Lecţia VII - NU există dreptate în istorie

NU există dreptate în istorie

Un factor critic în formarea societăților complexe a fost împărțirea populației într-o ierarhie de grupuri. Societățile agricole și industriale au fost construite pe ierarhii de clasă, rasă, etnie şi gen. De ce a nu a fost posibil să se creeze o societate egală și dreaptă? Care este rădăcina profundă a prejudecăților și nedreptăţii? Şi în special, de ce aproape toate societățile cunoscute tratează bărbaţii ca superiorii femeilor? Acestea sunt întrebările la care Dr. Yuval Noe Harari încearcă să răspundă în a șaptea lecţie de din cursul “O scurtă istorie a omenirii”. Această lecţie este ultima parte din secțiunea a doua, Revoluția Agricolă.

Acestea sunt notele de curs ale lui Louse Charente, textul original este accesibil aici: There is No Justice in History.

Ierarhii și organizații

Înțelegerea istoriei umane în mileniile următoare revoluției agricole practic se reduce la o singură întrebare. Cum se pot organiza oamenii în reţele de cooperare în masă fără instinctele biologice necesare pentru a susține aceste structuri? Răspunsul scurt este că oamenii au creat orânduiri imaginare și au inventat scrisul care a umplut golurile lăsate de moștenirea biologică. Vom examina impactul noilor reţele de cooperare în masă asupra vieţii și a relațiilor dintre oameni.

Apariția acestor reţele de cooperare în masă a fost pentru mulţi o binefacere  dubioasă. Orânduirea imaginară care le-a susținut nu era nici neutră, nici echitabilă. Au împărţit oamenii în grupuri imaginare și au aranjat grupurile într-o ierarhie. Clasele superioară s-au bucurat de privilegii, putere și bogăție iar cele inferioare de discriminări și depresii. Codul lui Hammurabi de exemplu, a stabilit o ierarhie clară a clasei superioare, de rând și sclavi. Cei din clasa superioară luau tot ce era bun în viață, cei de rând primeau ce mai rămânea iar sclavii nu primeau nimic. Toate societățile cunoscute au fost împărțite în astfel de ierarhii complexe. În unele locuri și epoci, persoanele au fost împărțite în funcție de castă, în altele în funcție de rasă sau religie sau avere. De multe ori mai multe astfel de diviziuni au fost aplicate dintr-o dată. Un exemplu din lumea modernă: în Statele Unite ale Americii oamenii sunt împărțiţi și trataţi în funcție de rasă, religie, sex şi avere simultan. Statutul unei negrese bogate musulmane este diferit de statutul unei negrese bogate creștine sau de cel al unui evreu sărac alb. Oricâte divizii are o societate, principiul de bază rămâne mereu același. Se clasifică oamenii în diferite categorii și persoanele sunt tratate în funcție de categoria în care sunt plasate. Nu e nevoie să cunoaştem abilitățile sau personalitatea fiecăruia.

(credit APNABHAARAT.FILES)

La căsătorie, în societatea tradițional hindusă, primul si cel mai important atribut al partenerului potențial este casta din care face parte. Acest lucru este mult mai important decât personalitatea sau obiceiurile. Oamenii care cred în ierarhia specială a grupurilor, cum ar fi sistemul de caste din India vor tinde întotdeauna să pretindă că ierarhia este naturală și inevitabilă; aceasta reflectă pur și simplu modul în care lucrurile sunt în lume. Rasiștii de exemplu susțin că există diferențe reale biologice între africani, europeni, chinezi și australienii aboriginali.

Hinduşii care aderă la sistemul tradițional de caste cred de asemenea că forțele cosmice sunt responsabile pentru împărțirea castelor. Potrivit unui foarte celebru mit creaţionist Hindus, zeii au creat lumea din corpul mitologic al unei entităţi primordiale Purusha. Potrivit acestei poveşti, soarele a fost creat din ochii lui Purusha. Luna a fost creată din creier, brahmanii, preoții, cea mai înaltă castă din gura sa. Kshatriyas, clasa războinică din brațele lui Purusha și vaisya, țăranii și negustorii din coapsă. Shudras, agenți și sclavii care fac toate treburile murdare au fost creaţi din picioarele lui Purusha. În conformitate cu această poveste diferențele socio-politice dintre brahmani, Shudras, Vaishyas și așa mai departe sunt naturale și eterne la fel ca diferențele între soare și lună.

Vechii chinezi credeau că atunci când zeița creatoare Nüwa a creat oamenii din pământ ea a creat aristocrații din solul galben, fin şi bun în timp ce oamenii de rând i-a format din noroi maro și acesta este motivul pentru care aceştia nu sunt la fel de buni. Astăzi capitaliștii cred că ierarhia averii reflectă diferențele reale între capacităţile și calitățile oamenilor. Mulți dintre ei cred că cei bogaţi au mai mulți bani și privilegii deoarece sunt mai inteligenţi și lucrează din greu. Capitaliștii cred că este echitabil dacă bogații primesc o îngrijire a sănătății, educație şi nutriție mai bună pentru că au câștigat aceste merite, reflectă abilitățile lor superioare. Cu toate acestea, aceste ierarhii sunt produsul imaginației umane, simple povești umane care nu reflectă nici o ordine naturală. Brahminii și Shudras în India spre exemplu, nu au fost creaţi de zei din diferite părți ale corpului lui Purusha, distincția a fost creată de legi și norme pe care oamenii care trăiau în nordul Indiei cu trei mii de ani în urmă le-au inventat.

Între oamenii de culoare şi cei albi există diferențe obiective biologice, cum ar fi culoarea pielii și tipul de păr, dar nu există nici o dovadă că diferențele dintre rase se extind la inteligenţă sau moralitate cum ​​susțin rasiștii. Cei mai mulți oameni sunt în zilele noastre ofensaţi de ideea unei ierarhii rasiale care să interzică persoanelor de culoare să trăiască în cartiere de albi, sau să fie trataţi în spitalele albilor. În schimb ierarhia săracilor şi bogaților în care oamenii bogați trăiesc în cartiere separate de lux, studiază la școli separate mai bune, primesc tratament medical în spitale diferite și mai bune pare perfect normală pentru mulți dintre noi astăzi. Cu toate acestea este un fapt dovedit că cei mai mulți oameni bogați sunt bogaţi doar deoarece sunt născuţi într-o familie bogată şi nu pentru că au unele aptitudini superioare. Cei mai mulți săraci vor rămâne săraci de-a lungul vieții lor deoarece au fost destul de nenorociţi pentru a se naşte într-o familie săracă. Aceasta nu reflectă deloc abilitățile și caracterul omului.

După cum arată dr. Harari, toate metodele prin care societățile pe parcursul istoriei au clasificat oamenii în ierarhii şi grupuri s-au bazat pe poveşti imaginare. Acestea nu reflectă realitatea obiectivă. Din păcate, societățile umane complexe par să solicite astfel de ierarhii imaginare și o astfel de discriminare nedreaptă. Nu toate ierarhiile sunt identice din punct de vedere moral. Unele societăți au suferit tipuri extreme de discriminare. Cu toate acestea, oamenii de știință nu cunosc nici o societate complexă, nicicând în istorie, care să fi fost capabilă să se organizeze și să se mențină fără o ierarhie imaginară și un mod de discriminare. Aceasta datorită faptului că ierarhiile şi clasificările imaginare servesc o funcție socială importantă. Acestea permit străinilor să știe cum să se trateze unul pe altul fără a pierde timp și energie pentru se cunoaşte personal. De exemplu, cum poate un profesor să decidă pe cine să accepte ca studenți? Un rabin evreu al secolului al 18-lea ar accepta doar bărbați evrei. Un guru într-o comunitate tradițională hindusă ar accepta numai bărbați din casta Brahmin. O universitate de prestigiu americană privată acceptă în zilele noastre numai oameni bogați pentru că numai ei pot plăti taxele de școlarizare.

