Lecţia XII - Ştiinţa şi imperialismul

Mariajul între ştiință și imperialism

Continuând subiectul revoluţiei ştiinţifice, lecţia descrie împletirea dintre știință și imperialism. Ştiința modernă s-a dezvoltat în paralel cu imperiile europene moderne. Cucerirea de cunoștințe noi depindea și a făcut la rândul ei posibilă cucerirea de teritorii noi. Lecţia va aborda următoarele chestiuni: care a fost contribuția științei la extinderea imperiilor europene? Cum au contribuit imperiile europene la dezvoltarea științei? De ce totul a început în Europa, mai degrabă decât în China, India, sau în Orientul Mijlociu?

Lecţia este parte a cursului de istorie al Dr Harari predat la zeci de mii de stundenţi la universitatea online Coursera. Conţine notele de curs ale lui Louise Charente, accesibile în original: The Marriage of Science and Empire.

Cercetarea științifică înfloreşte numai sub umbrela religiei, ideologiilor sau forțelor politice care justifică costurile cercetării. Ideologia influențează la rândul ei agenda științifică și determină scopurile practice ale descoperirilor. Pentru a înțelege cu adevărat revoluția științifică, trebuie să înţelegem forțele ideologice, politice și economice care au modelat mediul ştiinţific al fizicii, biologiei sau economiei. Aceste ideologii le-a împins spre anumite destinații și nu spre altele. Dintre toate ideologiile, forțele politice și economice care au modelat știința modernă două cele mai importante sunt imperialismul european și capitalismul.

Ridicarea imperiilor europene

Europa, în special Europa de Vest, era înaintea epocii moderne o zonă săracă și marginalizată a lumii în care nu se întâmpla nimic important. Nu a fost niciodată centrul vreunui mare imperiu. Imperiul Roman este singurul imperiu important european din vremurile pre-moderne, s-a bazat însă pe resurse și bogății aduse din Africa de Nord și provinciile din Orientul Mijlociu. Provinciile din Europa de Vest ale Imperiului Roman au contribuit puțin la bunăstarea imperiului, cu excepția mineralelor și a sclavilor. Europa de Nord era pustie și barbară în vremea romanilor, astfel că aceştia nici nu s-au deranjat să o cucerească. Europa nu a dat înainte de epoca modernă nici o religie importantă, ideologie, mare invenție tehnologică sau sistem economic. Europa a început doar la sfârșitul secolului al 15-lea să devină un centru militar, politic şi cultural important.

Între 1500 și 1750, dezvoltarea Europei de Vest a luat treptat avânt și Europa a devenit etalonul lumiilor exterioare, cele două continente ale Americii și oceane. Chiar și în secolul al 18-lea statele europene erau încă mai slab dezvoltate decât marile puteri ale Asiei.

Asia de nord-vest, 1711

Europenii au reușit să cucerească America și oceanele în principal pentru că marile puteri asiatice din Orientul Mijlociu, India și China au arătat prea puțin interes acestor lumi. Epoca modernă timpurie a fost o epocă de aur pentru imperiile din afara Europei, cum ar fi Imperiul Otoman în Marea Mediterană, Imperiul Safavid din Persia, Imperiul Moghal în India și Imperiul chinez Ming și dinastiile Qing. Încă în 1775, Asia reprezenta 80% din economia lumii. Economiile combinate India și China reprezentau ele singure două treimi din producția mondială. Comparată cu Asia la sfârșitul secolului al 18-lea, Europa era încă de mică importanță din punct de vedere economic.

Centrul de putere global s-a mutat din Asia în Europa între 1750 şi 1850, când, urmare a unor serii de conflicte, puterile europene au învins și au umilit puterile asiatice și au cucerit o mare parte din Asia. La sfarsitul secolului al 19-lea, europenii controlau categoric întreaga economie a lumii. În 1950, Europa de Vest și Statele Unite ale Americii reprezentau împreună mai mult de jumătate din producția economică mondială; China doar 5%. Europenii nu au supus controlului doar economia, ei au creat o nouă cultură şi politică globală. În ziua de astăzi, într-o măsură mai mare decât vor s-o recunoască, oamenii sunt toţi europeni în gândire, gusturi, modul în care văd lumea și comportament. Unii pot fi în retorică anti-europeni, anti-occidentali înverșunaţi, dar aproape toată lumea de pe planetă vede politica, medicina, economia și războiul dintr-o perspectivă europeană. Chiar economia chineză, care este în plină creștere şi ar putea recâștiga poziția sa de lider gigant al economiei mondiale, este construită pe modelul financiar şi de producție european.

Tehnologia europeană

Cum au reuşit europenii să răzbată din colțul lor marginal de pe glob și să cucerească întreaga lume în doar două sau trei secole? Tehnologia europeană are un mare merit în aceasta, și este incontestabil că din 1850 încoace tehnologia a dat europenilor și americanilor de origine europeana o superioritate clară asupra oricui altcineva. Era o vorbă comună, de exemplu, în randul soldaţilor europeni care luptau în Africa împotriva dușmanilor africani: "noi avem mitraliere și ei nu, așa că indiferent ce se întâmplă, nu vă faceți griji".

Tehnologia a avut mai puțină importanţă înainte de 1850. Chiar în 1800, decalajul tehnologic dintre puterile europene, asiatice şi africane era relativ mic. În 1800, europenii nu aveau încă un avantaj tehnologic semnificativ contra musulmanilor, indienilor sau chinezilor. Când Marea Britanie a început să construiască fabrici şi căi ferate industriale moderne, Franța, Germania și Statele Unite au fost capabile s-o urmeze rapid, China rămas în urmă. Când decalajul dintre națiunile industrializate și cele neindustriale a devenit un factor important economic și politic pe scena mondială, țările europene cum erau Italia, Rusia și Austria au reușit să reducă din diferenţe și să se alăture clubului ţărilor industrializate, pe de altă parte Persia, Egiptul și Imperiul Otoman nu au reușit.

(CREDIT - RAILWAYRESERVATION.NET)

Tehnologia primului val industrial a fost relativ simplă. Chinezii sau persanii ar fi putut şi ei fabrica motoare cu abur, mitraliere sau căi ferate. Prima cale ferată comercială din lume a fost deschisă pentru transport şi afaceri în 1830 în Marea Britanie între Manchester și Liverpool. Douăzeci de ani mai târziu, în 1850, națiunile occidentale: Marea Britanie, Franța, Belgia și Germania erau deja străbătute de aproape 40.000 de kilometri de cale ferată. În același timp, în Asia, Africa și America Latină erau în total doar 4000 km. În 1880 țările occidentale aveau deja aproximativ 350.000 km de cale ferată, restul lumii avea împreună doar 10%, 35.000 de kilometri. Cea mai mare parte fusese construită de britanici în India.

