. Harari explică că motivele acestei creșteri a creierului uman sunt necunoscute, mai ales că de-a lungul a sute de mii de ani acesta pare să nu fi adus nimic în plus. Spre deosebire de alte domenii, în știință dacă există o întrebare importantă la care nu se cunoaşte răspunsul se poate spune pur şi simplu: Nu știm. Asta până nu e încă descoperit un răspuns bun la întrebare.

2. Mersul biped

Pe lângă dimensiunea creierului, un alt atribut comun tuturor speciilor umane: Neanderthal, Homo erectus, noi, Homo floresiensis a fost poziţia bipedă, mersul în două picioare. Noi nu umblăm în patru labe, ca majoritatea celorlalte mamifere. Interesant este că în această direcţie se poate sugera o explicaţie. Când stăm în picioare, supravegherea savanei în căutare de pradă sau în căutarea dușmanilor și prădătorilor e mult uşurată. În plus de asta, mâinile noastre sunt libere pentru ca nu mai sunt folosite pentru mers. Mâinile devin libere pentru felurite scopuri, spre exemple pentru a gesticula, a arunca cu pietre sau suliţe. Acest fapt aduce cu sine un mare avantaj. Şi peste generaţii, odată ce mâinile au devenit libere, oamenii au dezvoltat în palme şi degete un număr mare de nervi şi muşchi fini. Astfel oamenii au putut executa sarcini foarte delicate cu mâinile lor, cum ar fi producerea de unelte şi folosirea lor. Primele dovezi pentru producerea și utilizarea uneltelor datează de aproximativ două milioane și jumătate de ani în urmă, în Africa de Est, fiind primul semn prin care arheologii recunosc oamenii preistorici. Pe scurt acestea sunt avantajele majore ale mersului biped.

Dezavantaje şi implicaţii

Cu toate acestea, totul în evoluție are un cost ascuns, nimic nu vine pe gratis, şi mersul biped nu e o excepţie. Prima problemă cu mersul biped este că scheletul nostru de primată a evoluat pentru milioane şi milioane de ani pentru a susține o creatură care a umblat în patru labe, şi a avut, de asemenea, un cap și un creier mic. Acum, când oamenii preistorici au adoptat mersul biped şi simultan au dezvoltat un creier şi un cap mai mare, acest lucru a creat un stres foarte mare asupra coloanei vertebrale, asupra scheletului și mușchilor.

Aceasta pentru că atunci când o creatură care merge în patru labe se ridică brusc doar în două, ea trebuie să sprijine marea greutate a capului pe un schelet și mușchi care de-a lungul a milioane de ani nu a evoluat pentru a face asta. Iată de ce chiar și astăzi oameni suferă încă o mulțime de dureri de spate și de tot felul de alte probleme ale scheletului și ale sistemul muscular, este preţul pe care noi oamenii îl plătim pentru mersul pe jos în poziție verticală.

Preţul plătit de femei

Femeile însă au trebuit sa plătească un preţ în plus. Pentru mersul biped, şoldurile trebuie să fie relativ apropiate. La femei aceasta înseamnă un bazin îngust pentru prin acest canal se nasc copiii. Îngustarea a creat o problemă uriașă pentru că, în aproximativ aceeași perioadă, femeile au trebuit să dea naștere la copii cu un bazin îngustat, şi în acelaşi timp creierul și capul copiilor au devenit mai mari. S-a creat astfel o problemă mare în evoluția umană, iar unul dintre rezultate a fost că femeile și copiii au început să moară în timpul nașterii tot mai mult. Mortalitatea în rândul copiilor și a mamelor au devenit mult mai frecvente în randul oamenilor decât la cimpanzei, babuini, zebre sau elefanţi, deoarece au trebuit să gestioneze aceste două simultan, mersul în poziție verticală şi mărirea dimensiunii craniene care trebuie să se strecoare printr-un bazin îngustat. Care a fost soluția la această problemă?

Soluţia selecţiei naturale

Soluția a fost să se dea naștere la copii tot mai devreme, atunci când aceştia sunt încă mici, când capul și creierul lor sunt încă mai mici și moi. Evident, nu a fost o soluţie aleasă conștient. Bărbații şi femeile de acum doi milioane de ani nu s-au adunat toţi să dezbată această problemă, şi cineva a venit cu ideea: haideţi să naştem copiii mai repede. Evident nu a fost așa, soluția a fost dată pur și simplu de selecția naturală. Femeile care au dat naștere ceva mai târziu, au avut o şansă mai mare de a muri la naștere şi astfel au avut o șansă mai mică de a trece genele lor la generația următoare. Femeile care au născut mai devreme, atunci când copilul era încă nedezvoltat, suficient de mic şi cu un cap mai mic, au avut o şansă mai bună de a supraviețui și de a trece genele lor generației următoare. Astfel perioada de gestaţie a femeilor a devenit mai scurtă și chiar și astăzi, femeile dau naștere la copii mult mai devreme decât orice alt animal. Ele nasc prematur, atunci când copiii sunt doar pe jumătate copţi. Exact la fel cu a lua prăjitura din cuptor atunci când e doar pe jumătate coaptă, acesta este modul în care oamenii ies din pântecele mamelor lor. Multe dintre sistemele vitale, în special creierul, nu sunt încă complet dezvoltate, sau încă sub-dezvoltate. Când comparăm oamenii cu alte animale, vom fi uimiţi de diferențele dintre un pui de om și un căluţ, un mânz.

