Lecţia V - Marea păcăleală a Istoriei

Cea mai mare păcăleală din Istorie

Partea II: Revoluția Agricolă

A cincea lecţie a cursului este şi intrarea în partea a doua a cursului, Revoluția Agricolă. În trecerea la istoria lui Homo sapiens de acum aproximativ 12 000 de ani, Dr. Yuval Noe Harari explică cum oamenii din Orientul Mijlociu, China, și America Centrală au început domesticirea plantelor și a animalelor. El sugerează că de fapt Homo sapiens a fost cel domesticit în acest proces, abandonând o viață de vânător-culegător pentru disconforturile agriculturii. Pentru majoritatea oamenilor neplăcerile au depășit avantajele, revoluția agricolă a făcut viața omului obişnuit mai grea. Acestea sunt notele de curs ale lui Luise Charente, textul original este accesibil aici: History’s Biggest Fraud.

Prima parte a acestui cursul a prezentat evoluția diferitelor specii umane, revoluţia cognitivă, viața și faptele înaintașilor noștri. De asemenea, a studiat impactul vânător-culegătorilor asupra ecologiei mondiale. Sapiens care au trăit în urmă cu 30 mii de ani arătau, gândeau și simțeau deja la fel ca noi. Au fost probabil la fel de inteligenţi, curioşi și sensibili, au avut propriile lor revoluții religioase, mișcări artistice și lupte politice. Nu știm prea multe despre aceste evenimente în principal din lipsa dovezilor, dar asta nu înseamnă că astfel de lucruri nu s-au întâmplat deloc. Mesajul central al Dr. Harari în prima parte a acestui curs a fost că viața strămoșilor noștri vânători-culegători era în multe privințe mai bună decât viața descendenților lor, țărani și muncitori de după revoluția agricolă. Se ridică astfel întrebarea, dacă viaţa vânător-culegătorilor a fost atât de bună, de ce a mai avut loc revoluția agricolă?

Revoluția Agricolă

Pentru primele două milioane și jumătate de ani oamenii au trăit foarte bine fără agricultură din culesul plantelor și vânătoarea animalelor care trăiau și se înmulţeau fără intervenția umană. Chiar și după revoluția cognitivă omul nu a controlat încă viața altor animale și plante. Acest lucru s-a schimbat acum aproximativ 12 000 de ani, când sapiens a început să dedice aproape tot timpul și eforturile sale la a manipula viaţa câtorva specii de animale și plante, cum ar fi grâul, cartofii, puii si vacile. De dimineaţa până seara, oamenii semăna seminţe, uda plante, smulgea buruienile din sol și ducea oile la păscut. Oamenii au crezut că astfel vor avea mai multe cereale, carne și fructe. Această transfer de la vânătoare și cules la a investi tot mai mult timp în producția de plante și animale a fost o revoluție fără precedent în modul în de viaţă uman. Dr. Harari numeşte acest proces Revoluția Agricolă, revoluția trecerii la agricultură.

Această tranziție a fost documentată pentru prima dată în jurul anului 9000-9500 î.Hr. în zona deluroasă din Sud-Estul Turciei, în vestul Iranului și în Levant, zona aşa numită Cornul Abundenţei. Istoricii credeau odată că agricultura a început în Orientul Mijlociu și de acolo s-a răspândit în întreaga lume. În zilele noastre însă, oamenii de știință sunt de acord că agricultura apărut simultan în mai multe părți diferite ale lumii în mod independent. Oamenii din America Centrală, China, Noua Guinee și multe alte locuri au început domesticirea plantelor și animalelor independent. Există teorii despre ce s-a întâmplat în unele locuri, în Orientul Mijlociu, China, America Centrală și Noua Guinee dar nu în alte locuri, cum ar fi Australia, Alaska sau Africa de Sud. Este posibil ca cele mai multe specii de plante și animale să nu fi fost candidaţi buni pentru domesticire. Dintre miile de specii pe care strămoșii noștri le vânau s-au adunat doar câţiva candidaţi adecvaţi pentru domesticire, agricultură și ferme, câteva specii care trăiau în anumite zone, cum ar fi Orientul Mijlociu și America Centrală. Pentru mai multe detalii Dr. Harari recomandă o carte numită Pistoale, germeni și oțel scrisă de Jared Diamond.