În China, de exemplu, prima cale ferată a fost deschisă în 1876. Avea 24 de kilometri lungime şi a fost construită de europeni. Guvernul chinez a distrus-o în chiar anul în care a fost deschisă. În 1880, la 50 de ani de la începutul epocii căilor ferate, Imperiul chinez nu avea nici măcar o singură linie funcțională de cale ferată. Au fost pentru chinezi 50 ani un timp prea scurt ca să înțeleagă cât de importante erau căile ferate, să învețe cum să le construiască și să le opereze? În Persia, vedem aproximativ aceeași situație.

HARTA Căile Ferate Indiene în 1909, a patra rețea de căi ferate din lume. (CREDIT - Wikimedia)

Prima cale ferată din Persia, Iran-ul de astăzi, a fost construită doar în 1888, aproape la 60 de ani după Marea Britanie. Aceasta lega capitala Teheran de o locaţie sfântă şi avea aproximativ 10 km. Acestă gară a fost construită de o societate belgiană. În 1950, întreaga rețea de cale ferată din Persia număra încă numai 2500 km, într-o țară de șapte ori mai mare decât Marea Britanie. Persanilor și chinezilor nu le-au lipsit invențiile tehnologice, cum era motorul cu aburi. Ei le-ar fi putut cumpăra cu ușurință de pe piață, nu era nici un secret sau embargo. Ceea ce a lipsit într-adevăr au fost valorile, aparatul judiciar și structurile social-politice care pe parcursul secolelor s-au format și s-au maturizat în vest și care nu puteau fi copiate și internalizate atât de ușor. Franța, Statele Unite ale Americii sau Germania au putut urma foarte repede Marea Britanie în era industrială, pentru că francezii și americanii aveau deja în comun cele mai importante mituri și structuri sociale. Chinezii şi persanii nu i-au putut ajunge din urmă așa de repede pentru că gândeau și se organizau foarte diferit.

Această explicație aruncă o lumină nouă asupra perioadei între 1500 și 1800, sau 1850. În această eră, Europa nu se bucura încă de niciun evident avantaj tehnologic asupra puterilor asiatice, dar Europa era teatrul construcţiei treptate a un potențial unic a cărei importanță a devenit evidentă abia în secolul al 19-lea. Egalitatea aparentă între Europa, China și lumea musulmană la 1750 era o iluzie. Puteau fi egali în putere aparentă, potențialul lor era însă complet diferit.

Știința și capitalismul

Piramida sistemul capitalist

Care a fost potențialul unic care a avansat în Europa în epoca modernă timpurie și care a permis europenilor să cucerească întreaga lume? Răspunsul este că europenii au dezvoltat știința modernă și capitalismul. În vremurile moderne timpurii înaintea secolului 19, europenii au utilizat treptat un mod de gândire şi comportament bazat pe știință și capitalism, chiar înainte de a se fi bucurat de avantaje tehnologice semnificative față de alte societăți. Când au apărut marile invenții tehnologice ale secolului al 19-lea și ale Revoluției Industriale, europenii erau într-o poziție mai bună decât oricine altcineva pentru a le exploata și a le folosi. Nu e de asemenea coincidență faptul că știința și capitalismul, aceste două potențiale unice nu numai că au dat Europei supremația mondială; dar ele sunt cea mai importantă moștenire pe care Imperiile europene au lasat-o în urma lor în lumea post-europeană a secolului 21. Europa nu mai conduce astăzi lumea, dar știința și capitalismul sunt încă cheile succesului economic și politic peste tot în lume.

Știința modernă datorează enorm nu numai imperiilor europene moderne, dar de asemenea, tradițiilor științifice antice, cum erau cele din Grecia clasică, China, India, și lumea islamică. Cu toate acestea, caracterul unic al științei moderne a început să prindă contur în perioada modernă timpurie numai în Europa, în aceleași zone unde imperiile din Spania, Portugalia, Marea Britanie, Franța, Țările de Jos și Rusia se exindeau. În perioada modernă timpurie în China, musulmanii, nativii americani și polinezienii au continuat să aducă contribuții importante în știință. Nu erau doar europenii. Economiștii europeni, cum ar fi Adam Smith sau Karl Marx studiau cărțile economiștilor musulmani. Tratamentele nativilor americani influențau medicina europeană. Date obţinute de polinezieni în Pacific au revolutionat Antropologia, Zoologia şi Biologia vestică.

Isaac Newton, Godfrey Kneller

Cu toate acestea, până în secolul 20, cei care au cumulat toate aceste date, descoperiri și experimente, și au creat cu ele doctrine științifice și teorii noi, au fost elitele conducătoare la nivel mondial ale imperiilor europene.

China, India și lumea islamică năştea oameni la fel de inteligenţi și curioşi ca și cei din Europa. Cu toate acestea, între secolul al 16-lea și mijlocul secolului 20, civilizațiile din afara Europei nu au produs nimic care să se apropie măcar de fizica newtoniană, de biologia darwinistă sau alte teoriile științifice care explică cum funcţionează lumea. Aceasta nu înseamnă că europenii au gene unice pentru știință sau că europenii vor domina pentru totdeauna fizica și biologia. La fel cum Islamul a inceput ca un monopol arab, dar ulterior a fost preluat de non-arabi, cum erau turcii și perșii, ştiinţa modernă a început ca o specialitate europeană, dar este în zilele noastre transformată într-un obiectiv multi-etnic global. Putem găsi indieni, musulmani şi chinezi alături de europeni și cei de origine europeană în domeniul ştiinţelor de frontieră.

Legătura între știința modernă și imperialismul european

Legătura a fost cimentată prin faptul că știința și imperialismul Europei timpurilor pre-moderne se construiau pe aceeași mentalitate comună, pe același punct de vedere asupra lumii. Amândouă au început prin admiterea ignoranței. Amândouă s-au simțit apoi obligate să iasă în lume și să facă descoperiri și amândouă sperau că noile cunoștințe le vor face stăpânii lumii. Legătura între cercetarea științifică și cuceririle imperiale se vede clar în marile călătorii europene de explorare. Aceste curse au fost ambele atât călătorii științifice de explorare precum şi călătorii imperiale de cucerire. Imperialismul european a fost în acest sens unic și foarte diferit de toate proiectele imperiale anterioare ale istoriei. Cuceritorii anteriori presupuneau că ei au înțeles deja perfect lumea. Când arabii au cucerit Egiptul, Spania și India nu a făcut-o cu scopul de a descoperi ceva nou. Când mongolii și aztecii au cucerit numeroase țări din Asia și America au fost motivaţi de putere și bogăție, nu de cunoaștere. Spre deosebire de ei, cuceritorii europeni călătoreau în ținuturi îndepărtate, în speranța nu numai de a cuceri dar şi în speranța obținerii de cunoștințe noi.