Chiar şi pentru a merge pe stradă avem nevoie de ajutorul acestor grupări imaginare și ierarhii pentru că trăim în orașe de milioane de oameni si trebuie să știm cum să tratăm pe străinii pe care-i întâlnim fără să îi cunoaştem personal. Există indicii vizuale despre ierarhia fiecăruia. Noi vedem oamenii diferiţi în funcţie de modul în care sunt îmbrăcați. Tratăm diferit bărbații și femeile. Uneori tratăm diferit persoanele cu diferite simboluri religioase asupra lor.

Diferențele în abilitatile naturale joacă de asemenea un rol în formarea diferenţelor sociale, dar ele sunt de obicei şi ele fltrate prin ierarhiile imaginare ale societăților noastre. Acest lucru se întâmplă în două moduri. În primul rând cele mai multe dintre abilitățile oamenilor trebuie să fie cultivate, dezvoltate. Chiar dacă cineva are un anumit talent nativ cum ar fi pentru fotbal sau afaceri, acesta va rămâne de obicei latent în cazul în care nu este stimulat, corectat și folosit. Nu toți oamenii din societate au aceeași șansă de a cultiva și de a-şi exercita abilitățile native. Faptul că au sau nu această posibilitate va depinde de obicei de locul lor în ierarhia imaginară a acelei societăţi. Oamenii care se nasc într-o familie bogată din Statele Unite sau Australia cu o dispoziţie nativă pentru afaceri au o şansă mult mai mare să-şi dezvolte această capacitate latentă. Familia îi poate trimite la şcoala de afaceri. Dacă se nasc într-o familie săracă în care nu pot să-şi finanțeze pregătirea și trebuie să lucreze într-o fabrică pentru a-şi sprijini familia, atunci șansele lor sunt foarte limitate.

În al doilea rând, chiar dacă oamenii din clase diferite dezvoltă oarecum aceleaşi abilități e încă puțin probabil să se bucure de șanse de succes egale, deoarece aceştia vor trebui să joace jocul după reguli diferite. Dacă spre exemplu în secolul al 19-lea, în timpul stăpânirii britanice a Indiei un Brahman din cea mai înaltă castă socială indiană, un englez protestant și un irlandez catolic în India reușeau să dezvolte aceleași abilități în afaceri, șansa lor de a deveni oameni de afaceri de succes și de a se îmbogăţi era foarte diferită. Economia era condusă de restricții legale, precum şi de norme neoficiale în favoarea Brahminilor și a protestantilor englezi și împotriva catolicilor irlandezi. Vedem deci că toate societățile se bazează într-o măsură mai mică sau mai mare pe aceste ierarhii imaginare, de multe ori foarte diferite.

Diferitele Ierarhii

În cele mai multe cazuri ierarhia care domină o societate îşi are originea în nişte accidente istorice, perpetuate pur și simplu peste multe, multe generaţii.

Sistemul de caste hindus

Mulți cercetători cred că sistemul de caste hindus a apărut când oamenii din Asia Centrală au invadat subcontinentul indian în urmă cu aproximativ 3000 de ani şi au subjugat populația locală. Invadatorii din Asia Centrală au stabilit o societate stratificată în care au ocupat în mod natural locurile de frunte ca preoți, războinici și comercianți. Localnicii au rămas cu pozițiile mai puțin privilegiate ca funcționari, țărani și sclavi.

Invadatorii au fost mult mai numeroși decât populația locală și s-au temut că, în timp, ar putea pierde identitatea şi statutul lor privilegiat. Pentru a preveni acest lucru, au împărțit populația în caste. Fiecare castă a fost dedicată unui rol specific în societate și a avut statut legal, privilegii și taxe diferite. Amestecarea castelor, fie prin interacțiune socială sau căsătorie a fost interzisă în scopul de a păstra această distincție de caste. Distincțiile și interdicțiile nu au fost doar teorii juridice ci o parte integrantă a practicii şi mitologiei religioase hinduse.

Pentru a legitima stratificarea socială în caste, elita conducătoare a încercat să convingă pe toată lumea, inclusiv pe sine, că aceasta nu a fost o invenție umană menită să protejeze privilegiile invadatorilor ci că reflectă un soi de ordine cosmică și că scopul ei este să protejeze societatea împotriva impurificării.

Aceasta idee nu a apărut doar la hinduși, o vedem repetându-se din nou și din nou de-a lungul istoriei. Când oamenii încearcă să stabilească și să mențină segregarea, distincțiile sociale între oameni ei folosesc foarte des acest argument, susținând că un anumit grup de oameni este impur. Contactul sau amestecul între diferite tipuri de oameni duc la impuritate. În multe religii si societăţi găsim de exemplu ideea că femeile sunt o sursă de murdărire și prin urmare, nu ar trebui să se apropie de Sfintele Scripturi sau să se amestece printre bărbaţi.

În mod similar, ori de câte ori oamenii vor să izoleze alte minorităţi cum ar fi evrei, homosexuali sau ţigani ei spun că aceste persoane sunt impure și că amestecarea cu ei este o sursă de impuritate. Aceasta este justificarea dată pentru diferenţierea socială, cel puțin la un anumit nivel.

Această idee este foarte puternică pentru că este de fapt înrădăcinată în realitatea biologică. În urma unui îndelungat proces de evoluție oamenii au dezvoltat teamă de murdărire şi de a intra în contact cu lucruri care le-ar putea provoca boli, cum ar fi cadavre, putreziciuni sau mâncare proastă. Acestea sunt lucrurile impure originale, cele care cauzează într-adevăr boală și care pot aduce un mare rău în societate. Diferitele religii și societăţi au deturnat aceste mecanisme biologice de apărare prin dezgust și le-au canalizat împotriva unor grupuri de persoane. Oamenii sunt educați de la o vârstă fragedă că dacă vin în contact cu anumite tipuri de persoane se vor murdări. Acest raţionament a contribuit la sistemul de caste hindus.

Sistemul de caste și idea purităţii au devenit parte din cultura indiană. Mult timp după ce invazia a fost uitată, nimeni nu şi-a mai amintit că acum mii de ani invadatorii au venit din Asia Centrală și aşa a început totul. Indienii au continuat să creadă în sistemul de caste și să le fie frică de impurificarea prin amestecarea castelor.

Sistemul de caste nu a rămas neschimbat vreme de 3000 ani. La început au fost patru caste foarte mari, dar de-a lungul secolelor acestea au fost împărțite în sub-caste şi caste noi au fost adăugate. Până la urmă sistemul de caste hindus a ajuns să includă nu patru, ci aproximativ 3.000 de caste diferite sau grupuri numite Jāti, ce înseamnă naștere. Casta este determinată prin naștere, jāti. Schimbările în structura castelor nu au schimbat baza sistemului care spunea că fiecare persoană se naște într-o Jāti, într-o anumită castă și orice încălcare a normelor de castă va fi sursă de impurificare. Jāti a unei persoane determină profesia, ce putea face în viaţă, ce fel de alimente ar trebui să mănânce, cu cine se poate căsători. O persoană se poate căsători doar în interiorul castei sau Jāti-ul lui sau al ei. Ca rezultat copiii moștenesc inevitabil casta de la părinții lor.

Chiar și astăzi în India modernă, la începutul secolului 21, 3000 ani de la invazia din Asia Centrală, căsătoria sau cariera sunt încă puternic influențate de sistemul de caste în ciuda tuturor încercărilor pe care guvernul democratic le-a făcut pentru a dizolva distincțiile între caste a-i convinge pe hinduși că nu există nimic impur în amestecul castelor. Cu tot progresul din ultimele decenii, casta este încă extrem de importantă astăzi în India.