La câteva ore după naştere, mânzul poate deja să meargă, la fel se întâmplă şi la pisici unde pisoii de câteva săptămâni pot să mănânce și să se joace cu alţi pisoi. Puii de om, bebeluşii pe de altă parte, rămân neajutoraţi și complet dependenţi de părinţi lor pentru mai multe luni, chiar ani. Copiii umani au nevoie de extraordinar de mult timp pentru a-i ajunge din urmă pe mânzi sau pe pisici. Aceasta este deci soluția evolutivă pentru mersul biped şi capul tot mai mare, a da nastere la copii mai devreme, atunci când aceştia sunt încă subdezvoltaţi.

Implicaţiile pentru societate

Acest lucru a avut implicaţii uriaşe pentru viitorul omenirii și pentru societățile noastre de astăzi, din mai multe motive. În primul rând, deoarece copiii se nasc prematur, ei au nevoie de multă îngrijire și atenție din partea părinților şi a fraţilor lor pentru a supraviețui și creşte. Un pui de om are nevoie de mult mai multă grijă și atenție decât spre exemplu un pisoi. Astfel, o mamă singură nu poate oferi unui copil suficientă îngrijire și atenție, pentru ca acesta să crească și să ajungă la maturitate. Este un proverb celebru, care spune că e nevoie de un trib întreg pentru a creşte un pui de om.

Avem nevoie de mult ajutor de la ceilalţi oameni pentru a ne crește copii. Acesta este şi motivul pentru care oamenii au dezvoltat legături sociale puternice între ei. Selecția naturală a favorizat dezvoltarea oamenilor care sunt capabili să formeze legături sociale puternice, şi care trăiesc în triburi. Pentru oamenii primitivi care aveau copii, singurul mod în care aceşti copii puteau ajunge majori era cu ajutorul celorlalţi oameni, fiind şi motivul pentru care ei trăiau în triburi mari. Avem aici prima consecinţă majoră a faptului că oamenii se nasc subdezvoltaţi, copţi doar pe jumătate. A doua consecinţă importantă este că oamenii pot fi astfel educați și socializaţi într-o măsură mult mai mare decât orice alt animal. Cele mai multe mamifere ies din pântecele mamelor lor ca un vas de porțelan complet copt, sunt gata, şi dacă se încearcă să i se schimbe forma atunci se va zgâria sau sparge. În schimb, oamenii ies din pântecele mamelor lor ca o sticlă topită, neterminaţi, undeva între lichid și solid, astfel încât ei sunt maleabili, pot lua încă felurite forme. După ce se nasc, copiii se educă, se socializează. De aceea astăzi ne putem creştina copiii, sau sa-i facem budişti, capitalişti sau socialişti, iubitori de război sau de pace. Totul se datorează faptului că la naştere, creierul nostru mai este încă flexibil, uşor de transformat. Avem aici o altă caracteristică importantă a oamenilor, faptul că pot fi educați și socializați mai mult decât orice alt animal. Pornind de la acestea, am putea presupune că un creier mare, capabil să producă și să folosească unelte şi societățile complexe aduc cu ele avantaje uriașe și, evident, oamenii care se bucură de toate aceste avantaje au devenit relativ repede cel mai puternic și mai important animal de pe pământ.

Înzestraţi, dar marginali

Adevărul istoric este surprinzător altul și anume că oamenii s-au bucurat de toate aceste avantaje pentru mai bine de două milioane de ani. Și în tot acest timp au rămas nişte creaturi marginale, slabe, fără un impact major asupra mediului. Vorbim despre aproximativ un milion de oameni care trăiau din Indonezia până în Marea Britanie, care nu erau în vârful lanţului trofic, nu erau cei mai mari prădători ai ecosistemului. Realitatea este că ei erau de fapt vânaţi de animale prădător mari, cum erau lei, urşi, crocodili.

Oamenii înşişi erau rareori capabili să vâneze singuri animale mari cum ar fi girafele sau elefanții. Majoritatea oamenii subzistau prin consumul de alimente vegetale, legume, nuci și fructe, ciuperci, precum şi din vânătoarea animalelor mici, iepuri, broaște țestoase şi, de asemenea, prin consumul resturilor din prada altor animale. După ce un leu vâna o girafă spre exemplu, oamenii veneau mai târziu ca necrofagi şi mâncau resturile. Scopul primelor unelte de piatră primitive a fost nu vânătoarea altor animale, ci spartul oasele animalelor moarte, pentru a ajunge la măduvă.