Debarcarea lui Columb JOHN VANDERLYN (CREDIT - Wikimedia)

În secolul al 15-lea, navigatorii portughezi au explorat coasta Africii și în același timp au preluat controlul insulelor și porturilor de-a lungul coastei. Motivaţia călătoriei lui Cristofor Columb a fost să obțină cunoștințe geografice noi, în schimb el a descoperit America, şi a proclamat imediat suveranitatea, controlul asupra terenurilor pe care le-a descoperit. Ferdinand Magellan a fost prima persoană care a reușit să găsească un drum în jurul lumii care să ocolească întregul glob. Concomitent cu explorarile sale geografice, el a pus de asemenea bazele pentru cucerirea spaniolă a Filipinelor și a multor alte teritorii. Odată cu trecerea timpului, extinderea barierelor cunoaşterii și cucerirea de noi teritorii au devenit tot mai strâns legate.

În secolele 18 si 19, aproape fiecare expediție militară importantă care a plecat din Europa spre ținuturi îndepărtate a avut la bord oameni de știință, nu pentru a lupta, ci pentru a extinde frontierele științei. Ei aveau de asemenea ambiții politice. Cel mai cunoscut exemplu în acest sens este expediția lui James Cook în Oceanul Pacific de Sud și Australia în 1778. Cook a inclus în expediția sa o echipă de aproximativ 10 oameni de ştiinţă din discipline diverse, în frunte cu astronomul Charles Green și botanistul Joseph Banks. În trei ani, această expediție a făcut numeroase descoperiri ştiinţifice si a colectat un număr mare de observații empirice cu privire la geografie, astronomie, botanică, zoologie, antropologie, medicină și așa mai departe.

Moartea căpitanului Cook, ZOFFANY

Expediția lui Cook a adus înapoi în Europa primele descrieri detaliate din Australia, Noua Zeelandă și multe dintre insulele Pacificului. Concluziile sale au adus contribuții majore la un număr de discipline științifice și au trezit imaginația unei întregi generații de oameni de știință europeni cu povești uimitoare despre Pacificul de Sud și culturile pe care le-au găsit acolo. Poate cel mai important, expediția a ajutat de asemenea la găsirea unui leac pentru scorbut, o boală care omora milioane de oameni în perioada modernă timpurie.

James Cook a fost nu numai geograf, ci de asemenea ofițer în Marina Regală. Corabia în care expediția sa a navigat a fost pusă la dispoziţie de Marina Regală Britanică care i-a oferit, de asemenea, 85 de marinari bine înarmați și infanterie marină echipată cu artilerie, muschete, praf de pușcă și alte arme. O mare parte din informațiile pe care expediția le-a strâns au fost folosite pentru scopuri politice și evident militare. Cook a decretat suveranitatea Marii Britanii peste multele insule și teritorii pe care le-a descoperit, în special Australia. Când Cook a ajuns în Australia, el nu s-a limitat la explorare, ci a declarat că ţara este a noastră, teritoriul aparţine de acum încolo Marii Britanii. El a pus astfel bazele pentru ocuparea și cucerirea britanică a Australiei, Noua Zeelandă și Pacificul de Sud, precum și bazele pentru migraţia a milioane de europeni în noile colonii. Efectul a fost exterminarea culturilor indigene din Australia, Noua Zeelanda și în mare parte din insulele Pacificului. În cei 100 de ani de după expediția lui Cook, coloniştii i-au deposedat pe nativii din Australia şi Noua Zeelanda de cele mai fertile pământuri.

PLATE 27 la Cook, J. (CREDIT - CAPTCOOK-NE.CO.UK)

Populația autohtonă a maorilor din Noua Zeelandă și a aboriginalilor australieni în Australia a scăzut cu mai mult de 90%, iar supraviețuitorii au fost supuşi unui regim foarte dur de opresiune rasială. Pentru australienii Aboriginal și pentru Maorii din Noua Zeelandă expediţia lui Cook nu a fost un pas înainte, ci începutul catastrofei din care nu au reușit să-şi revină de tot nici chiar în zilele noastre. Cum ar trebui să înțelegem atunci expediţia lui Cook? A fost o expediție științifică protejată de o forță militară sau a fost o expediție militară la care s-au alăturat câţiva oameni de știință ca să studieze lumea înconjurătoare? Nu există un răspuns simplu la această întrebare. E ca și cum am întreba dacă paharul este pe jumătate gol sau pe jumătate plin. Revoluția științifică și imperialismul modern au fost inseparabile. Pentru cei care au participat la expediţii, ca James Cook sau botanistul Joseph Banks, știința și imperiul erau în esență îmbinate.

Vasul Beagle în Strâmtoarea MAGELLAN. (CREDIT - Wikimedia)

Să urmărim o altă expediție celebră, cea a navei Beagle. Corabia Beagle aparţinea de asemenea Marinei Regale Britanice. A fost trimisă în 1831 pentru a cerceta coastele Americii de Sud, Insulele Falkland și Insulele Galapagos în eventualitatea unui război. Marina britanică avea nevoie de informaţii detaliate pentru a pregăti în caz de război în zona Americii de Sud. Căpitanul vasului Beagle era nu numai ofițer în marină ci şi om de știință amator. El a decis să ia cu sine un geolog pentru că era interesat de studierea formațiunilor geologice pe care expediția le-ar putea întâlni pe drum. A fost o oportunitate excepţională. Se trimitea o navă în altă parte a lumii aşa că de ce să nu se facă de asemenea şi explorare ştiinţifică. Căpitanul s-a adresat mai multor geologi profesionişti, dar toţi i-au refuzat invitația. În cele din urmă a oferit postul unui proaspăt absolvent de la Cambridge în vârstă de 22 de ani pe nume Charles Darwin. Darwin studia la Cambridge pentru a deveni preot anglican. Dar în timpul studiilor sale, el a descoperit că era de fapt mult mai interesat de geologie și științele naturii decât de Biblie. Când căpitanul i-a oferit șansa de a-l însoţi în expediția spre America de Sud, Darwin a profitat de ocazie. Restul este istorie. În timp ce căpitanul vasului Beagle îşi petrecea majoritatea timpului desenând hărți militare în America de Sud, Darwin era ocupat cu strângerea datelor empirice geologice, botanice, zoologice care au stat la baza lucrărilor sale viitoare care vor deveni teoria evoluției. Chiar și cea mai importantă teorii științifică a epocii moderne a avut deci bazele într-o expediție militară.