Sclavii americani

Un proces istoric asemănător explică diferențele rasiale din societatea americană modernă. Povestea raselor din America are multe asemănări cu povestea castelor în India. Ca și în India, a început cu un accident istoric cum a fost invazia europeană și cucerirea Americii în perioada pre-modernă. A urmat importul făcut de cuceritorii europeni a milioane de sclavi africani pentru a lucra în minele și plantațiile din America.

O întrebare importantă este de ce europenii care au cucerit America au ales să importe sclavi din Africa, mai degrabă decât să folosească indieni locali sau să importe sclavi din Europa, din Asia de Est sau din altă parte. Există mai multe motive, unele dintre acestea sunt întâmplătoare. În primul rând europenii au adus cu ei o mulțime de boli necunoscute în America. Indienii au murit cu milioanele. Mai mult de 90% din populația din America a murit în doar un secol de la sosirea europenilor, deoarece nu aveau imunitate împotriva acestor boli noi. Nu erau suficienţi indieni să lucreze pe plantaţii.

În al doilea rând Africa este mai aproape de America decât China sau Vietnam, aşa că a fost mai ieftin să se importe sclavi din Senegal decât din Vietnam pentru că Senegal este mai aproape de Brazilia decât Vietnamul. Un alt motiv este faptul că în Africa exista deja un comerț cu sclavi foarte bine dezvoltat. Comercianții de sclavi musulmani din Africa de Nord și Orientul Mijlociu dezvoltaseră în secolele anterioare un comert activ de sclavi africani care au fost exportaţi din Africa Centrală, de Nord și din Orientul Mijlociu. Când europenii au început să importe sclavi, a fost mult mai ușor să utilizeze o piață existentă și să cumpere sclavi pentru America, decât să creeze de la zero o piață complet nouă de sclavi.

(CREDIT - DOCSOUTH.UNC.EDU)

Al treilea și probabil cel mai important motiv pentru importul sclavilor africani este faptul că plantațiile americane de zahăr, bumbac şi cafea erau localizate mai ales în zonele tropicale din America, cum ar fi Haiti, Brazilia, Louisiana sau Virginia. Aceste zone tropicale găzduiau boli tropicale, cum ar fi malaria sau febra galbenă originare în Africa. Columb și însoţitorii săi care au sosit în secolul 15 şi începutul secolului al 16-lea au adus cu ei boli care proveneau din Africa tropicală, iar acestea s-au răspândit în întreaga America tropicală. Europenii nu aveau imunitate împotriva acestor boli tropicale, deoarece aceste boli nu erau răspândite în Europa. Africanii pe de altă parte au dobândit peste generații, cel puțin parțial, imunitatea împotriva acestora. Europenii au murit în masă întrucât africanii a avut o șansă mai bună de supraviețuire. Un proprietar de plantație din Louisiana, Cuba sau Brazilia prefera să investească în sclavi africani rezistenţi deja la malarie și febra galbenă, mai degrabă decât să cumpere un sclav irlandez care putea muri după șase luni. În mod paradoxal superioritatea biologică a africanilor i-a făcut să devină inferiori social, pentru că ei au fost faţă de sclavii europenii mai potriviţi să trăiască în climatul tropical. Africanii au ajuns sclavii europenilor care i-au preferat sclavilor din Irlanda, Rusia sau altă parte.

Datorită acestor factori mai mult accidentali, noi societățile coloniale ale Americii au fost împărțite într-o clasă conducătoare de europeni albi și o clasă subjugată de negrii africani. Stăpânii europeni au inventat povești pentru a justifica aranjamentul. Ei nu au recunoscut că au adus sclavi africani din cauza motivelor mai sus numite pentru că nu suna corect. Au trebuit să vină cu povești mai bune. O poveste inventată de teologii europeni a fost că africanii descind din Ham, fiul biblic al lui Noe. Ham a fost blestemat de tatăl său Noe ca descendenții lui să fie sclavi astfel încât acesta e motivul pentru care e permis să înrobească africani. A fost deci o argumentaţie teologică. Faptele s-au petrecut în epoca modernă, astfel că a fost implicată şi știința modernă. Biologii acelor vremi au susținut că e în regulă să înrobească negrii africani pentru că negrii sunt mai puțin inteligenți decât albii şi și-au depreciat simțurile morale. Au fost implicate de asemenea, teorii medicale. Medicii au afirmat că negrii răspândeau boli, trăiau în condiții igienice proaste, fiind deci o sursă de boli și impurificare, prin urmare ei ar trebui să fie separaţi de albi.

Aceste povești au devenit piatra de temelie a ideologiei rasiale care s-a răspândit nu numai în America dar și în Europa. Poveștile au continuat să exercite o influență importantă mult timp după ce condițiile care au creat sclavia au dispărut, la fel cum s-a întâmplat şi în India. Nimeni nu şi-a reamintit situaţia inițială cu invazia din Asia Centrală, toată lumea a continuat să creadă în caste. În America, oamenii nu-şi mai amintesc politica secolulului 16 sau motivele pentru crearea sistemului rasial, dar continuă să creadă în segregarea rasială. La începutul secolului al 19-lea sclavia a fost scoasă în afara legii, în primul rând în Marea Britanie imperială. Imperiul Britanic a scos sclavia în afara legii și a oprit comerțul cu sclavi din Atlantic. În următoarele decenii, tot mai multe state sclavagiste din America au abolit sclavia și au scos-o în afara legii. A fost probabil, prima și singura dată în istorie când o societate care deținea sclavi a abolit sclavia în mod voluntar. Chiar dacă sclavii erau acum liberi în America, poveștile rasiste, mitologia rasistă care a justificat sclavia a supravieţuit. Separarea raselor a fost menținută de către ideologii și alte povești rasiste, precum și de obiceiurile sociale.

(CREDIT - PATENTLYPROGRESSIVE)

În sudul Statelor Unite, imediat după ce Războiul Civil american s-a încheiat în 1865, toţi sclavii au devenit legal cetățeni liberi americani și egalii europenilor de culoare albă. Cu toate acestea, două secole de sclavie a însemnat pentru multe familii de culoare mai multă sărăcie și educație mai puţină faţă de familiile albe. Un negru american african născut în Alabama în anul 1865 a avut o sansa mult mai mică de a primi o educație bună și de a obține un loc de muncă bine plătit decât un vecini de-al său european alb. Copiii acestora, născuţi în 1880 sau 1890 au intrat de asemenea în viață lor cu aceleași dezavantaje. S-au născut din părinți needucați și săraci. A fost deci un soi de cerc vicios care a continuat să funcţioneze chiar și după abolirea sclaviei.

Separarea raselor a fost păstrată nu doar prin dezavantajele economice.Dacă singura diferență după 1865 dintre negrii şi alb ar fost banii și educația, cu timpul decalajul major dintre rase s-ar fi micşorat nu în ultimul rând prin căsătoriile mixte. În 1865 existau mulţi săraci, albi precum și negrii. Separarea între afro-americani si americanii europeni a rămas însă prezentă chiar și în eșaloanele inferioare ale societății. Nu s-a văzut o fuziune a celor două populații într-una singură. În 1865, după secole de sclavie și ideologii rasiale majoritatea albilor si nu puțini negrii au luat ca un adevăr de necontestat ideea că negrii care provin din Africa sunt mai puțin inteligenți, mai violenţi, leneşi şi mai puțin preocupați de igiena personală decât albii. Acestea au fost poveștile care vreme de secole au justificat sclavia și oamenii au continuat să creadă în ele. Negrii au fost consideraţi a fi o sursă de violențe, furt, boli și de criminalitate, cu alte cuvinte o sursă de murdărire.