Specialitatea unică a oamenilor

Ooamenii primitivi au consumat foarte probabil măduva din interiorul oselor. De fapt, unii cercetători susţin că mâncatul măduvei a fost nişa noastră inițială, amprenta originală unică a oamenilor în lume. Majoritatea animalelor în natură au o astfel de nișă. De exemplu, ciocănitorile au un cioc puternic și sofisticat, cu care fac găuri în scoarţa copacilor pentru a căuta și consuma furnici, viermi și insecte care traiesc sub scoarţa copacilor. Aceasta este nişa, specialitatea naturală a ciocănitorilor. Similar, specialitatea oamenilor primitivi a fost consumul măduvei din interiorul oaselor. De ce anume măduva? 

Ei bine, imaginează-vă că eşti un om acum un milion de ani și vezi un leu care a ucis o girafă mare. O girafă doborâtă sună bine, ar putea fi friptă, dar dacă încerci să se apropii prea mult de un leu flămând poţi fi ucis rapid. Aşa că te ascunzi şi aştepţi până când leul mănâncă o parte din girafă. În cele din urmă leul se va sătura şi va pleca. Însă a fost o girafă mare şi a mai rămas încă de mâncare. Dar nu îndrăzneşti încă încă să te apropii de girafă pentru că acum e rândul prădătorilor mari, hienele și lupii. După ce hienele mănâncă ce a mai rămas, tu şi prietenii tăi staţi în continuare ascunşi, urmărind cu atenție scena până când în cele din urmă, hienele și lupii pleacă şi ele. Abia atunci tu şi tovarăşii tăi vă veţi apropia de hoitul girafei, uitându-vă tot timpul în stânga și dreapta, atenţi la posibilii prădători. Şi atunci când vă apropiaţi în sfârşit de resturile girafei, vei vedea că nu mai este mare lucru de mâncat, asta pentru că mai întâi leul, apoi hienele și restul prădătorilor au terminat cam toată carnea de pe oase. Singurul lucru care a mai rămas încă de consumat din girafă este măduva din interiorul oaselor, pentru că oasele mari nici leii, hienele sau șacali nu le-au rupt cu fălcile lor pentru a mânca măduva din interior. Acum e rândul tău, al omului. Te vei apropia cu tovarăşii tăi, vei lua unul dintre oase şi vei scoate invenţia ta cea mare, cuţitul de piatră şi vei crăpa oasele mari pentru a mânca măduva, aceasta fiind specialitatea, misiunea ta în lanţul trofic, ceea ce te va defini în savană pentru un milion de ani.

Avem aici un aspect cheie pentru întelegerea istoriei și psihologiei până în ziua de astăzi şi anume realizarea faptului că oamenii s-au situat vreme de aproape două milioane de ani undeva pe la mijlocul lanţului alimentar. Nu am fost prădători de top şi vânam animale mici, cum ar fi păsări, dar eram la rândul nostru vânaţi de prădători mari, pe care oamenii nu-i puteau vâna. Doar în urmă cu aproximativ 400.000 ani, mai multe specii de oameni, cum ar fi neandertalienii au început să vâneze animalele mari.

De la mijloc, direct în vârf

Și doar în ultima sută de mii de ani specia noastră, Homo sapiens, a făcut saltul în lanţul trofic şi am devenit prădătorul principal al planetei. Saltul spectaculos de la mijloc la vârful lanțului alimentar a avut consecințe enorme nu numai în sens alimentar ci şi psihologic și social.

Oamenii nu au experienţa evolutivă pentru a ocupa această poziţie, sunt pur şi simplu nepregătiţi pentru acest rol. Alte animale care sunt în vârful piramidei alimentare, cum ar fi lei, rechini, crocodili, au evoluat pentru acest compartiment vreme de milioane de ani, astfel încât știu foarte bine ce să facă în această poziţie. Specia noastră pe de altă parte a urcat în poziția de prădător de vârf al planetei din punct de vedere evolutiv practic peste noapte. Astfel nu a rămas suficient timp pentru ca noi oamenii să ne adaptăm la această nouă poziție. Multe calamităţi istorice, felul în care noi ne comportăm unul față de altul și față de mediul înconjurător deviază din acest fapt. De la războaiele între oameni, la modul în care oamenii tratează ecosistemul, multe rezultă din acest salt pripit, pentru că ocupăm acum o poziţie care ne este complet străină faţă de poziţia strămoșilor noștri până acum un timp foarte scurt. Uneori ne vedem pe noi înșine ca pe o haită de lupi care cumva a făcut rost de tancuri și bombe atomice. Această perspectivă este greşită, e mai realist dacă ne-am vedea ca pe o turmă de oi care printr-un accident evolutiv s-au trezit cu puterea de a crea bombe atomice.

Şi oile înarmate sunt mult mai periculoase decât lupi înarmaţi pentru că ele nu ştiu ce să facă cu ele, cum să se comporte într-o poziţie dominantă. Lupii pe de altă parte ar şti ce să facă cu această putere. Oile şi oamenii însă nu. Cum se face însă că noi oamenii am făcut acest salt enorm la vârful piramidei trofice?