Buzz Aldrin privește spre stele şi spre steagul USA pus acolo de către colegul său, astronautul Neil Armstrong, care a făcut şi această poză. Steagul marchează o împlinire a întregii omeniri (CREDIT - DailyMail)

Un alt exemplu este legat de călătoria pe Lună în 1969. E o poveste interesantă, chiar dacă s-ar putea să nu fie adevărată, cu privire la expediția astronauţilor americani în 1969 spre Lună. După cum probabil toată lumea știe, pe 20 iulie 1969 Neil Armstrong și Buzz Aldrin au fost primii doi oameni care au aselenizat pe suprafața Lunii. În lunile care au condus la expediție, astronautii s-au pregătit într-un deșert din vestul Statelor Unite pentru a simula explorarea lunară. Zona fiind un deşert din vestul Statelor Unite a găzduit anterior unele triburi native americane. Povestea descrie întâlnirea dintre astronauţi și un bătrân dintr-un trib vechi. Într-o zi astronauţii au întâlnit un bărbat în vârstă nativ american. El i-a întrebat ce făceau acolo și ei i-au spus că se pregăteau să facă parte într-o expediție științifică care în scurt timp va explora Luna. Auzind aceasta, bătrânul a fost foarte tăcut pentru câteva minute și apoi a cerut astronautilor foarte serios dacă ar putea face ceva pentru el, o favoare specială. El le-a explicat apoi că oamenii din tribul său credeau că pe Lună trăiesc spirite sfinte.

Neil Armstrong

Vroia să se folosească de ocazie pentru a trimite Duhului Sfânt de pe Lună un mesaj important de la poporul său. Astronauţii au fost de acord. Omul a spus deci ceva în limba lui tribală și i-a rugat pe astronauți să-l tot repete până când aceştia l-au memorat perfect și nativul american a fost foarte fericit. Astronauţii l-au întrebat apoi ce înseamnă ce au memorat ei. Bătrânul le-a spus că nu le poate spune deoarece este un secret pe care doar tribul lor și spiritele sacre de pe luna îl pot înţelege. Astronauţii s-au întors la bază, dar fiind foarte curioși au întrebat oamenii de ştiinţă ce însemna mesajul. Nu îl înţelegea însă nimeni, aşa că au căutat și tot căutat până când au găsit în sfârșit pe cineva care putea vorbi limba tribală și i-au cerut să le traducă mesajul secret. Traducătorul a început să râdă și să tot râdă. Când s-a calmat în cele din urmă, astronauții l-au rugat să le spună ce înseamna acest mesaj secret? Omul le-a explicat că mesajul spune:

"dragi spirite sacre de pe lună, nu vă încredeţi în nici un singur cuvinţel din cele pe care acești oameni albi vi le vor spune. Indiferent de ce spun ei despre știință sau orice alte motive, în realitate ei au venit să vă fure pământurile așa că nu-i credeţi"

Acesta era mesajul secret al unui bătrân nativ american pentru spiritele de pe lună. Mesajul a fost trăit de oamenii din întreaga lume pe parcursul secolelor anterioare. Europenii puteau veni cu tot felul de poveşti despre știință și explorare și așa mai departe, dar în realitate ei veneau, de asemenea, să fure pământurile. Putem deci spune că în epoca modernă oamenii de știință europeni și cuceritorii europeni au avut o mentalitate comună, de explorare și de cucerire.

Redefinirea globului

harta detaliată inversată Fra Mauro (CREDIT -WIKIMEDIA)

Mentalitatea unificatoare este cel mai bine ilustrată cu apariţia unui tip nou de hartă a lumii, la începutul Europei moderne. Multe culturi anterioare Europei moderne au trasat, de asemenea, hărți pentru întreaga lume. Nici o cultura umană nu cunoştea însă întregul glob. Nici o cultură din Africa și Asia, de exemplu, nu știa despre America și la rândul lor societăţile umane din America nu ştiau despre Africa și Asia. Acest lucru nu îi împiedica să-şi imagineze întreaga lume și să deseneze hărți pentru întreaga planetă (/r/worldbuilding n.t.). Zonele nefamiliare erau pur și simplu omise sau umplute cu monștri și minuni imaginare. Aceste hărți ale lumii pre-moderne nu aveau spații goale pe ele. Îţi dădeau impresia de familiaritate cu întreaga lume. Au fost desenate nu numai de către musulmani, chinezi, japonezi şi indieni, dar și de către europenii medievali.

Avem aici harta lumii din Europa anului 1459. Europa este în partea de sus, mai jos Africa și Asia la dreapta. Cel mai interesant lucru despre această hartă este faptul că are multe detalii. Chiar dacă europenii din 1459 nu știau prea multe despre Africa și Asia, și nu știa nimic despre existența Americii, Australia și Antarctica, harta îți dă impresia că europenii erau familiarizați cu tot ce exista în lumea întreagă.

În timpul secolelor 15 si 16, unul dintre primele indicii ale revoluției științifice și al imperialismului european a fost că europenii au început să deseneze hărți ale lumii de un tip nou, hărţi cu o mulțime de spații goale. Hărțile cu spaţii goale au fost un progres major psihologic și ideologic. Erau recunoașterea clară a faptului că europenii erau ignoranţi în mari părți ale lumii. Cea mai importantă schimbare în acest sens a avut loc în 1492, când Cristofor Columb a navigat spre vest din Spania cautând o nouă rută comercială spre Asia de Est. Conform calculelor lui Columb, care s-au bazat pe hărți complete ale lumii din Evul Mediu, Japonia ar trebui să fie situată la aproximativ 7.000 km vest de Spania.

revista NATIONAL GEOGRAPHIC, iunie 2009 TANG naufragiu de Simon Worrall

Hărțile erau însă greșite, sunt 20.000 km care separă Spania de Japonia precum și America, un întreg continent necunoscut. Columb nu știa asta. Pe 12 octombrie 1492, la aproximativ 2AM, în mijlocul nopții, expediția lui Columb a descoperit un continent necunoscut. Un marinar pe nume Juan Rodríguez Bermeo, de pe catargul navei Pinta, a reperat o insulă dintr-un grup pe care noi le numim acum Bahamas. A fost momentul în care lumea a devenit practic unită și de nerecunoscut. Schimbarea nu a s-a înfăptuit de la început. Când Columb a văzut insula din Bahamas, el a crezut că a ajuns la o mică insulă de pe coasta Asiei de Est, undeva între Indonezia, Filipine sau Japonia. Acesta este şi motivul pentru care el a numit oamenii pe care i-a găsit pe insule indieni, pentru că el era convins că a ajuns în Indii. Asia de Est era numită Indii, după India.

Columb s-a înşelat, dar foarte interesant este faptul că el a rămas cu convingerile sale pentru tot restul vieții. El nu şi-a dat seama că a descoperit un continent nou necunoscut. Ideea era pur și simplu de neconceput pentru Columb și pentru mulți din generația sa. Deoarece de-a lungul a mii de ani nu numai cei mai mari gânditori și cei mai mari savanți europeni, ci și sfintele scripturi ale iudaismului și creștinismului știau doar despre Europa, Africa și Asia. Nu există nici o mențiune a americilor în Biblie. Lui Columb și generației sale nu le venea să creadă că Biblia ar fi pierdut jumătate din lume. Ar fi ca și cum Apollo 11 în 1969 pe drumul spre Lună ar fi dat de o lună necunoscută care se învârte în jurul Pământului dar pe care nimeni nu a observat-o înainte. Cam asta i s-a întâmplat lui Columb. Era atât de sigur că toată lumea este cunoscută şi ca el doar a traversat oceanul ca să ajungă în Japonia. Cum ar fi putut să existe un întreg continent despre care niciunul din înțelepții din vechime și nici măcar Biblia să nu ştie că există? În refuzul său de a-şi admite ignoranța, Columbus era încă un om al Evului Mediu. El era convins că toată lumea este cunoscută și chiar și atunci când a întâlnit America, nu a fost suficient pentru a-i schimba părerea.