Perspectivă greșită

Despre revoluția agricolă nu s-a crezut doar greşit că a început într-o singur loc, în Orientul Mijlociu, dar a fost mult timp considerată a fi un pas mare înainte pentru omenire. Utilizând argumente cum că evoluţia a produs treptat fiinţe tot mai inteligente și că oamenii au devenit capabili să înțeleagă mai bine modul in care plantele și animalele se reproduc. Acest lucru ar fi permis oamenilor să înceapă îmblânzirea și controlul ovinelor, caprinelor, puii, cultivarea grâului, a cartofilor și așa mai departe. De îndată ce acest proces a putut avea loc ei ar fi abandonat cu bucurie viața grea și periculoasă a vânătorii și s-au așezat să se bucure de viața plăcută și mult mai ușoară ca fermieri sau păstori. Asta este ceea ce obişnuiam să credem cu câteva decenii în urmă, chiar astăzi mulți oameni nefamiliarizați cu recentele progrese din domeniul științei mai cred încă acest lucru. Dar această poveste este pură fantezie.

(CREDIT - FT-STATIC.COM)

Nu există nici o dovadă că oamenii au devenit mai inteligenţi înaintea revoluției agricole. Vânători-culegătorii cunoşteau deja secretele naturii, reproducerea plantele și animalele cu mult timp înainte. Supraviețuirea lor depindea de cunoașterea animalelor vânate, plantele de cules și consumat. E complet greșit să credem că evoluția agriculturii a început pentru că oamenii au devenit mai inteligenţi, și au descoperit lucruri noi despre animale și plante pe care nu le știau înainte. Tot aşa este o greșeală şi mai mare să credem că tranziția de la vânătoare și colectare la agricultură a fost ceva care imbunătăţit standardul vieţii. Comparativ cu viața celor mai mulţi țărani, vânător-culegătorii vechi se bucurau de o viață mai bună. Aveau o alimentație mai sănătoasă, mai puţine ore de lucru, își petreceau timpul făcând lucruri mult mai interesante decât țăranii. Ei sufereau mai puţin de foamete, boli și probabil de violență umană.

Revoluția agricolă a extins desigur cantitatea de alimente disponibilă omenirii, dar acest lucru nu a adus o dietă mai bună sau o viață mai bună. Ce a urmat a fost mai degrabă o explozie demografică și un răsfăț al elitelor. Regii, nobilii şi preoții consumau tot surplusul de produse alimentare. Țăranul obişnuit dintr-un sat mic lucra mai mult decât cu mii de ani înainte și primea în schimb un regim alimentar mai rău. Din această perspectivă Revoluția agricolă s-a dovedit a fi cel mai mare păcăleală din istorie

De vină a fost grâul

De vină pentru această înşelăciune nu sunt oamenii: regi, nobili, preoți sau comercianți. Adevăraţii vinovați sunt o mână de specii de plante, cum ar fi grâul, orezul și cartofii. Aceste plante au domesticit homo sapiens-pentru propriul lor avantaj, mai degrabă decât invers. Această afirmaţie sună scandalos, dar să încercăm pentru o clipă să privim revoluția agricolă din punctul de vedere al grâului, cartofilor și orezului mai degrabă decât din punctul de vedere al oamenilor. Să luăm grâul de exemplu. Acum 10 000 de ani grâul era doar una din ierburile sălbatice care creşteau în nişte zone mici din Orientul Mijlociu. Dintr-o dată, în doar câteva milenii veți găsi grâu peste tot în lume. Conform criteriilor evolutive de bază de supraviețuire și reproducere grâul în ultimii 10 000 ani a evoluat de la o buruiană nesemnificativă la una dintre plantele cele mai de succes din istoria planetei Pământ. Cu 10 000 de ani în urmă nu exista nici un lan de grâu în marile câmpii din America de Nord. Astăzi pentru sute și sute de kilometri nu există nimic altceva cu excepția grâului, nici copaci, animale sau chiar case, doar lanuri de grâu.