Descoperirea focului

Am văzut că omenirea a avut pentru cea mai mare a existenței sale un creier mare, capacitatea de a produce și de a folosi unelte, structuri sociale complexe, dar cu toate acestea, a rămas pentru o lungă perioadă o creatură marginală în ecosistemul planetar. Abia în ultimii 100.000 ființele umane au urcat brusc în vârful piramidei trofice; cum a fost posibil acest salt? Poate cel mai important motiv a fost descoperirea focului.

Nu se ştie exact momentul şi modul in care oamenii au făcut acestă descoperire, însă dovezile arheologice de acum aproximativ 300.000 de ani ne vorbesc despre speciile umane de atunci cum ar fi neandertalienii și mai târziu Homo sapiens care foloseau deja focul în viaţa de zi cu zi. Focul a adus cu sine avantaje majore; în primul rând a dat oamenilor o sursă de lumină în întuneric şi o sursă de căldură în timpul iernii. Focul a fost de asemenea pentru strămoșii noștri prima armă cu adevărat eficientă împotriva animalelor periculoase cum erau leii și urşii. De asemenea era o forţă colosală pentru modelarea mediului, pentru a-l ajusta nevoilor strămoșilor noştri cu sute de mii de ani în urmă.

Spre exemplu, focul putea fi folosit uşor pentru a arde o pădure întreagă pentru ca după aceea oamenii să meargă să strângă toate soiurile de animale moarte pentru a le mânca, după ce au fost arse. Un alt mare avantaj al focului, poate cel mai important aspect pe care ni l-a adus focul, a fost faptul că a permis oamenilor să gătească.

Importanţa gătitului

Noi nu bănuim cât de important a fost gătitul pentru progresul omenirii, dar a fost de o importanță colosală. Mai întâi de toate, gătitul a lărgit gama de produse accesibile din bucătăria naturii. Existau felurite alimente care nu se puteau digera fără gătit, cum ar fi grâul, orezul, cartofii. Odată cu stăpânirea focului, oamenii au putut prepara şi consuma aceste alimente. Spre deosebire de oameni, o vacă sau un porc poate digera aceste alimente crude, însă oamenii nu pot, şi nu se pot bucura de aportul de calorii şi de vitamine din acestea fără avantajul focului. Odată cu stăpânirea focului, omul a putut consuma multe alimente noi. Un alt avantaj esenţial a fost că prin gătit se distrug microbii și paraziții care infestează multe alimente, în special din carne.

Digestia în afara corpului

Un alt mare avantaj al focului şi gatitului este că a redus semnificativ timpul pe care oamenii trebuie să-l investească în pregătirea alimentelor, precum și timpul și energia necesară pentru a digera alimentele.

Dacă sunt crude, nefierte sau neprăjite, alimentele trebuie mestecate pentru o lungă perioadă de timp, apoi trebuie să stea în stomac și intestine o mai lungă perioadă de timp, precum și să consume multă energie pentru digestia corectă. Verii noştri cei mai apropiaţi, cimpanzeii, își petrec în medie cinci ore zilnic doar mestecând alimente pentru a le face mai uşor de digerat pentru stomac. Fiinţele care folosesc focul pentru gătit au însă nevoie doar de o oră pe zi și consumă mai puţină energie pentru digestie. Practic, focul permite oamenilor să externalizeze procesul de digestie, o mare parte din pre-digestie este făcută de foc. Asta înseamnă că noi oamenii, spre deosebire de cimpanzei spre exemplu, putem supraviețui cu dinţi mai mici, fălci mai puţin puternice și cu intestine mai scurte.

Unii oameni de ştiinţă susţin că există o legătură directă între începutul gătitului, scurtarea intestinelor, precum și creșterea în dimensiuni a creierului uman. Și oare de ce pretind acest lucru? Ei bine, un aspect foarte interesant în economia energetică a corpului uman este că cei doi mari consumatori de energie din organism sunt creierul și sistemul digestiv, respectiv stomacul și intestinele (numite în biologie şi creierul mic n.t.). Acesta este probabil şi motivul pentru care intestine foarte lungi nu pot coexista cu un creier mare, pentru că ele concurează pentru energia limitată a corpului. Odată însă ce intestinele se scurtează, se deschide calea spre un creier mai mare. Și există dovezi că acest salt major în dimensiunea creierului pe care l-am discutat mai devreme, venit în ultimii 3 - 400.000 ani coincide cu momentul în care neandertalienii si Homo sapiens au început să gătească.

Ruperea corelaţiei naturale

Dacă este adevărat, a fost un avantaj major pe care focul l-a dat oamenilor, fiind şi motivul pentru care mulți cercetători spun că primul pas major în distanţarea omului de toate celelalte animale a fost controlul focului. În natură, puterea majorităţii animalelor depinde direct de corpul lor, există o legătură directă între puterea musculară și impactul animalului în mediul său. La păsări vorbim spre exemplu de muşchi, anvergura aripilor, acuitate vizuală.