Detaliul 1507 din hartă Waldseemuller cu numele de "America" pentru prima dată. (CREDIT - Wikimedia)

Primul explorator modern a fost Amerigo Vespucci, un marinar italian care a luat parte la mai multe expediții spre America în jurul anului 1500. Între 1502 și 1504, două texte care descriu expedițiile lui în America au fost publicate în Europa și au fost atribuite lui. Aceste texte au susținut ceva revoluționar, că noile terenurile pe care Columb le-a descoperit nu erau insule în largul coastei Chinei, Japoniei sau Indoneziei, ci un întreg continent necunoscut geografiei clasice și necunoscut Bibliei și europenilor contemporani. Cinci ani mai târziu, în 1507, un producator de hărţi german numit Martin Waldseemüller a fost atât de convins de acest raţionament încât a publicat o nouă hartă a lumii, prima harta a lumii în Europa care arăta că noile teritorii descoperite de Columb erau de fapt un continent nou, un continent separat care nu avea nimic de-a face cu Asia. În timp ce desena harta nouă și continentul, cartograful a trebuit să-i dea un nume. El a crezut în mod greșit că Amerigo Vespucci, persoana care a scris aceste texte, a fost prima persoană care a descoperit America, și nu Columb, așa că a numit continentul în onoarea lui. El a numit teritoriul de pe harta sa America, fapt care a devenit popular printre cartografi și copiatori. Este o formă de dreptate poetică faptul că aproximativ un sfert din lume, două din cele șapte continente, America de Nord și de Sud sunt numite după un un italian necunoscut, a cărui singur drept la celebritate este că a avut primul curajul să spună - avem aici un întreg continent despre care noi nu știm pur și simplu nimic.

A fost declanşatorul revoluției ştiinţifice. Descoperirea Americii a fost cu adevărat începutul revoluției științifice, pentru că a învățat europenii să prefere observațiile prezentului înaintea tradițiilor trecute sau a textelor sacre. Dorința de a cuceri și a controla America i-a obligat pe cuceritorii europeni să acumuleze cunoștințe noi foarte repede. Pentru ca spanioli, portughezi și mai târziu englezi, olandezi și francezi să poată controla teritorii vaste din America, ei au trebuit să strângă enorme date despre noul continent: geografie, climă, animale, oameni, limbi și culturi. Toate informaţiile anterioare din Biblie, scripturi creștine, cărți de geografie si traditii stravechi erau de prea puţin ajutor în găsirea drumul în lumea nouă.

Harta Lumii Castiglioni

Mai sus avem o altă hartă a lumii trasată în Italia în 1525, la aproximativ 30 de ani după Columb. Întrucât harta precedent din 1459 este plină de continente, insule și explicații foarte detaliate ale tuturor locuri din lume, în 1525 harta este în mare parte goală. Zona care cuprinde coasta de vest a Americii merge spre sud, până când dispare brusc în gol. Oricine se uită la acestă hartă a lumii şi are o minimă curiozitate este imediat tentat să întrebe ce se află dincolo de acest punct, ce sunt acele uriașe spații goale goale de pe hartă și harta nu dă nici un răspuns. Harta admite că noi nu știm ce este acolo și invită observatorul să navigheze și să afle pentru tine ce se află în spațiile goale. De atunci încoace nu numai geografii europeni, dar şi oamenii de știință europeni din aproape toate celelalte domenii ale cunoașterii au început să traseze hărţi cu spaţii goale. Au început să admită că teoriile lor despre fizică, biologie, economie sau orice altceva nu erau perfecte. Există lucruri importante pe care pur și simplu nu le știau.

Harta Lumii 1529 Ribero

In secolele urmatoare, europenii au fost irezistibil atraşi de aceste spații goale. În timpul secolelor 15, 16 și 17 europenii au trimis expediții să înconjoare Africa, să exploreze America, să traverseze Pacificul și Oceanul Indian, și au creat pe parcurs o rețea de colonii peste tot în lume. Ei au pus bazele primului imperiu cu adevărat global, și au unit întregul glob într-o rețea de comerț unitară. Expedițiile europene au transformat istoria lumii din istoria mai multor popoare și culturi izolate într-o singură istorie a unei singure societăți umane integrate. Aceste expediţii europene de "explorare și cucerire" (explore and conquer) ne sunt atât de familiare încât avem tendința de a trece cu vederea cât de unice și extraordinare au fost ele. Nimic asemănător nu s-a petrecut vreodată înainte. Campanii de cucerire lungi şi pe distanţe mari nu sunt acţiuni fireşti pentru oameni, nici măcar pentru imperiile mari ale trecutului. De-a lungul istoriei, majoritatea societăților umane, chiar și cele mai multe regate și imperii, au fost atât de ocupate în conflicte locale cu vecinii lor, încât nu au considerat explorarea și cucerirea țărilor îndepărtate şi necunoscute. Cele mai multe dintre marile imperii şi-au extins controlul doar asupra teritoriilor familiare din jurul lor. Au ajuns în locuri foarte îndepărtate doar pentru că, continuând să crească, au venit în contact cu tot mai multe teritorii și le-au cucerit şi pe acestea.

grec bizantin ALEXANDER Manuscris Catafractă (CREDIT -

Romanii au controlat iniţial numai orașul Roma în centrul Italiei, dar apoi, pentru a apăra Roma împotriva invaziei din nord, au cucerit Etruria, ceea ce este astăzi Toscana. Apoi, pentru a apăra Etruria, au cucerit Valea Po. Ulterior au cucerit provincia a ceea ce este astăzi sudul Franței ca să-și apere Valea Po. Ei au cucerit Galia pentru a-și apăra provincia. În cele din urmă au cucerit Marea Britanie cu scopul de a-și apăra Galia împotriva invaziilor. Romanii au avut nevoie de 400 ani în care, pas cu pas, s-au extins de la Roma până în Marea Britanie. La începuturi, nici un roman nu şi-ar fi imaginat pur și simplu că va naviga spre Marea Britanie pentru a o explora și cuceri. S-a întâmplat din când de-a lungul istoriei în când că un conducător ambițios sau un aventurier s-ar angaja pe campanii de cucerire pe distanțe lungi, dar astfel de campanii, de obicei, au încercat să cucerească un imperiu existent și familiar, nu tărâmuri complet necunoscute. De exemplu, campaniile lui Alexandru cel Mare nu au avut ca scop descoperirea de teritorii noi și stabilirea unui imperiu nou, ci au fost mai degrabă o încercare reușită de a cuceri un imperiu deja existent, imperiul perșilor.