(CREDIT - SOCIALJUNK.NET)

Această idee de impurificare, murdărire sau poluare a fost baza pentru multe distincții sociale. În cazul în care un afro-american din Alabama în 1895 într-un fel miraculos reușea să obțină o educație bună și apoi aplica pentru a obține un loc de muncă bun ca angajat la bancă, şansele sale de a fi acceptat pentru acest post erau mult mai slabe decât cele ale unui candidat alb la fel de bine calificat. Nici un manager de bancă nu dorea să angajeze pe cineva care nu este de încredere, e leneș și plin de boli. Asta spuneau oamenii despre afro-americani. Am vrea să credem că de-a lungul anilor oamenii au înțeles treptat că toate aceste poveşti si toate aceste stigmate sunt doar o mitologie vicioasă, că nu sunt adevărate, ci așa cum s-a întâmplat în societatea hindusă, tot așa și în America situația reală era exact opusul. Prejudecățile au devenit însă mai puternice, mai multe și mai profund înrădăcinate odată cu trecerea timpului. Chiar și după abolirea sclaviei cele mai bune locuri de muncă au fost luate de albi pentru că nimeni nu a vrut să angajeze afro-americani. De-a lungul timpului a devenit tot mai ușor să se creadă că negrii sunt într-adevăr inferiori albilor. Mulți cetățeni albi spuneau că da, negrii au fost eliberați de generații întregi, dar când ne uităm în jur nu vedem nici profesori, avocați şi nici medici negrii, acest fapt este încă o dovadă că negrii sunt într-adevăr mai puțin inteligenți și nu aşa doritori de muncă ca şi albii. Acest lucru a creat din nou un cerc vicios. Astfel stigmatul anti-negrii a devenit mai puternic a fost convertit într-un sistem de legi și norme care au fost menite să protejeze ordinea rasială și segregarea raselor.

La fel ca în India antică, negrii secolului al 19-lea și începutul secolului 20 din sudul Statelor Unite au fost împiedicați să voteze în alegeri, li s-a interzis să studieze în școlile albilor, să facă cumpărături în magazine, să mănânce în restaurante sau să doarmă în hoteluri deţinute de albi și așa mai departe. Justificarea acestor interdicții a fost ca negrii erau murdari, leneși și periculoşi, astfel că albii trebuie să fie protejaţi de ei. Albii trebuiau să fie protejaţi de a fi astfel murdăriţi. Justificarea pentru interdicţia votului negrilor la alegerile democratice a fost că negrii sunt mai ignoranți și mai puţin inteligenţi decât albii, astfel că aceştia nu ar trebui să murdărească sistemul politic. În multe feluri separarea rasială din mijlocul secolului 20 în sudul Statelor Unite a fost probabil mai dură decât a fost la sfârșitul secolului al 19-lea. Cu timpul aceste stigmate anti-negrii s-au răspândit în tot mai multe medii culturale. Cultura estetică americană de exemplu, a îmbrățișat un standard de frumuseţe construit în jurul calităţilor albilor. Atributele fizice ale rasei albe: pielea, lumina, părul drept și un nas cârn au ajuns să fie asociate în societatea americană cu conceptul de frumos. Caracteristicile tipice ale negrilor, pielea închisă la culoare, părul închis la culoare si stufos, precum și un nas turtit au fost percepute ca fiind urâte. Acest cerc vicios care îşi are originea într-un eveniment accidental s-a perpetuat de la sine și a devenit tot mai adânc încorporat în conştiinţa societăţii.

(CREDIT -IONEELEV8)

Această perspectivă a început în cele din urmă să se schimbe în anii 1950 și 1960, precum și în ultimele decenii cu eforturi imense pentru a depăși prejudecățile și distincțiile rasiale în societatea și politica americană. În ciuda acestor eforturi, decalajul dintre afro-americani şi americanii europeni, deși mai mic decât acum 60 de ani, este încă foarte important. Perpetuarea unei ierarhii imaginare, ca rezultat al unor întâmplări istorice fără o bază în realitatea fundamentală a universului a perpetuat cercul vicios.

Unul dintre adevărurile triste al istorie este că în timp, o nedreptate față de un anumit grup de oameni evoluează de cele mai multe ori în rău decât spre mai bine. Se spune că banii de multe ori sunt atraşi de bani și sărăcia de sărăcie. Părinți săraci au de multe ori copii mai săraci decât ei. Educația este de cele mai multe ori atrasă de educație. Părinți cu un doctorat au șanse mari de a avea copii cu doctorat. Cele mai multe ierarhii socio-politice din istoria omenirii sunt lipsite de orice temei biologic sau logic obiectiv. Ele nu sunt decât o perpetuare a unor evenimente accidentale, susținute apoi de povești imaginate de-a lungul timpului. Explicaţia pentru diviziunea dintre afro-americani şi americanii europeni din America modernă, sau distincția dintre brahmani și Shudras în societatea hindus nu este o realitate biologică obiectivă, altfel pentru a înțelege societatea și distincțiile sociale am avea nevoie să știm doar biologie. Diferențele biologice dintre diferitele grupuri de Homo sapiens sunt, după câte ştim astăzi neglijabile, biologia nu poate deci explica structura societății indiene sau a sistemului rasial din America. Putem înțelege aceste fenomene prin studierea evenimentelor, circumstanțelor, și a relațiilor de putere care în timp au transformat imaginația oamenilor în structuri sociale foarte reale și crude.

Ierarhia bărbat-femeie

(CREDIT -URBANHABITAT.ORG)

În aproape toate societățile umane cunoscute ierarhia genurilor are o importanță supremă. Oamenii de pretutindeni și în orice moment istoric s-au împărțit în bărbați și femei. Această distincție a dat bărbaţilor o poziție superioară în societate faţă de femei. În multe societăți de-a lungul istoriei femeile au fost pur și simplu considerate a fi proprietatea bărbaţilor: a părinților, soților, fraților, sau comunităţii de sex masculin în general. Cea mai extremă, dar comună manifestare a acestui fapt este faptul că în multe sisteme juridice de-a lungul istoriei violarea unei femei a fost considerată violarea unei proprietăți. Victima violului a fost în conformitate cu sistemul juridic bărbatul, proprietarul, a cărui proprietate era acum defectă.

Să vedem de exemplu ce spune Biblia despre viol în Deuteronom capitolul 22, versetele 28 şi 29. Dacă un bărbat întâlnea o fecioară care nu era promisă nimănui și o viola atunci el trebuia să plătească tatălui tinerei 50 de sicli de argint și ea să devină soția lui. În acest caz, în conformitate cu legile biblice ebraice, odată ce violatorul îl compensa pe proprietarul bunului stricat, respectiv pe tatăl fecioarei, lui, violatorului, i se dădea posesia deplină a femeii violate. Vechii evrei considerau acest aranjament ca fiind foarte rezonabil și corect. În conformitate cu cele mai multe sisteme de drept din istorie dacă un soț îşi viola nevasta, această faptă nu era considerată o crimă. În majoritatea sistemelor juridice din istorie, ideea că un soț şi-ar putea viola soția era o contradicție logică, pentru că a fi soț însemna control total asupra sexualității propriei soții. A spune că un soț şi-a violat soția era la fel de ilogic ca şi un om care şi-a furat propriul portofel. O astfel de gândire nu s-a limitat doar la antichitatea din Orientul Mijlociu. Nu mai departe de anul 2006, existau încă 53 de țări (aproximativ un sfert din toate țări din lume), în care un soț nu poate fi pedepsit de justiţie pentru violarea soției lui. Chiar și în inima Europei, în Germania, legile violului au fost modificate doar în 1997 pentru a crea categoria legală a violului marital. Anterior un bărbat german nu putea fi acuzat de violarea soției sale pentru că nu era o ilegalitate.