Putem spune că ele se folosesc şi de puterea curenţilor de aer, dar chiar atunci când o fac, puterea lor nu creşte semnificativ. Ca să înţelegem acest lucru să luăm spre exemplu un vultur; acesta se poate baza, pe lângă puterea sa fizică, pe ascendenţe, coloane termice de aer cald de care el se poate folosi pentru a rămâne în aer. Diferenţa esenţială este însă că vulturul nu poate decide locaţia, direcţia şi puterea acestor curenţi, şi capacitatea sa maximă de transport e încă proporțională cu anvergura aripilor sale. Un vultur nu va putea ridica niciodată un elefant, puterea sa globală e deci direct limitată de puterea construcţiei sale fizice. Spre deosebire de el, un om care are sub control focul are sub control o forţă obedientă colosală cu potenţial nelimitat. Spre deosebire de vulturi, oamenii pot alege când și unde să aprindă un foc, şi puterea focului nu e limitată de puterea corpului uman care l-a aprins, este o putere fără limite.

..mii de copaci, animale şi păsări..

De exemplu o femeie singură, care poartă o simplă torță, poate incendia o pădure întreagă într-un interval de câteva ore; o întreagă pădure cu mii de copaci, animale și păsări.

Puterea ei ca maestru al focului nu mai are nici o corelaţie cu puterea fizică a corpului ei, spre deosebire de orice alt animal. Îmblânzirea focului este o întrezărire a viitorului (a sign of things to come), fiind primul pas important pe drumul către bomba atomică. Cu toate acestea, trebuie subliniat că mult timp după controlul focului, oamenii nu au devenit încă cel mai important animal din lume. Saltul real în partea de sus a lanțului alimentar a trebuit să aștepte câteva sute de mii de ani, cu apariția, răspândirea și triumful speciei noastre, Homo sapiens.

Leagănul omenirii în Estul Africii

S-a discutat modul in care oamenii au îmblânzit focul şi cum au devenit astfel tot mai puternici în ecosistemul planetar. La momentul respectiv existau încă multe specii umane pe pământ, şi focul le-a făcut mai puternice pe toate, şi cu toate astea, ele au continuat să fie creaturi relativ nesemnificative. Prima revoluție reală în acest status a fost apariția propriei noastre specii, Homo sapiens, în Africa de Est, acum 2 - 300.000 ani. Data exactă nu se cunoaşte, istoricii au dezbateri interminabile în cărți, articole și conferințe de specialitate. Există însă un acord că acum 150.000 de ani, Africa de Est era deja populată de Homo sapiens, ei fiind deja fizic identici nouă. Istoricii sunt tot aşa de acord că acum aproximativ 70.000, unii dintre ei au părăsit Africa de Est și au ajuns în Orientul Mijlociu, și de acolo s-au răspândit în întreaga masă eurasiatică (Europa și Asia). 

Când Homo sapiens a ajuns în Orientul Mijlociu şi Eurasia, cele mai multe teritorii erau deja populate de alte specii umane, de neanderthalieni și de Homo erectus, și Homo Soloensis și așa mai departe. Ce s-a întâmplat cu toate celelalte specii umane? Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări din istorie. Ei bine, există două teorii contradictorii care încearcă să răspundă.

1. Teoria încrucişării

Prima teorie este aşa numita teorie a încrucișării (interbreeding). Aceasta susţine că pentru a se răspândi, Homo sapiens s-a încrucişat cu alte rase umane şi oamenii din ziua de azi sunt rezultatul unei fuziuni. Atunci când Homo sapiens a ajuns în Orientul Mijlociu și Europa, a întâlnit populaţia nativă de neanderthalieni, care erau mult mai musculari şi mai bine adaptaţi la clima rece. Neanderthalienii aveau, de asemenea, creiere mai mari decât Homo sapiens, foloseau şi ei unelte, stăpâneau focul şi vânătoarea. Cele mai multe portrete moderne ale neandertalienilor ni-i arată ca pe o caricatură a noastră, ca pe nişte brute, oameni stupizi ai cavernelor. Dar în conformitate cu ultimele cercetări, neandertalienii arătau cel mai probabil ca în această aceasta imagine, o reconstrucție speculativă, dar bazată pe rămășițele unuia adevărat copil Neanderthal.

portretul unui copil neandertal

Arheologii au descoperit dovezi genetice că o parte dintre neanderthalieni aveau pielea și părul blond. Conform teoriei, Homo sapiens și neanderthalienii au fuzionat pentru a forma o singură populație. Dacă a fost într-adevăr aşa, înseamnă că europenii și oamenii din Orientul Mijlociu nu sunt sapiens puri, ci un amestec de sapiens și neanderthalieni. Ceva similar ar fi trebuit să se întâmple în China acum aproximativ 60.000 de ani, unde Homo sapiens a întâlnit populația locală de Homo erectus. Singurii oameni într-adevăr puri Sapiens sunt poate doar africanii; este însă doar o teorie.