Care a fost secretul grâului? Cum poate el în prezent să acopere aproximativ 2,25 milioane de kilometri pătrați de suprafață pe glob, de aproape zece ori mai mult decât insula Marii Britanii, când acum 10 000 de ani a crescut doar în câteva locuri obscure în Orientul Mijlociu? Grâul a făcut-o prin manipularea lui homo sapiens. Această maimuță, homo sapiens, avea o viață destul de confortabilă cu vânătoarea și culesul până acum aproximativ 10 000 de ani când început sa investească tot mai mult timp și efort în cultivarea grâului, în ajutorarea grâului. Într-un timp destul de scurt, oamenii în multe părți ale lumii nu mai făceau aproape nimic altceva din zori până noaptea decât a avea grija grâului și a ajuta grâul să se răspândească peste tot în lume.

Ce au făcut oamenii pentru grâu?

• Grâului nu-i plac pietrele deoarece îi împiedică creşterea: homo sapiens şi-a rupt spatele pentru a curăţa câmpurile de pietre pentru a crea spaţiu liber.
• Grâului nu-i place să împartă apa şi nutrienții din sol cu alte plante: oamenii au lucrat din greu zile și săptămâni plivind buruieni şi alte plante din lanurile de grâu.
• Grâul trebuie apărat împotriva tuturor tipurilor de organisme dăunătoare ca viermi, lăcuste, iepuri și căprioare: oamenii au petrecut din nou o grămadă de timp pentru a-l proteja. Au construit garduri; au ucis iepuri, viermi și lăcuste pentru a proteja grâul.
• Grâului i-a fost sete și foame: oamenii şi-au rupt spatele și picioarele pentru multe ore zilnic pentru a transporta apă de la izvoare și pâraie la lanuri sau pentru instalarea de diguri şi fântâni de apă. Oamenii au strâns fecale de la animale și le-au împrăştiat pe teren pentru a hrăni terenul.

Corpul uman nu a evoluat pentru astfel de sarcini. Corpul nostru este adaptat pentru a urca în meri și a culege mere, pentru a alerga după gazele și iepuri în pădure. Organismul uman nu e deloc adaptat pentru atâta trudă. În special coloana vertebrală, genunchii și gâtul au plătit un preț foarte mare. Avem o mulțime de dovezi din schelete vechi la care arheologii au găsit indicaţii foarte clare că tranziția de la o viață de vânătoare și cules la o viață de agricultor a adus cu sine multe probleme noi şi boli, cum ar fi deplasări de vertebre, dureri de spate, artrită și hernii. Mai mult de atât, toate aceste noi sarcini agricole au cerut atât de mult timp încât oamenii au fost forțați să se stabilească definitiv lângă câmpurile de grâu şi să-şi schimbe complet modul de viață.

Susţinem că noi oamenii am domesticit grâul, adevărul este de fapt că grâul ne-a domesticit pe noi. Cuvântul domesticire provine din cuvântul latin Domus care înseamnă casă. Domesticirea cuiva sau a ceva înseamnă să-l faci să locuiască într-o casă. Grâul creşte încă pe lanuri în câmp. Oamenii sunt cei care au fost domesticiţi.

Ce a făcut grâul pentru om?

Cum a reuşit grâul de fapt? Cum l-a convins pe homo sapiens să schimbe o viaţă relativ bună şi plăcută pentru o viață mult mai grea ca țăran?

E clar că grâul nu a oferit oamenilor o dietă mai bună. Oamenii sunt maimuțe omnivore, pregătiţi să mănânce o varietate largă de produse alimentare. Grâul şi cerealele au fost doar o mică parte din dieta omului înainte de revoluția agricolă. O dietă bazată în principal pe grăunţe și cereale este săracă în minerale si vitamine. E greu de digerat și este distructivă pentru dinţi, gingii, corp și sistemul digestive.

Grâu nu a oferit oamenilor securitate economică. Viața unui țăran este de regulă mai puțin sigură decât viața unui vânător-culegător. Țăranii de sute de ani subzistă în principal din creșterea și consumul a foarte puține tipuri de plante. În China ei au cultivat şi mâncat in principal orez, în Orientul Mijlociu orz și grâu, în America Centrală în principal porumb. Această unică sursă de alimente este o bază foarte nesigură pentru economie, pentru persoana privată și pentru colectiv. Dacă apar calamităţi, cum au fost secete, inundații, paraziţi, atunci cultura cerealelor nu mai lăsa nimic de mâncare şi țăranii mureau cu miile sau chiar milioanele. În schimb vânător-culegătorii s-au bucurat de o mai bună securitate economică pentru că ei culegeau și vânau o varietate de produse alimentare. Dacă apărea o nenorocire și un anumit produs alimentar devenea rar atunci adunau cantități mai mari din alte surse.