Diferențe biologice

Unele diferențe culturale, juridice, politice dintre bărbați și femei reflectă diferențele biologice între sexe și nu sunt rodul pur al imaginației. Fertilitatea a fost o atribuţie feminină în toate societățile umane din istorie din simplul motiv că bărbaţii nu au uter. Nu este doar o născocire a imaginației, fertilitatea e un domeniu exclusiv feminin. Cu toate acestea, în jurul acestui nucleu dur de diferenţe biologice concrete, fiecare societate cunoscută în istorie a adăugat idei și norme culturale care au foarte puțin de-a face cu biologia. Societățile asociază o serie de calități, îndatoriri și atribuții masculinităţii și feminităţii în cea mai mare parte fără o bază biologică fermă. De exemplu acum 2500 ani în leagănul democrației, în Atena democratică a secolulului V î.Hr., femeile nu puteau defel vota. De asemenea nu puteau fi alese pentru administraţia statului. Vechii atenieni considerau firesc să excludă femeile din politică. Ei credeau că femeile nu au inteligența necesară sau bunele moravuri pentru a face astfel de lucruri. Vechii atenieni credeau că există ceva în natura şi biologia femeilor care le împiedicau să îndeplinească astfel de sarcini. În zilele noastre, majoritatea oamenilor în țările dezvoltate cred că acest lucru este un nonsens. Nu există nimic în biologia corpului feminin sau a creierului feminin care să împiedice participarea femeilor la alegeri, atât ca alegători cât şi în calitate de candidați.

(CREDIT - WP.PATHEOS.COM)

În multe societăți din întreaga lume, inclusiv în Grecia modernă, este frecventă a susține că bărbații nu ar trebui să facă sex cu alți bărbați. Dacă întrebăm grecii moderne despre asta, mulți dintre ei ar spune că bărbaţii nu ar trebui să o facă pentru că este ceva nefiresc, este cumva împotriva naturii lor. Nu este nimic în organismul masculin sau în creierul masculin care să împiedice pe aceştia să aibă și se bucure de sex unul cu altul și există multe culturi din istoria omenirii, mai ales Grecia antică, în care homosexualitatea și pederastia nu a fost numai destul de răspândită, dar a fost de asemenea normativă și legală. Toate societățile au noțiuni despre ceea ce este natural și ceea ce este nenatural, nefiresc pentru bărbați și femei. Unele au o bază în biologie cum ar fi fertilitatea feminină, dar cele mai multe nu.

Biologie sau Mit?

(CREDIT - RADARPRODUCTIONS.ORG)

O regulă bună pentru a distinge între biologie și mit este că biologia permite, cultura interzice. Biologia tolerează un spectru foarte larg de posibilități de comportament diferit. Cultura obligă oamenii să realizeze doar unele dintre posibilitățile permise de biologie şi în acelaşi timp le interzice pe altele. Biologia ne oferă multe posibilități, cele pe care le realizăm sau nu sunt foarte des dictate de cultură. De exemplu, biologia permite mai degrabă decât forțează femeile să aibă copii. Unele culturi însă, obligă femeile să realizeze această posibilitate spunând că femeile care nu au copii nu sunt cu adevărat femei, sau fac ceva nenatural. În mod similar, biologia permite mai degrabă decât să forțeze pe bărbaţi să se bucure de sex cu un alt bărbat. Unele culturi interzic însă bărbaților să exploreze această posibilitate.

Ori de câte ori cultura interzice sau forțează oamenii să facă ceva, ea susține că interzice doar ceea ce este nenatural. Din punct de vedere biologic nimic din ceea ce putem face nu este nenatural. Orice este posibil este prin definiție de asemenea firesc din punct de vedere biologic. Într-adevăr un comportament nefiresc, care merge împotriva legilor naturii pur și simplu nu poate exista. Este complet inutil să se interzică activitățile nenaturale, deoarece acestea nu pot exista. Nici o cultură nu s-a deranjat vreodată să interzică oamenilor să fotosintetizeze deoarece oamenii nu pot face acest lucru. E nefiresc ca oamenii să producă energie din lumina solară prin fotosinteză. De asemenea este nenatural pentru femei sa alerge mai repede decât viteza luminii, pentru că acest lucru este împotriva legilor fizicii. Nici cultura, nici chiar Biblia nu a interzis vreodată femeilor să alerge mai repede decât viteza luminii. Nici o cultură nu a a interzis vreodată electronilor încărcaţi diferit să se atragă unul pe altul. Conceptele noastre de natural și nefiresc nu au nimic de a face cu biologia și nu sunt luate din biologie. Ele vin din teologia creștină și monoteistă, în general din Biblie.

(-DAILYMAIL.CO.UK CREDIT)

Sensul teologic al naturalului, foarte diferit de sensul biologic, este ceva care este în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu care a creat natura. Potrivit teologiei creștină, Dumnezeu a creat corpul uman și în crearea acestuia Dumnezeu a intenționat ca membrele și organele corpului să servească unui anumit scop. Potrivit teologiei creștine, dacă vom folosi membrele și organele noastre, pântecele și organele sexuale, gura și așa mai departe, în scopul imaginat de Dumnezeu atunci când le-a creat atunci acest lucru este firesc. Dacă le folosim într-un mod diferit acest lucru este nenatural. Asta este însă doar teologie și o poveste pe care oamenii au inventat-o. Conform ştiintei biologiei organismul uman nu a fost creat de un Dumnezeu atotputernic. Corpul uman a fost modelat prin procese evolutive și evoluția nu are scop. Când evoluția creează un organ prin selecție naturală, nu are intenţii şi nici scopuri. Nici unul dintre organele din corpul nostru nu a evoluat pentru a îndeplini un singur scop special. Nu există nici un singur organ sau parte din organism din corpul uman, care este utilizată în aceleași mod ca şi prototipul acestuia de acum milioane sau sute de milioane de ani în urmă. Să luăm spre exemplu mâinile și picioarele noastre, ele la fel ca şi mâinile și picioarele tuturor mamiferelor au evoluat inițial din înotătoare de pește. Scopul inițial al mâinilor si picioarelor a fost să înoate. Toți oamenii și toate mamiferele ar putea fi acuzaţi că sunt nefireşti, nenaturali pentru că ei folosesc mâinile și picioarele pentru a merge şi a căra în loc să înoate cu ele în oceane.

(CREDIT - JANEGOODALL.CA)

Acest raționament este valabil și pentru organele și comportamentul nostru sexual. Sexul a evoluat în primul rând pentru procreere. Ritualurile de curtare au evoluat inițial ca o modalitate de a examina cât de atrăgătpr este partenerul potential. Cu toate acestea, de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, multe animale au început să se folosească de sex și de ritualuri pentru o multitudine de alte scopuri sociale, care au foarte puțin de a face cu făcutul de copii. Spre exemplu vărul nostru cimpanzeul foloseşte sexul pentru a cimenta alianțe politice, pentru a crea şi întări intimitatea, pentru a diminua tensiuni între indivizi din grupă. O mare parte a activităților sexuale din grupele de cimpanzei nu serveşte la procreere. Aceasta este doar una dintre direcţiile în care cimpanzeii îşi pot folosi organele sexuale din corpul lor și ceea ce este adevărat la cimpanzei este valabil și la oameni.

Sex și gen

Nu are prea mult sens argumentaţia că funcția naturală a femeilor este de a procrea sau că homosexualitatea este nenaturală. Biologia a dat femeilor capacitatea de a avea copii și a dat bărbaţilor posibilitatea de a avea sex între ei. Fie că-l folosesc sau nu și în ce scopuri anume, este dictat de cultură, care decide din multele posibilități pe care ni le-a dat biologia. Cele mai multe dintre legile, normele, drepturile și obligațiile care definesc masculinitatea și feminitatea în diferite societăți reflecta înainte de toate imaginația umană și nu realitatea biologică. Pentru a face lucrurile mai clare, oamenii de știință fac o distincţie între doi termeni diferiți: sex care este o categorie biologică, și gen, care este o categorie culturală. Sexul este diviziunea dintre bărbați și femei, această diferenţiere este bazată pe realitatea biologică obiectivă și a rămas relativ constantă de-a lungul istoriei. A fi un bărbat era la fel ca în Grecia antică ca şi în Grecia modernă. Pentru a fi un bărbat în Grecia antică sau modernă e nevoie doar de a avea cromozomi XY și atât. La nivel biologic, există o diferență mică între bărbații din Grecia antică și bărbații de astăzi.