2. Teoria înlocuirii

Opusul teoriei încrucișării este numită teoria înlocuirii și ne spune o poveste foarte diferită, o poveste violentă, poate chiar de genocid. Conform acesteia, nu a existat nici o încrucişare între Homo sapiens și alte specii umane, Neanderthalieni sau Erectus. Sapiens și Neanderthal aveau anatomii diferite, probabil mirosuri diferite ale corpului, în orice caz aveau interes redus unul pentru altul. Şi chiar dacă un Romeo neandertalian s-a îndrăgostit de o Julieta sapiens şi au avut copii împreună, aceştia ar fi fost infertili, la fel cum măgarii şi caii pot produce catâri, care sunt hibrizi infertili.

Cele două populații, conform acestei teorii, au rămas complet distincte şi când neanderthalienii au dispărut, genele lor au dispărut odată cu ei într-o fundătură evolutivă. Conform acestui punct de vedere, Homo sapiens înlocuiește toate celelalte populații umane din lume fără a fi fuzionat cu ele.

O dezbatere ce trece dincolo de mediul academic

Acestea sunt cele două teorii principale şi dezbaterea dintre ele nu este doar o dezbatere academică, are ramificaţii politice foarte importante. Din punct de vedere evolutiv, 70.000 de ani este un timp relativ scurt, nu e suficient pentru modificari genetice importante. Deci dacă teoria înlocuirii este corectă și toți oamenii de astăzi sunt descendenții acelorași strămoși africani, de acum 70.000 ani, atunci toți oamenii care trăiesc astăzi împart aproximativ acelaşi cod ADN, au același bagaj genetic. Între africani, europeni şi australieni, diferenţele genetice ar trebui să fie neglijabile. Pe de altă parte dacă teoria încrucişării este corectă, atunci ar putea fi diferenţe genetice majore între chinezi, europeni şi africani.

Asta pentru că peste sute de mii de ani, europenii ar avea genele neandertalienilor şi chinezii și africanii nu. Ar însemna că există diferenţe majore între feluritele rase de pe glob, nu numai fizice ci și mentale, psihologice. Această ipoteză ar fi în mod evident o dinamită politică, ar fi extrem de problematic să se confirme astfel de diferenţe rasiale.

Ultimele descoperiri

În lumina ultimelor decenii, teoria înlocuirii a primit suport arheologic tot mai ferm, de altfel e şi mai echitabilă din punct de vedere politic (political correctness). De altfel, ideea că ar exista diferențe genetice profunde între rasele umane din prezent este incomodă pentru oamenii de știință, ei preferă teoria înlocuirii. Dar această dezbatere s-a apropiat de o rezolvare în 2010, când rezultatele unui efort de patru ani de a produce harta genomului Omului de Neandertal a fost finalizat. În ultimii zece ani, geneticienii au reușit să colecteze suficient ADN intact de Neanderthal din felurite oase fosilizate pentru a crea o hartă genetică. Geneticienii au comparat apoi genomul Omului de Neanderthal cu genomul uman şi rezultatele au şocat comunitatea academică. Se pare că aproximativ 4% din genele omului modern provin din gene de Neanderthal din Orientul Mijlociu și Europa. 4% nu este o cifră mare dar nu este nici zero.

Câteva luni mai târziu a venit un alt şoc pentru comunitatea academică, când ADN-ul extras din osul degetului fosilizat din peştera Denisova a arătat că până la 6% din genele australienilor Aboriginal, sunt de fapt gene denisovane. Tot timpul apar dovezi noi, şi pe măsură ce frontiera cunoaşterii se lărgeşte se vor putea trage mai multe concluzii. Dacă aceste rezultate sunt însă verificabile, înseamnă că au existat cel puțin unele încrucişări între Homo sapiens şi neanderthalieni, respectiv denisovani care au dus naștere la copii fertili. Respectiv există la unii oameni din zilele noastre un stă-stră-stră-bunic sau bunică neanderthalien sau denisovian, și poate alte specii umane. Deci, teoria încrucișării are cel puțin un sâmbure de adevăr în ea; asta nu înseamnă însă că teoria înlocuirii este complet greșită, deoarece neandertalienii si Denisovanii, chiar în conformitate cu aceste noi descoperiri au contribuit doar un procent foarte mic la ADN-ul nostru modern, numai 4% respectiv 6%. Nu se poate vorbi despre o fuziune completă între sapiens și alte specii, în acest caz am fi văzut 40%- 50% de gene de Neanderthal şi nu 4%.

Realitatea biologică

Se pare că diferențele dintre sapiens și neanderthalieni au fost reale astfel încât contactul între specii a fost destul de rar şi au rămas populații distincte. Ce ne spune asta despre relațiile între sapiens, neandertalieni și denisovani? Au fost specii distincte sau au fost pur și simplu populaţii diferite ale aceleiași specii, diferite rase din aceeași specie? Având în vedere noile dovezi este destul de clar că sapiens și neanderthalienii nu au fost specii complet diferite, cum sunt spre exemplu calul și măgarul. Pe de altă parte, ar fi de asemenea greşit să le vizualizăm ca populaţii diferite ale aceeleiași specii, cum sunt buldogul și cockerul spaniol. Adevărul este că realitatea biologică nu se vede alb-negru, ci mai mult în nuanţe de gri; însă cel mai important de înţeles este că la fiecare două specii care au evoluat dintr-un strămoş comun, cum este calul şi măgarul, cu timpul, cele două populaţii au devenit tot mai diferite, au suportat mutaţii genetice diferite care le-au dus pe drumuri genetice distincte, devenind specii diferite.