Grâul nu a oferit o mai bună securitate contra violenței umane ci exact opusul. Primii agricultorii din sate și orașe au fost probabil la fel de violenţi sau chiar mai violenţi decât strămoșii lor culegători. În tranziţia la agricultură omul a lăsat puțin loc pentru compromisuri în conflicte și confruntări. Dacă un trib de vânători intra în conflict cu un alt trib mai puternic el se putea deplasa în alt loc. Putea fi dificil sau chiar periculos, dar era posibil. În cazul țăranilor din satele și orașele agricole, atunci când un inamic puternic amenința sau forţa o retragere, mersul în altă parte însemna renunțarea la câmpuri, case și hambare. Acest lucru echivala cu o condamnare la moarte prin înfometare pentru refugiați. Singura opţiune era să lupte până la ultimul.

Multe studii antropologice și arheologice indică faptul că în societățile agricole simple, violența umană a fost responsabilă pentru aproximativ 15% din toate decesele umane, inclusiv 25% din moartea persoanelor sex masculin. Astăzi este de aproximativ 1,5 sau chiar 1% sau mai puțin, în funcție de locaţie, în urmă cu 8000 ani a fost însă 25%. Violența în cele din urmă a fost adusă sub control prin dezvoltarea unui cadru social larg, cum au fost orașe, regate și imperii dar a fost nevoie de mii de ani pentru a construi astfel de structuri politice uriașe și eficiente.

Beneficiile grâului

(CREDIT ASIENREISENDER.DE )

Este din nou greu pentru oamenii din societățile prospere de astăzi să judece viaţa pentru majoritatea oamenilor din istorie pentru că cei mai mulţi dintre noi astăzi ne bucurăm de un grad relativ ridicat de bogăție și de securitate. Deoarece belșugul și securitatea noastră sunt construite pe fundațiile agriculturii, tindem să presupunem că revoluția agricolă a fost o îmbunătățire minunată. Cu toate acestea este greșit să judecăm mii de ani de istorie din perspectiva zilei de azi. Un punct de vedere mai adecvat de a judeca revoluția agricolă este perspectiva unei fete de țăran în vârstă de trei ani moartă din pricina malnutriției în China primului secol. Ea a avut o viață mult mai grea decât strămoșii ei şi nu știa nimic despre noi. Ea nu şi-a propus să moară de malnutriţie în speranţa că în 2000 ani, datorită agriculturii oamenii vor avea o multime de mâncăruri și vor trăi în case mari cu aer condiționat şi deci sacrificiul său, suferința sa va fi răsplătită. Este greșit să judecăm revoluția agricolă doar din perspectiva noastră de astăzi.

Grâul nu a oferit nimic omului ca individ, a dat însă ceva lui Homo sapiens ca specie. Cultivarea grâului a dat mult mai multe alimente pe unitatea de teritoriu, se puteau obține mult mai multe alimente folosind agricultura decât vânătoarea sau culesul a ceea ce a crescut natural în zonă. Mâncarea suplimentară a permis ca numărul de Sapiens să crească exponențial și ca tot mai multe persoane să trăiască în același teritoriu. Jericho, de exemplu, în ceea ce astăzi este Palestina a fost unul dintre primele sate din istorie. A început în urmă cu aproximativ 9000 ani. Acum 13000 ani, când oamenii erau încă vânători, zona din jurul Ierihonului putea sătura probabil un trib migrator de aproximativ 100 de persoane relativ sanatoase. În jurul anului 8.000 î.Hr. plantele sălbatice din jurul Ierihonului au făcut loc câmpurilor de grâu și zona a întreţinut un număr mai mare de oameni, un sat de aproximativ 1000 de persoane. Acești oameni au fost însă înfometați, mai puțin sănătoşi și probabil mai puțin fericiţi decât strămoșii lor.