(CREDIT - MASCULINEHEART.BLOGSPOT.COM)

Genul e însă ceva foarte diferit de sex. Genul este împărțirea nu între masculi şi femele ci între bărbați și femei. Pentru a fi bărbat doar cromozomii XY nu sunt suficienţi. Pentru a fi bărbat, în loc de a fi doar un mascul e necesar de asemenea un anumit mod de comportament decis de societate, care spune ce fel de locuri de muncă, îmbrăcăminte sunt permise şi care nu. Care este comportamentul, vorbirea şi îmbrăcămintea unui bărbat este determinat de cultura umană și acest lucru s-a schimbat de-a lungul istoriei. Aceasta este ceea ce oamenii de știință numesc masculinitate și se schimbă foarte mult de la o cultură la alta.

Să luăm spre exemplu portretul oficial al regelui Ludovic al XIV-lea, regele Franței. Să notăm că el are o perucă lungă, poartă ciorapi, pantofi cu toc înalt și stă într-un fel de postura specifică dansatorilor. El poartă de asemenea o sabie foarte, foarte lungă. În ziua de astăzi în Europa sau America toate aceste caracteristici cu excepţia săbiei sunt sunt considerate feminine şi nu masculine. În vremea lui Ludovic al XlV-lea în jurul anului 1700 era ceva obișnuit pentru barbaţii din clasa superioară să se îmbrace în acest fel și Louis a fost considerat un model de bărbăție și virilitate. Aceasta a fost masculinitatea acum 300 de ani.

(CREDIT -WIKIMEDIA)

Imaginea din partea dreaptă arată masculinitatea secolului al XXI-lea. Este un portret oficial al președintelui Statelor Unite, Barack Obama. Astăzi suntem obișnuiți să vedem bărbaţii îmbrăcaţi astfel, să gândim că acesta este modul masculin de îmbrăcăminte. Credem că e firesc ca oamenii sa arate ca Barrack Obama, sa se îmbrace ca acesta, în realitate nu e deloc natural. De fapt modul în care oamenii se îmbracă în societatea modernă vestică este foarte ciudat. Bărbații nu au arătat niciodată atât de gri, plictisitori și mohorâţi ca în societatea occidentală modernă. Pentru cea mai mare parte a istoriei, bărbaţii, în special bărbaţii foarte puternici cum erau șefii de stat și regii au fost întotdeauna îmbrăcaţi foarte viu colorat, şi s-au comportat tot aşa. Șefii amerindienilor purtau pene în păr sau maharadjahii hinduşi erau îmbrăcați mereu în mătăsuri, diamante şi blănuri. În regnul animal barbaţii tind să fie mult mai coloraţi decât femelele. Păuniţa, femela păun, spre exemplu, are un penaj plictisitor și gri, păunul însă arată uimitor. Masculul leu este mult mai colorat și impresionant decât femela leoaică. În lumea vestică modernă, bărbații adevărați poartă doar haine foarte simple, gri, și nu utilizează niciodată make-up și lucruri de genul asta; acest fapt este însă o normă culturală nu un imperativ biologic. Aceasta este diferența esențială dintre sex și gen.

A fi un membru de sex masculin este cel mai simplu lucru din lume. E suficient să ne naştem cu un cromozom X și Y. Pentru o femelă este la fel de simplu, trebuie să se nască cu o pereche de cromozomi X. Genul este însă mult mai complicat. Este foarte dificilă construirea unei imagini exigente de bărbat sau femeie. Cele mai multe din calităţile masculine și feminine sunt atribute culturale, nu biologice. Nici o societate nu consideră automat orice persoană de sex masculin că este automat un bărbat adevărat, și fiecare femeie o femeie adevărată. Femeile cheltuie enorm de mult timp și energie în fiecare zi doar pentru a convinge toată lumea din jurul lor că sunt suficient de feminine, că se comportă potrivit și au hainele şi tot ceea ce compune în zilele noastre idealul feminin. Similar bărbaţii petrec o mare parte din viața lor angajaţi în tot felul de drame, conflicte și concursuri doar pentru a dovedi că sunt bărbaţi adevărați. Succesul nu e deloc garantat. Atât femeile cât și bărbații pot să nu reușească să câştige bătălia de imagine ca bărbați sau femei adevărate.

În special bărbaţii trăiesc cu teamă constantă că îşi pot pierde imaginea de maturitate masculină. De-a lungul istoriei umane, bărbații au fost dispuși să riște și chiar să-și sacrifice viața doar pentru ca ceilalţi să spună despre ei că sunt bărbaţi adevăraţi. Acest lucru este foarte important deoarece de la revoluția agricolă încoace, a fi un bărbat adevărat era echivalent cu a avea o mulțime de privilegii, retrase de la bărbații cu mai puțin succes precum şi de la toate femeile. Nu contează cum definea o societate ideea de bărbat adevărat sau cea de femeie, a fi un bărbat a fost întotdeauna un avantaj.

Oamenii de știință numesc astfel de societăți patriarhale sau patriarhat. O societate patriarhală este o societate care apreciază mai mult calitățile masculine decât pe cele feminine. Societățile patriarhale nu educă toţi oamenii într-un mod masculin, ele educă bărbații să fie bărbați; să gândească și să acționeze într-un mod masculin. Femeile este aşteptat să gândească, să acționeze și să se îmbrace într-un mod feminin, și oricine încearcă să schimbe această ordine va fi pedepsit. Oricine încearcă să treacă granițele dintre sexe va fi pedepsit. Societățile patriarhale forţează bărbații să se comporte ca niște bărbaţi și femei să se comporte ca nişte femei dar nu îi recompensează în mod egal. Societatea patriarhală recompensează pe oamenii de succes cu mult mai multă putere și privilegii decat recompensează femeile de succes. Cu foarte puține excepții toate societățile umane cunoscute în istorie au fost societăți patriarhale, cel puțin de la revoluția agricolă încoace. Aproape toate societățile umane cunoscute au dat bărbaţilor privilegii politice, economice și juridice și au discriminat femeile.

Patriarhiile sunt atât de răspândite, încât nu pot fi produsul unui accident istoric cum a fost divizia castelor în India sau divizia rasială din America. Ea nu poate fi explicată în același mod în care s-au explicat aceste procese istorice. Merită remarcat faptul că înaintea anului 1492, când Columb a ajuns în America și a unit lumea veche și lumea nouă într-o societate unitară, societăţile din America erau în mare parte la fel de patriarhale precum cele din Europa și Asia. Nu aveau contact între ele şi cu toate acestea erau amândouă patriarhale, deci nu e rezonabil să credem că patriarhatul din întreaga lume e rezultatul șansei. Patriarhatul este atât de răspândit încât e foarte probabil ca, deși definiția exactă a unui bărbat sau a unei femei variază între diferite culturi, există un motiv biologic universal pentru care aproape toate culturile de prim rang au apreciat mai mult masculinitatea decât calitățile feminine.

Dominanța bărbaţilor

Aproape toate societățile umane cunoscute au fost culturi patriarhale, s-au împărțit în bărbați și femei, și bărbații au avut privilegii asupra femeilor. Deoarece e un fenomen universal, rezultă probabil dintr-un motiv universal biologic, și nu dintr-un eveniment istoric accidental. Nu cunoaştem acest motiv biologic, avem doar o mulțime de teorii, nici una însă nu este complet convingătoare. Dr. Harari va trece peste teoriile cele mai populare, le va explica, examina şi cântări lipsurile.