Amiralul Zheng He (-IIS.U-TOKYO.AC.JP CREDIT)

Cel mai apropiat de exploratorii moderni europeni a fost campania de cercetare a imperiului chinez din secolul al 15-lea. Între 1405 și 1433, un amiral chinez numit Zheng He a explorat Oceanul Indian conducând șapte flote mari. Cea mai mare dintre aceste șapte expediții a avut aproape 300 de nave și până la 30.000 de oameni, marinari, soldați, oficiali și așa mai departe. Zheng He a vizitat și explorat într-o oarecare măsură Indonezia, Sri Lanka, India, Golful Persic, Marea Roșie și Africa de Est. În secolul al 15-lea, nave chineze au ajuns la Malinde, pe malul a ceea ce este astăzi Kenya în Africa de Est. Comparativ cu flota lui Zheng He, flota lui Cristofor Columb în 1492, care a constat din doar trei nave mici și 120 de marinari, a fost cât un țânțar. Chiar dacă expeditiile lui Zheng He au fost formidabile, exista o diferență crucială între Zheng He și Columb. Zheng He a explorat oceanele și a ajutat conducătorii pro-chinezi din Asia de Sud, dar nu a încercat să cucerească sau să colonizeze țările vizitate. Mai important, aceste expediții nu s-au înrădăcinat adânc în politica și cultura chineză. Au fost rezultatul unor hotărâri accidentale dirijate de anumite cercuri politice de la Beijing.

"În numele celui Preaînalt şi Preaputernic prinț invincibil și victorios, Ludovic cel Mare, prin harul lui Dumnezeu regele Franței și Navarrei, în a noua zi a lunii aprilie, 1682." (CREDIT -. BOCQUIN ISTORIC)

Dacă facțiunea politică a imperiului chinez şi-a schimbat obiectivele la mijlocul secolului al 15-lea, expedițiile de peste mări au fost complet oprite. Marea flotă pe care Zheng He a construit-o a fost demontată, cunoștințele tehnice și geografice au fost pierdute. Nici un alt explorator de o astfel de ambiție şi anvergură nu a mai navigat vreodată dintr-un port chinez.

Conducătorii chinezi ai secolele următoare, la fel ca majoritatea conducătorilor chinezi din secolele precedente, şi-au limitat interesele și ambițiile numai la Asia de Est. Expedițiile Zheng He sunt totuși foarte importante, deoarece dovedesc că Europa nu se bucura de nici un avantaj tehnologic sau economic remarcabil faţă de chinezi sau față de alte civilizaţii. Ce a fost excepțional şi unic la europeni a fost ambiția lor de neegalat de a explora și cuceri lumea, faţă de oricare alte imperii, chinez, musulman sau indian care nu au trimis expediții pentru a explora și cuceri ținuturi îndepărtate și necunoscute. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă și nu s-a datorat lipsei de posibilităţi. A fost pur și simplu din cauza lipsei de atenţie. Roma nu a avut vreodată vreun interes în cucerirea Scandinaviei sau a Indiei. Persanii nu au încercat să cucerească Madagascar sau Spania și chinezii nu au încercat să cucerească Indonezia sau Africa. Din nou, acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, de ce ar fi trebuit romanii să încerce să cucerească India care era atât de departe? Sau de ce ar fi trebuit chinezii să încerce să cucerească Indonezia sau Africa? Ce sens avea? A fost ceva cu adevărat ciudat, pe europenii moderni timpurii i-a prins un soi de nebunie care i-a făcut să navigheze distanțe enorme și pe insule complet necunoscute, pline de culturi străine, să debarce şi la primii paşi pe plajă să proclame imediat "Eu revendic tot acest pământ pentru naţiunea şi regele meu". Este un lucru foarte, foarte ciudat.

Lipsa competiţiei

Harta Lumii Noi, Abraham Ortelius (CREDIT - MITCHTESTONE.BLOGSPOT)

Chiar și după ce europenii au avut atât succes cu expedițiile de explorare și cucerire, celelalte puteri centrale ale lumii cum erau conducătorii din Orientul Mijlociu, India și China nu au încercat să concureze cu ei. Expedițiile europene erau la vremea lor atât de ciudate încât chiar și după ce marile imperii ale Asiei au văzut ce se întâmplă, nu au încercat să-i concureze. Au auzit despre descoperirea Americii, și mai târziu despre descoperirea, de către europeni, de noi pământuri în Africa și Australia, în Oceanul Pacific, dar chiar și atunci ei au manifestat un interes mic. Ei au continuat să creadă că lumea se învârte în jurul Asiei și că nimic de mare importanță nu există în America sau Africa și, prin urmare, nu au făcut nici o încercare de a-i ajunge pe europeni în ce priveşte controlul Americii sau a noilor rute comerciale trans-oceanice. Au fost momente când regate europene chiar foarte mici, cum erau Scoția sau Danemarca au pus bazele unor expediții de cucerire a Americii, dar nici o expediție, explorare sau cucerire nu a fost pornită vreodată spre America de către musulmani, indieni sau chinezi. Sultanul otoman nu a trimis nici o armată pentru a încerca să cucerească sau să exploreze Mexicul sau Australia.

Harta lumii chineze, trasată de iezuiți (PRECOCE 17-lea). Reproducerea după "HARTI MARITIME ISTORICE" DONALD Wigal

Prima dată când o putere non-europeană a trimis o expediție militară în America a fost doar în 1942, în al doilea război mondial, când Japonia a trimis o expeditie în Alaska care a reușit să cucerească două mici insule în apropiere de Coasta Alaskăi, Kiska și Attu, capturând pe parcurs zece soldați americani și un câine. Aceasta a fost situaţia cea mai apropiată de o invazie a noii lumi a Americii de către o putere majoră non-europeană. Nu se poate susține că nu au avut mijloacele necesare. Turcii și chinezii erau avansaţi tehnologic şi nu erau prea departe. Nu erau cu mult mai jos decât europenii faţă de America. Aveau tehnologia, economia, abilitățile militare pentru a ajunge în America și a concura cu europenii pentru controlul lumii noi. Nu se pot compara resursele de care a dispus Zheng He cu cei 30.000 de chinezi spre Africa de Est în 1420. Chiar şi acum, ar fi fost mai mult decât suficient pentru a ajunge în America. Chinezii însă nu erau interesaţi. Ei nu credeau că mai există ceva important în lume despre care să nu știe deja. Prima harta a lumii în China, care a arătat partea nouă a lumii, America, a fost publicată abia în 1602, la mai mult de o sută de ani după Columb. Nu numai atât, harta a fost publicată de un misionar european, nu de un cartograf chinez.