Succesul evoluţiei

Din păcate, evoluția măsoară succesul nu în foamete, durere, fericire sau suferința ci în numărul de copii de ADN-ului în existență. În același mod succesul economic al unei firme se măsoară numai în numărul de bani din contul bancar și nu în fericirea angajaților. Dacă nu există mai multe copii de ADN ale acestei specii deosebite atunci specia este pe cale de dispariţie si este considerată un eșec, o fundătură evolutivă. Din acest punct de vedere 1000 de exemplare sunt întotdeauna mai bune decât 100 de copii și aceasta este esența revoluției agricole. Revoluția agricolă înseamnă capacitatea de a întreţine mult mai mulți oameni în viață în condiții mai rele.

Acest calcul meschin nu explică de ce indivizilor le-ar păsa de beneficiul pentru specie ca un întreg și nici de ce o persoană sănătoasă ar fi de acord să reducă standardele sale de viaţă doar pentru a multiplica numărul de copii ale genomului homo sapiens. O teorie importantă susţine că oamenii nu au fost niciodată de acord cu revoluția agricolă. Nu a fost o decizie conștientă luată la un moment dat ci acumularea mai multor paşi succesivi mici. E imposibil să spunem care pas anume a fost trecerea decisivă de la cules şi vânătoare la a fi agricultor sau țăran. Dar este clar că prin 8.500 Î.Hr. Orientul Mijlociu era deja presărat cu sate permanente, cum ar fi Ierihonul, că locuitorii săi au petrecut cea mai mare parte a timpului cultivând câteva specii domesticite, cum ar fi orzul și grâul.

bolile iniţiale (CREDIT -SPH.BU.EDU )

Pe măsură ce oamenii cultivau specii domesticite ei au petrecut tot mai mult timp pe câmpuri şi tot mai puțin timp la vânat și cules. Au devenit imobili şi în același timp populația a început să crească. Acesta deoarece agricultura a oferit mai multe alimente și în al doilea rând pentru că renunțarea la stilul de viata nomad a permis femeilor să aibă un copil în fiecare an. Femeile vânător-culegători aveau pauze până când copilul precedent putea umbla inainte de a avea un alt copil. Femeile de țărani puteau avea un copil în fiecare an și au fost încurajate să facă acest lucru pentru că era întotdeauna nevoie de o mână de lucru în plus pentru agricultură. Problema a fost desigur că toți aceşti copii au avut nu numai mâini pentru a lucra pe câmp dar de asemenea guri și stomacuri. Au mâncat repede toate produsele alimentare suplimentare pe care le furniza agricultura.

Mai mult decât asta, bolile infecțioase au început să se răspândească rapid în rândul populației mărite de țărani din mai multe motive. Tot mai multe boli infecțioase au trecut de la animalele domestice la oameni odată ce oamenii au început domesticirea animalelor, astfel că multe din aceste boli au început să amenințe oamenii. În al doilea rând, pentru că oamenii au început să trăiască în sate starea lor de igienă s-a deteriorat, vânător-culegătorii trăiau în grupuri mici și nu rămâneau în apropierea gunoaielor. Țăranii și locuitorii din orașe trăiau mult mai aglomerat în imediata apropiere a deșeurilor, a altor oameni și animale bolnave și prin urmare satele și orașele au devenit rapid incubatoare pentru boli infecțioase. Valuri de epidemii au început să amenințe omenirea. Al treilea motiv pentru care oamenii au devenit mai puțin sănătoși a fost faptul că dieta lor era mai proastă. Consumul de grâu tot timpul este mult mai puțin hrănitor decât o alimentație variată. Sistemul imunitar a suferit și cel mai mare rău a fost făcut la copii. Copiii de vânători-culegători trăiau doi sau trei ani aproape exclusiv cu laptele mamei lor și laptele matern este cea mai buna dietă pentru un pui de om. Copiii de țărani după trecerea la agricultură, au fost înţârcaţi foarte devreme. Ei au fost hrăniți apoi cu terci de ovăz sau grâu, un regim alimentar teribil pentru copii care nu conține multe elemente necesare pentru sistemul imunitar. Se estimează că în cele mai multe societăți agricole cel puțin o treime din copiii nascuţi au murit inainte de a ajunge la maturitate de boli infecțioase. Multi adulţi au suferit de asemenea de boli, mult mai mulţi decât în vremurile vieţii ca vânători şi culegători.