Rezistența fizică

Cea mai populară teorie pentru a explica sistemul patriarhal spune că bărbații sunt fizic mai puternici decât femeile și că bărbații au folosit acest avantaj pentru a supune femeile. O versiune mai rafinată a aceleiași teorii susține că puterea bărbaţilor le-a permis sau chiar i-a obligat să monopolizeze anumite sarcini economice care necesită muncă manuală grea, cum era aratul câmpurilor, recoltarea. Astfel bărbaţii au avut control asupra producției de alimente și economiei, fapt tradus în putere politică.

Chiar dacă teoria e populară, există două mari probleme cu accentul pe puterea fizică. În primul rând afirmația că bărbații sunt mai puternici decât femeile este adevărată doar în medie și, de asemenea, numai în ceea ce privește anumite tipuri de putere. Femeile sunt adesea mai rezistente decât bărbații la foame, boli, oboseală şi durere. Nu este deci corect să spunem că bărbaţii sunt mai puternici decât femeile, ar trebui luate şi atâtea alte aspecte în considerare.

În al doilea rând, mai important, la oameni nu există o legătură directă între puterea fizică și cea socială. De exemplu, oamenii în jurul vârstei de 60 ani au de obicei o putere mai mare d.p.d.v. politic sau social decât la 20 de ani, chiar dacă cei tineri sunt mult mai puternici fizic decât cei în vârstă. Un alt exemplu este sclavia. O plantație de bumbac din Mississippi, în secolul al 19-lea avea sclavi care lucrau în domenii care îi făcea mult mai puternici fizic decât proprietarii plantației. Puterea fizică brută nu se traduce neapărat în superioritate socială și politică.

Mulți lideri-a lungul istoriei, cum au fost papi catolice sau faraonii egipteni nu au ajuns la pozițiile lor prin utilizarea forţei fizice brute. În societățile de vânători-culegători, puterea politică aparţinea cel mai probabil persoanei cu cele mai bune aptitudini sociale şi nu celei cu cei mai mari muşchi.

putere invers proporțională cu statura

În vremea crimei organizate, seful mare al Mafiei nu era neapărat cel mai puternic dintre criminalii violenți. Şeful mare era de multe ori un om mai în vârstă care rareori folosea proprii pumnii să bată pe cineva. Ce putea el să facă e să se folosească de cei mai tineri și mai puternici pentru a face muncile murdare, cum ar fi uciderea altcuiva. El nu putea fi înlocuit prin simplă bătaie, de cele mai multe ori adversarii săi nu trăiau suficient de mult timp pentru a realiza ce greșeală au făcut.

Printre cimpanzei, masculul alfa îşi stabileşte poziția prin construirea unei coaliții stabile non-violente cu alţi masculi și femele.

Istoria omenirii arată că există de fapt o relație inversă între putere fizică și cea socială. În cele mai multe societăți din istorie clasele de jos făceau munca grea. Mineri, soldați, sclavi, gospodine sau curăţători utilizează mai mult mușchii, puterea fizică decât regi, preoți, manageri, judecători sau generali. Cu cât ești mai sus în ierarhia puterii cu atât mai puțină nevoie ai de muncă fizică în general. Acest lucru este o reflecţie a poziţiei lui Homo sapiens ca specie în lanțul trofic. Luând doar aptitudinile fizice, sapiens s-ar afla undeva pe la mijlocul lanțului trofic. Aptitudinile mentale și cele sociale ale lui Homo sapiens l-au dus la vârf, nu abilitățile fizice. Prin urmare, e firesc ca lanţul puterii în cadrul speciei noastre să fie determinate de forța brută, ci în principal de abilitățile mentale şi sociale.

Cu tot respectul pentru această teorie, e foarte greu să credem că ierarhia cea mai importantă şi mai stabilă din istoria omenirii se bazează simplu pe capacitatea bărbaților de a bate femeile.

Agresiunea

(CREDIT - YURTOPIC.COM)

O altă teorie explică faptul că dominația bărbaților asupra femeilor este rezultatul agresivităţii. Conform acestei teorii, vreme de milioane de ani, bărbaţii au evoluat pentru a fi dispuși să se angajeze în violență fizică mult mai mult decât femeile. Acesta este motivul pentru care de-a lungul istoriei războiul a fost monopolul bărbaţilor. Bărbaţii au fost războinici, soldați și generali. Ei controlau armate și puteau merge la război și astfel au obținut controlul societății civile. Odată ce bărbaţii au preluat controlul societății civile, ei s-au folosit de aceste puteri pentru a genera şi mai multe războaie, care au făcut controlul lor tot mai important și au generat un soi de cerc vicios. Acest avantaj a progresat şi s-a consolidat peste generaţii.

Studii recente arată într-adevăr că sistemele hormonale și cognitive ale bărbaților sunt oarecum diferite de ale femeilor. Bărbații, prin natura lor sunt într-adevăr mai violenţi, mai dispuși să folosească violența fizică împotriva altora și, prin urmare, bărbaţii sunt mai potriviţi ca soldați decât femeile. Dacă acceptăm aceste realităţi nu rezultă că cei care gestionează războiul, cei care îl conduc și se bucură de roadele războiului trebuie să fie şi ei bărbaţi. Doar pentru că majoritatea soldaților sunt bărbaţi nu înseamnă că ei şi conduc cel mai bine războiul. E ca și cum am spune că pentru că toți sclavii dintr-o plantație de bumbac sunt din Africa, înseamnă că stăpânii plantației trebuie să fie şi ei africani. Toți soldații care merg în lupte și ucid sunt bărbați, deoarece bărbaţii sunt agresivi. Dar cei care controlează războiul, generalii și politicienii și diplomații, de ce sunt ei toţi bărbați și nu femei sau cel puțin unii bărbați și unele femei?

În numeroase societati-a lungul istoriei a existat un decalaj mare între ofițerii de top, generali, politicieni și soldații de rang comun. În multe societăţi nu soldaţii obişnuiţi au dat generali, amirali, regi sau nobili. Ceea ce s-a întâmplat în majoritatea societăților a fost că aristocrații și bogații au fost educați de la naștere pentru a îndeplini sarcinile ofițerilor de seamă și diplomația, fără a folosi soldați obişnuiţi. În Europa acum trei-patru sute de ani soldații de rang comun erau de obicei recrutați din rândul celor săraci, sau minorități etnice. Armata britanică a recrutat o mulțime de irlandezi catolici. Șansele unui soldat comun de a a deveni ministru general sau comandant erau zero. Generalii și politicienii nu au început ca simpli soldați. Locurile acestea erau rezervate pentru seniori, conducători, prinți și regi care nu au luptat nici măcar o singură zi în armată.

(CREDIT - SEANLINNANE)

De ce atunci toate rangurile superioare din armată și politică au fost rezervate numai pentru bărbaţii nobili și nu pentru femeile nobile? De ce numai duci și prinți și nu ducese si prinţese? E imposibil să argumentăm că a fost din cauza slăbiciunii fizice sau pentru că erau mai puțin agresive și aveau un nivel scazut de testosteron, că din acest motiv aceste femeile nobile nu puteau puteau sluji drept generali și politicieni. Pentru a gestiona o armată, a controla și a gestiona un război, avem nevoie de siguranţă şi rezistență, ceva ce femeile au mult mai mult decât bărbații, de asemenea pentru aceste poziţii nu era nevoie de putere fizică și agresivitate. Războaiele mari sunt foarte diferite de un scandal într-un bar sau pub. Acestea sunt de obicei proiecte foarte complexe, care necesită un grad extraordinar de organizare, cooperare și conciliere precum şi capacitatea de a face compromisuri. De asemenea capacitatea de a menține pacea acasă și a face alianțe cu străinătatea, precum şi capacitatea de a înțelege ce trece prin mintea celorlalţi, în special a duşmanilor. Prin urmare, un om muscular şi agresiv e de multe ori cea mai proasta alegere. El poate fi un soldat obișnuit foarte bun, dar o alegere mizerabilă ca general, amiral sau politician.