Oceanul Indial si Marea Chinei de cartograf Ibrahim Muteferrika, Imperiul Otoman 1728 (CREDIT - Cambridge University Library)

La 300 ani după Columb, europenii se bucurau de o stăpânire de neegalat în America, Oceanul Atlantic și Pacific. S-au luptat mult pentru controlul acestor teritorii, dar luptele au fost între diferitele puteri europene sau între puteri europene și populația locală. Marile şi puternicele regate și imperii din Asia și Africa nu au încercat să intervină. În cele din urmă au fost chiar resursele și bogăția pe care europenii le-au dobândit în aceste noi terenuri și oceane ce le-a dat suficientă putere pentru a concura cu imperiile din Asia și a le învinge. Când otomanii, persanii, indienii și chinezii în cele din urmă au înțeles cât de importantă a fost America și oceanele lumii, era deja prea târziu. Erau deja mult prea în urma europenilor.

Vedem atunci că ceea ce a unit știința modernă și imperialismul european a fost nevoia de a descoperi și cuceri teritorii noi. Imperiul a sprijinit explorarea științifică şi aceste explorări s-au dovedit şi ele foarte utile. Imperiul a sprijinit primele expediții geografice. Prima ştiinţă cu adevarat importantă a revoluției științifice a fost geografia. Nu fizica, chimia sau biologia. Geografia a primit cele mai multe investiții și a întors cele mai importante rezultate. A dat europenilor stăpânirea absolută peste pământuri și oceane noi. Ce a început cu geografia s-a răspândit curând și la alte discipline, cum ar fi medicină, fizică, logistică, economie, antropologie și istorie.

Imperialismul european și știința europeană

plantă medicinală cinchona CALISAYA KÖHLER (CREDIT - Wikimedia)

Urmând succesul geografiei, chiar studii care păreau complet inutile au fost susținute adesea de imperiile europene, pentru că s-ar fi putut descoperi ceva folositor. Botaniști și antropologi ai secolului 19 au studiat medicamentele folosite de șamani și vrăjitori locali în unele triburi americane, au descoperit o parte din tratamentul pentru malarie, în scoarța unui copac numit chinină. Descoperirea a fost mai târziu folosită de europeni pentru a cuceri o mare parte din Africa și țările tropicale ale lumii. Ei nu puteau face acest lucru anterior, deoarece soldații europeni mureau cu miile de malarie. Acesta a fost motivul pentru care unele imperii au finanțat și sprijinit o multitudine de explorări în domenii neobişnuite.

Când musulmanii au cucerit India, ei nu au trimis arheologi care să studieze sistematic istoria Indiei. Nu au trimis nici antropologi pentru studiul culturii indiene, sau geologi și zoologi care să studieze solurile și animalele din India. Imediat ce britanicii au cucerit India, au făcut exact aceasta. Britanicii au explorat nu numai locurile cu utilitate evidentă, cum erau drumurile principale sau minelor de aur. Ei au colectat de asemenea probe despre păianjenii indieni, au catalogat fluturii în India, au urmărit originile limbilor indiene dispărute pe care nu le mai vorbea nimeni și chiar au săpat ruine uitate, pentru a înțelege mai bine istoria antică a Indiei. Un exemplu în acest sens a fost descoperirea vechii civilizații din Valea Indus, prima mare civilizație a Indiei. Distrusă în jurul anului 2 000 î.Hr., a fost apoi complet uitată. Nici un indian nu știa nimic despre ea în epoca modernă până când nu au descoperit-o britanicii. Existau ruine ale orașelor lor în India antică dar niciunul dintre conducătorii sau locuitorii din India înaintea britanicilor nu s-a deranjat să le studieze. În 1922, un studiu arheologic britanic a descoperit ruinele Harappa, unul dintre cele mai mari orașe ale vechii civilizaţii Indus. Britanicii au alocat bani și efort pentru dezgroparea ruinelor și pentru studiul acestei civilizații pierdute.

Rosetta Stone (CREDIT -GREATARCHAEOLOGY.COM)

Un alt exemplu al curiozității științifice europene este descifrarea hieroglifelor egiptene. Ultima persoană care era capabilă să înţeleagă hieroglifele a murit probabil cândva la începutul primului mileniu d.Hr., când Egiptul a fost condus de Imperiul Roman. De atunci încoace, locuitorii Egiptului au văzut frecvent scrieri hieroglifice pe monumente, ruine antice și vase sparte, dar nu aveau niciunul vreo idee cum să înţeleagă scrierile ciudate. Din câte știm, s-a încercat foarte puţin să se facă acest lucru. Când arabii au cucerit Egiptul în secolul al VII-lea, nu au încercat să descifreze hieroglifele pentru a studia istoria antică a Egiptului. În mod similar, atunci când Hyksos a cucerit Egiptul în secolul al 13-lea, sau când turcii otomani au cucerit Egiptul în secolul al 16-lea, niciunul nu a făcut vreo încercare serioasă de a le descifra. Hieroglifele au fost în cele din urmă descifrate doar după ce europenii au cucerit Egiptul. În 1798, Napoleon a invadat Egiptul şi când soldații săi au construit fortul Julien într-un loc numit Rozetta, soldați francezi au săpat pentru a ridica fortul și au descoperit o piatră cu trei inscripții pe ea, una în limba greacă antică, una în scris demotic, și una în hieroglife. Armata de invazie a lui Napoleon, după modelul cunoscut, era însoțită de oameni de ştiinţă. Napoleon a dus cu el 160 de oameni de ştiinţă din discipline variate pentru a studia Egiptul. Când soldații au descoperit această piatră, ea a ajuns repede sub atenția oamenilor de știință.

LEON COGNIET Jean-François Champollion (CREDIT - Wikimedia)

Ei au recunoscut imediat importanța crucială a pietrei ca fiind cheia probabilă pentru descifrarea scrierii pierdute a Egiptului antic. Aveau trei inscripții, unul care se putea citi cu ușurință în greacă veche, și, presupunând că textul era acelaşi, au putut folosi greaca pentru a înţelege scrierea egiptenilor antici, hieroglifele. Doi ani mai târziu, în 1801, armata franceză din Egipt a fost însă învinsă de britanici și ca parte a termenilor de predare francezii au trebuit să renunțe la Piatra Rosetta în favoarea britanicilor care au recunoscut imediat importanța ei. Chiar și soldații din armata britanică şi-au dat seama de importanța acestei pietre pentru știință așa le-au cerut-o francezilor și au adus-o într-un muzeu britanic unde poate fi văzută şi astăzi. Britanicii au permis cercetătorilor din întreaga Europa, nu doar celor din Marea Britanie, să încerce să descifreze piatra Rosetta. După 20 de ani de încercări, într-un ironie a sorţii, un savant francez numit Champollion a reușit în cele din urmă să descifreze o parte din hieroglifele de pe piatra Rosetta. A fost descoperirea crucială care a permis oamenilor de ştiinţă să înţeleagă nenumarate alte inscripții egiptene și să exploreze în detaliu lumea uitată a Egiptului antic.