A fost însă un moment în care cele două populații erau deja destul de diferite una faţă de alta, până au devenit complet distincte. Se pare că în urmă cu aproximativ 50.000 de ani Homo sapiens, neandertalienii și Denisovans au fost exact în acel moment. Așa cum vom vedea imediat, în urmă cu 50 mii ani, Homo sapiens era deja foarte diferit de Neanderthal și de Denisovans, nu numai în cod genetic și trăsături fizice, dar şi mai important, în abilităţile cognitive şi sociale.

O posibilitate tulburătoare

În rare ocazii însă, era posibil ca o femeie Homo sapiens și un Neanderthal să aibă copii împreună. Astfel, cele două populații nu au fuzionat, dar câteva gene de Neanderthal și câteva gene Denisova s-au strecurat în ADN-ul lui sapiens. Această posibilitate este tulburătoare, ca cel puțin la un moment dat în trecut, sapiens, la fel ca noi, să fi putut avea contact cu un animal dintr-o cu totul altă specie. Și nu doar să aibă contact, dar şi să facă și să crească copii împreună cu un animal dintr-o specie diferită. Și este interesant să concepem asta, pentru că așa cum se va vedea în ultima lecție a acestui curs, secolul 21, poate nu suntem departe de momentul în care specia umană va întâlni alte specii înzestrate cu inteligenţă de pe alte planete sau de pe cea proprie şi relaţiile între specii vor fi o reflexie a relaţiilor din interiorul propriei noastre specii.

Dacă ne întoarcem acum cu zeci de mii de ani în urmă, mai rămâne o întrebare importantă fără răspuns: ce s-a întâmplat cu neanderthalienii dacă nu au fuzionat cu Sapiens, de ce au dispărut?

Bătălia pentru resurse

O posibilitate pentru care neanderthalienii au devenit extincţi este că Homo sapiens i-a întrecut (outcompeted). Să ne imaginăm că acum 40.000 ani, sapiens din Orientul Mijlociu au sosit într-o vale din Balcani în Grecia sau Bulgaria de astăzi în care neanderthalienii trăiau de nenumărate generații. Homo sapiens, ca noi veniţi, au consumat resursele locale, cerbi, ciuperci, nuci, fructe, acestea fiind exact resursele de care neandertalienii aveau nevoie pentru a supravieţui, astfel încât cele două specii încep să concureze pentru aceleași resurse alimentare limitate. Și, dacă sapiens, așa cum vom vedea în lecția următoare erau deja mai sofisticaţi decât neanderthalienii în tehnicile de vânătoare și cules, Homo sapiens a consumat pur şi simplu mai mult, populaţia lor a crescut mai rapid astfel că, în timp, neanderthalienii au rămas cu tot mai puţine alimente şi populația lor a scăzut și în cele din urmă a dispărut cu excepția a una sau două persoane care au reușit cumva să se alăture tribului de sapiens. Aceasta este ipoteza paşnică care explică de ce au dispărut neanderthalienii.

Toleranţa şi natura umană

Un alt scenariu vorbeşte despre concurența dintre sapiens și Neanderthal pentru aceleași resurse alimentare nu ca fiind pașnică și liniștită, ci deseori ajungându-se la violență, război și chiar genocid. Dacă ar fi să fim sinceri, acesta este un scenariu mult mai probabil, pentru că toleranța nu este o caracteristică a speciei noastre. Cele mai importante atribute ale speciei Homo sapiens sunt poate inteligenţa, rafinamentul, ingeniozitatea, dar nu toleranţa, în mod clar nu suntem o specie prea tolerantă.

Chiar şi în timpurile moderne, cea mai mică diferență de culoare a pielii, dialect sau religie este suficientă pentru ca un grup de sapiens să ducă un război absolut, urmărind exterminarea altei grupe de sapiens. Să fi fost Homo sapiens primitivi mai toleranți față de vecinii lor dintr-o cu totul altă rasă? E puțin probabil, aşa că atunci când sapiens au întâlnit pe Neanderthalienii acum aproximativ 40-50 mii ani, rezultatul a fost cel mai probabil prima și cea mai importantă campanie de epurare etnică din istorie. Nu se ştie care dintre aceste posibilități este corectă şi este foarte posibil ca în unele zone sapiens să fi concurat cu neandertalienii fără violenţă, iar în alte zone cu puţină violenţă precum şi în alte zone să fi folosit violenţă extremă pentru a-l alunga sau extermina pe Neaderthal prin forță.

O societate alternativă

Ce s-a întâmplat cu adevărat e una dintre cele mai mari întrebări ale istoriei, fapt este că neanderthalienii au dispărut, şi dispariția lor ne-a lăsat un mare semn de întrebare. Să explorăm puţin un scenariu alternativ, ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile s-ar fi întâmplat puţin altfel. Să ne imaginăm că neanderthalienii ar fi supraviețuit alături de Homo Sapiens până astăzi. 