Portrerul reginei ELIZABETH după înfrângerea Armadei Spaniole (1588). Mâna reginei se sprijină pe glob, simbolizând puterea ei internaţională. (CREDIT - Wikipedia)

Dacă vrem să ducem un război cu succes, în poziţiile de vârf e cel mai indicat să punem o persoană care ştie să coopereze, să-i liniștească pe alții și să facă alianțe, să manipuleze și să poată vedea lucrurile din perspective diferite, în special perspectiva duşmanilor. Femeile sunt considerate manipulatoare mult mai bune, împăciuitoare și sunt de asemenea renumite, drept sau nedrept, pentru capacitatea superioară de a vedea lucrurile din perspectiva altor persoane. Barbaţii sunt de obicei acuzaţi de a fi foarte auto-centraţi și egoişti și în imposibilitatea de a vedea lucrurile din perspectiva altora. Dacă acest lucru este adevărat, atunci femeile ar trebui să facă politicieni excelenţi și constructori ai imperiilor, generali și amirali. Ele ar trebui să lase treburile murdare de pe câmpul de luptă şi uciderea cuiva cu toporul sau o sabie ca prerogativa bărbaţilor. Dar poziţiile de vârf de conducere puteau fi ocupate foarte bine, poate chiar mai bine de femei. Cu toate acestea, știm din istorie că acest lucru s-a întâmplat foarte rar și nu știm de ce.

Supraviețuire și reproducere

A treia teorie ca popularitate pentru patriarhat susţine că pe parcursul a milioane de ani de evoluţie, bărbații și femeile au evoluat diferite strategii de supraviețuire și reproducere. Bărbații concurau unul cu altul pentru femeile fertile, pentru posibilitatea de a impregna femeile. Pentru un bărbat șansa de reproducere și trecere a genele la generațiile următoare depindea în primul rând de capacitatea de a învinge și depăşi alți bărbați. Pe măsura trecerii timpului, genele masculine care au trecut la generațiile următoare au fost cele care au aparținut celui mai ambițios, mai agresiv și mai competitiv bărbat.

(CREDIT - DAILYCALLER.COM)

O femeie pe de altă parte, nu a avut nici o problemă în a găsi un bărbat dispus să o impregneze. Femeia avea nevoie de stabilitate pentru a duce fătul în pântec vreme de nouă luni lungi, pentru a-l hrăni și a avea grijă de el ani de zile. În timpul sarcinii și a îngrijirii copilului femeia a avut mai puține oportunități de a obține mâncare în schimb o constantă nevoie de ajutor. Conform acestei teorii ele au avut nevoie de un bărbat care să asigure supraviețuirea lor și a copiilor lor. Prin urmare, femeile nu au avut de ales decât să accepte orice condiții bărbaţii le-au pus în așa fel încât aceştia să rămână cu ele și să împărtășească o parte dintre greutăţi. Odată cu trecerea timpului, genele feminine care au trecut la generațiile următoare au fost dominate de femei care au fost îngrijitori mai docili şi au acceptat tot ceea ce bărbatul îşi dorea și care au petrecut cel mai mult timp având grijă de copii.:

(CREDIT - //WWW.ARKIVE.ORG/BONOBO)

Rezultatul acestei strategii de evoluţie diferită este că bărbaţii au fost programaţi de-a lungul a milioane de ani pentru a fi ambițioşi și competitivi și pentru a excela în politică, afaceri și așa mai departe. Iar femeile vreme de milioane de ani au avut tendința să se dea din calea bărbaţilor și să-și dedice viața în principal îngrijirii copiilor și a soților lor.

Această teorie are şi ea probleme mari. Unul în particular este important de înțeles. Se presupune că dependența femeilor pe ajutorul extern în timpul sarcinii sau pentru îngrijirea copiilor le-a făcut dependente de bărbaţi și nu de alte femei. Presupunând că competitivitatea bărbaţilor i-a adus într-o postură socială dominantă femeile ar fi devenit dependente de bărbaţi. Această ipoteză poate suna logic, dar nu e nici logică nici firească.

Există mai multe specii de animale, cum ar fi elefanții sau cimpanzeii bonobo la care dinamica dintre femeile dependente și bărbații competitivi duc la formarea societăților matriarhale. Societăţile matriarhale sunt societăţi dominate de femei. Femelele elefant şi bonobo au şi ele nevoie de ajutor pentru creșterea copiilor, dar nu caută acest ajutor la masculi, ci una la alta. Rezultatul este o coeziune puternică a sexului feminin. Ele dezvoltă abilitățile sociale care le învaţă cum să coopereze și să se ajute una pe alta. Ele construiesc o rețea socială feminină care le ajută pe toate să-și crească copiii.

Elefanții și bonobo de sex masculin petrec o mare parte timp în lupte și concurenţă. Din acest motiv aptitudinilor și obligațiile lor sociale rămân nedezvoltate, mult mai puțin dezvoltate decât cele ale femelelor. Rezultatul este că societatea de cimpanzei bonobo și cea a elefanților este controlată de rețele puternice de cooperare feminine în timp ce masculii necooperanţi și agresivi sunt împinşi la marginea societăţii. Chiar dacă femelele bonobo sunt individual mai slabe în medie decât bărbații bonobo, femelele de multe ori cooperează pentru a bate orice bărbat care încearcă să câștige prea multă putere sau îşi depășeşte limitele întrucât masculii sunt mult mai puțin capabili de astfel de cooperare.

(CREDIT.- NEWSIMG.BBC.CO.UK)

Dacă aceste structuri sunt posibile printre elefanți și bonobo atunci de ce nu ar fi şi la Homo sapiens? Marele avantaj al lui Homo sapiens, secretul succesului nostru este abilitatea de a coopera flexibil în număr mare. Deoarece femelele sunt dependente de ajutor extern și au fost capabile de a dezvolta abilități sociale și capacitatea de a coopera cu alte femei mai mult decât cu bărbați, ar fi trebuit să vedem o poziție dominantă a femeilor și nu invers. Cum s-a întâmplat atunci că la o specie animală al cărei succes depinde în primul rând de cooperare, indivizii care sunt mai puțin pregătiţi să coopereze cum se presupune că sunt bărbaţii au dominat femeile mult mai cooperante? Aceasta este întrebarea de milioane din istoria genurilor și în prezent nu avem un răspuns potrivit. Poate că răspunsul este că ipotezele populare sunt pur și simplu greșite. Poate că masculii din specia homo sapiens sunt din anumite motive caracterizaţi nu numai prin forţă fizică, agresivitate și competitivitate ci mai degrabă prin competențe sociale superioare și o tendință mai mare de a coopera. Aceasta este doar o posibilitate, o teorie. În prezent, această chestiune de ce barbatii au dominat femeile de-a lungul istoriei rămâne una dintre cele mai mari enigme nerezolvate ale istoriei.

Prin crearea de orânduiri și ierarhii imaginare, omul a fost capabil să construiască societăți care conțin în prima fază mii de persoane, apoi multe milioane de oameni. Fiecare societate umană a fost diferită, fiecare a avut propria ordine imaginară și propria sa ierarhie socială diferită. Nu a existat un singur ordin imaginar sau o ierarhie socială unică adoptată de toate societăţile umane. Sparta a fost diferită de Atena, China de Japonia, lumea creștină de lumea musulmană.



Urmează: Lecţia VIII - Direcţia istoriei.