Ceea ce știm astăzi, nu numai despre istoria antică a Egiptului, dar şi despre istoria antică a întregii lumi, animale și plante, spaţiul cosmic, structura atomului, toate se datorează contribuțiilor imperiilor europene. Imperiile nu au susținut orice fel de cercetări, ci în principal proiectele științifice care credeau că le vor fi de folos chiar dacă nu inventau tehnologii noi. Au sprijinit de asemenea științe ce permiteau europenilor să înţeleagă mai bine teritoriile cucerite sau să câştige sprijin ideologic. Trebuie subliniată tendinţa spre proiectele ştiinţifice care aduceau sprijin ideologic. Se poate observa, de exemplu, sprijinul pe care imperiile europene l-au dat în studiul istoriei, arheologiei și biologiei. Nu este deloc o coincidență faptul că aceste domenii ale științei, istorie, arheologie și biologie care s-au bucurat de mult suport de la imperiile europene au dezvoltat teorii istorice și biologice care au dat legitimitate imperiilor europene și controlului european asupra lumii.

" O demonstrație științifică din 1868 a faptului că Negrii se deosebesc de caucazieni la fel de mult ca de cimpanzei. Josiah Nott a fost un poligenist, era convins că "rasele umane" au fost întotdeauna separate. (WIKIMEDIA CREDIT)

În secolul 19 și începutul secolului 20, istorici și arheologi au afirmat că cele mai multe dintre marile realizări ale omenirii s-au datorat eforturilor rasei albe a europenilor. Biologi, în același timp, au susținut că rasa albă era în conformitate cu aceste studii, biologic superioară tuturor celorlalte rase. Conform acestor teorii științifice foarte populare în secolul 19 și începutul secolului 20, europenii au dreptul și chiar datoria de a cuceri și conduce lumea. Istorici și biologi au oferit sprijin imperiilor în primul rând pentru că imperiile îi finanțau, dar și pentru că oamenii de știință le vedeau ca pe nişte motoare ale progresului, ca o metodă de îmbunătăţire a lumii. Oamenii de ştiinţă credeau cu adevărat că imperiile europene au dus lumina rațiunii, a științei și a progresului în regiunile întunecate ale lumii, cum ar fi Africa sau India. Ei susțineau că imperiile au adus medicamente noi, căi de transport care funcționează cum erau căile ferate, idei noi, educație și ştiință oamenilor primitivi din Africa, India și Australia. Acesta a fost motivul pentru care imperiile au fost bune și ar trebui sprijinite.

Realitatea a fost foarte adesea departe de aceste fantezii. Imperiile europene au adus cu ele mult mai mult război, foamete şi exploatare rasială decât medicamente, drumuri sau școli. De exemplu, în India, în 1764 britanicii au cucerit Bengalul, cea mai bogată provincie indiană. Noii conducători britanici erau avizi după îmbogăţire, așa că au dus o politică economică dezastruoasă. În foarte puține ani, acest lucru a dus la izbucnirea marii foamete din Bengal care a început în 1769, la cinci ani după ce britanicii au preluat controlul. Ajunsă la proporții catastrofale în 1770, a mai durat până în 1773. Aproximativ zece milioane de bengalezi, o treime din populația provinciei, au murit pe parcursul a doar patru ani în această nenorocire. Aceasta nu i-a împiedicat pe britanici și pe oamenii de ştiinţă britanici să spună că ei au adus progres în Bengal și India. Pe de altă parte, nu trebuie nici să sărim în extrema cealaltă și să spunem că discuția despre progres este un nonsens și că imperiile europene nu au adus nimic de valoare. În multe locuri, imperiile europene au oferit o sănătate mai bună şi au asigurat condiții economice mai bune, precum şi o mai bună protecţie faţă de violența locală. Adevărul este că problema imperialismului european este foarte complicată. Imperiile europene au fost atât de puternice și au controlat teritorii imense. Au făcut atât de multe lucruri diferite care oferă o mulțime de dovezi pentru tot ceea ce vrem să spunem despre ele. Dacă dorim să susținem că imperiile europene au adus moarte și nedreptate putem găsi ușor orice număr de exemple pentru a susține acest punct de vedere. Dacă pe de altă parte, dorim să susținem că, de fapt, imperiile europene au îmbunătățit într-adevăr viaţa populațiilor supuse, prin aducerea de medicamente și tehnologii noi și așa mai departe, putem găsi o mulțime de exemple pentru a susține acest punct de vedere.

Sir Clive, întâlnirea cu MIR JAFAR după bătălia de la Plassey - FRANCIS Hayman (CREDIT - Wikimedia)

Datorită alianței cu știința, imperiile europene au câştigat atât de multă putere care a dus la rândul ei la atât de multe schimbări încât acestea pur şi simplu nu pot fi etichetate ca bune sau rele. Imperiile europene, în alianță cu știință, au creat lumea așa cum o știm noi astăzi, inclusiv ideologiile pe care le folosim pentru a le judeca. Este foarte greu ajungem la o concluzie clară dacă au fost bune sau rele.

În modul acesta deci, știința și imperiile s-au ajutat reciproc. Fără contribuția metodelor și cunoștințelor științifice, este greu de crezut că europenii ar fi cucerit lumea. Cuceritorii au întors la rândul lor favorul prin oferirea de informații și protecție oamenilor de ştiinţă, prin sprijinirea de proiecte ciudate și fascinante și prin răspândirea modului științific de gândire peste tot în lume. Este foarte îndoielnic că fără sprijinul imperial știința modernă ar fi progresat foarte mult. Există foarte puține discipline științifice care nu şi-au început viața ca agenți pentru proiecte imperiale și nu datorează, chiar şi în zilele noastre, multe din descoperirile și colecțiile lor ajutorului generos al ofițerilor și căpeteniilor navale și a guvernatorilor imperiali.

Povestea nu se termină aici. Știința a fost sprijinită şi de alte instituții, în plus față de imperiile europene, iar imperiile au crescut și înflorit datorită multor altor factori decât doar știința. Așa cum s-a menționat deja de mai multe ori, în spatele ascensiunii meteorice atât a științei moderne cât și a imperiilor europene există o anumită forță pe care trebuie să o luăm în considerare, capitalismul. Capitalismul a fost cel care a asigurat mijloacele financiare vitale atât pentru știință cât și pentru construirea imperiilor. Fără sprijin financiar, Columb nu ar fi ajuns în America, James Cook nu ar fi ajuns în Australia și Neil Armstrong nu ar fi ajuns pe Lună.

Urmează: Crezul capitalist