În ce fel de lume am fi trăit? Ce fel de culturi, societăți și structuri politice ar fi existat într-o lume în care mai multe specii umane diferite ar fi coexistat. Ce s-ar fi întâmplat dacă pe lângă diferențele existente între africani și europeni, între creștini și musulmani, bogați și săraci, bărbați și femei, ar fi trebuit să trăim cu diferența între Sapiens și Neanderthal în era modernă? Cum ar reacţiona spre exemplu religia, am mai fi învăţat în creştinism că Isus a murit pentru păcatele tuturor oamenilor, inclusiv neanderthalienii, sau numai pentru păcatele lui Sapiens? Unde ar mai fi raiul și iadul, ar fi porţile lor deschise pentru neanderthalieni sau numai pentru Sapiens? Sau poate religiile monoteiste, cum e creștinismul ne-ar fi spus că nu, neanderthalienii nu au suflet, şi când mor, pur și simplu dispar în neant. Ce ar spune politicienii moderni, ar avea Neanderthal drept la vot, sau ar putea fi reprezentat în Parlament? Ar avea dreptul să formeze partide? Ar mai spune Declarația Americană de Independență că este un adevăr de la sine înțeles că toți membri genului Homo sunt creaţi egali? Sau drepturile omului ar fi fost rezervate doar pentru Sapiens și nu pentru celelalte specii umane. Ar mai fi cerut Karl Marx muncitorilor din toate speciile să se unească sau doar muncitorilor din specia Homo Sapiens?

Sunt o mulţime de invitaţii la reflectare aici. De aceea şi spunem că dispariția neandertalienilor este unul dintre cele mai importante evenimente din istorie, pentru că a schimbat totul, modul în care sapiens îşi înţelege locul în lume, precum și relațiile lui cu toate celelalte animale; şi o alternativă ar schimba radical fundamentele religiei, societăţii civile și politice.

Poziţia privilegiată a lui Homo sapiens

De-a lungul anilor Homo sapiens s-a obișnuit să fie singura specie umană prezentă, astfel că e greu pentru noi să concepem orice alt scenariu posibil. Lipsa fraților și surorilor ca specie ne-a făcut să ne imaginăm că avem un loc privilegiat, că suntem un simbol al creației şi că un decalaj ne separă de tot restul regnului animal.

Când Charles Darwin in secolul al 19-lea a demonstrat că Homo Sapiens este de fapt doar un alt fel de animal, majoritatea societăţii a fost profund ofensată. Chiar și astăzi, mulți oameni, poate chiar cei mai mulți oameni din întreaga lume, refuză să creadă că Sapiens este doar un alt fel de animal care a evoluat într-un mod ușor diferit. Totuși, el nu e atât de diferit de celelalte animale. Dacă neanderthalienii ar fi supraviețuit de-a lungul anilor, ne-am mai fi imaginat că suntem o creatură unică separată de tot restul regnului animal? Poate că acesta este exact motivul pentru strămoșii noștri i-au exterminat pe neanderthalieni precum și pe toate celelalte specii umane. Erau prea apropiaţi de noi pentru a-i putea pur şi simplu ignora şi în acelaşi timp prea diferiţi de noi pentru a tolera existența lor, aşa că soluția a fost exterminarea totală. Nu știm asta cu siguranţă, este doar o speculație.

Un val de distrugeri, un potop uman

Ceea ce știm însă sigur este că populaţia autohtonă a dispărut din orice zonă de pe pamânt unde strămoşii noştri Homo sapiens au ajuns.

Ultimele rămăşiţe ale lui Homo Soloensis în insula Java datează aproximativ 50.000 de ani în urmă, atunci când Homo Sapiens ajuns acolo. Homo Denisova a dispărut la scurt timp după aceea, acum aproape 40.000 de ani. Neanderthalienii au dispărut cu aproximativ 30.000 de ani în urmă. Și ultimii pitici din Insula Flores au dispărut acum aproximativ 12.000 de ani. Toate aceste specii umane au lăsat în urmă fosile, unele unelte de piatră, câteva gene în ADN-ul nostru şi o mulțime de întrebări fără răspuns. Ei l-au lăsat, de asemenea, pe Homo Sapiens, ultimul supraviețuitor al speciei umane. Care a fost secretul succesului sapiens, secretul propriei noastre specii? Cum am facut să ne răspândim atât de rapid pe întreaga planetă, în habitate atât de diferite ecologic? Cum a reuşit Homo Sapiens să împingă toate celelalte specii umane la dispariție? Cum se face că până şi neanderthalienii, nişte umanoizi cu creier masiv și mult mai bine adaptaţi la frigul din Europa și Orientul Mijlociu din acea vreme, nu au reuşit să supravieţuiască în locul nostru? Acesta va fi subiectul lecției următoare:

Lecţia II: Revoluţia cognitivă