În ciuda creșterii bolilor și mortalităţii nașterile au prevalat și drept rezultat au apărut tot mai mulţi oameni în sate și orașe, chiar dacă fiecare în sine era mai puțin sănătos și avea o viață în general mai dificilă. Prin urmare cu timpul și trecerea generațiilor afacerea dintre Homo sapiens și grâu a devenit tot mai împovărătoare pentru homo sapiens. Copiii mureau în masă și adulții aveau o viață foarte grea. Nimeni nu şi-a dat însă seama ce se întâmplă, pentru că acest proces s-a petrecut pe parcursul mai multor generații. Fiecare generație a continuat să trăiască cu doar puţin mai bine decât cea dinaintea ei. În mod paradoxal astfel de îmbunătățiri menite să facă viața mai ușoară, cum ar fi irigaţiile deveneau sarcini noi şi grele. De ce au făcut oamenii astfel de calcule greșit, pentru mulţi chiar fatale? De ce au făcut toți acești mici pași care s-au încheiat de fapt cu o povară tot mai mare?

Cea mai mare păcăleală a Istoriei

Au făcut-o pentru același motiv pentru care oamenii din întreaga istorie au calculat greșit în multe alte ocazii. Oamenii pur și simplu nu pot să prevadă consecințele depline ale deciziilor lor. Ei au decis să facă un pas mic în ce priveşte lucrul suplimentar în care trebuiau să lucreze un pic mai mult în schimbul unei recolte mai bogate, astfel ca să nu mai aibă grija secetelor și a anilor slabi. Planul de bază avea sens, mai mult lucru le-ar fi putut asigura o viață mai bună lor și copiilor lor. Prima parte a planului a funcţionat fără probleme, oamenii într-adevăr au lucrat din greu. Dar factori neprevăzuți au distrus a doua parte a planului, partea despre o viață mai bună. Oamenii pur și simplu nu au prevăzut că numărul de copii va crește cu timpul și prin urmare vor avea mai multe recolte generoase, mai mult grâu, dar grâul va trebui împărțit între mai mulți copii astfel încât fiecare copil nu va primi o porție mai mare decât înainte.

(CREDIT - Wikimedia)

Un alt lucru greu de anticipat pentru primii agricultori a fost faptul că hrănirea copiilor cu grâu în loc de lapte matern va slăbi organismele și sistemul lor imunitar și că așezările permanente vor deveni focare de boli infecțioase în care copiii vor muri de fapt în număr tot mai mare de aceste boli. De asemenea, nu au prevăzut că prin dependența de o singură sursă de hrană, cum ar fi grâul, acesta era expus chiar mai mult decât înainte la pericolele secetelor. Dacă un an era bun cu recolte generoase, într-un an prost mulți dintre ei mureau de foame. Un ultim lucru pe care nu l-au prevăzut este în anii buni chiar dacă aveau hambarele pline de cereale, acestea tentau hoți și dușmani care erau atraşi să cucerească satul și să fure toată această hrană. Chiar și în anii buni ei trebuiau să construiască ziduri, să stea de pază şi să pregătească războaie.

Toți acești factori neprevăzuţi au distrus planul inițial de a lucra mai greu pentru o viață mai bună. În cazul în care planul a dat greş și nu a îndeplinit așteptările, de ce oamenii nu l-au abandonat pur şi simplu și s-au întors la modul anterior de viață? Unul dintre motive este faptul că a fost nevoie de generații pentru a înțelege că lucrurile nu au fost așa cum au sperat. Nimeni nu şi-a mai amintit că ar fi trăit vreodată într-un mod diferit. Cel mult oamenii îşi mai puteau aminti și povesti copiilor lor despre un timp în care a fost mult mai puțin grâu. Un alt motiv pentru care oamenii nu s-au mai întors este faptul că populația a continuat să crească și fiind în creștere tot timpul, chiar dacă vroiau să se întoarcă la modul în care au trăit bunicii lor erau deja prea mulți oameni pentru a face acest lucru. În vremea bunicilor lor trăiau doar 100 de persoane în sat și acum s-a ajuns la 150. Care 50 de persoane ar fi dispuse să moară de foame pentru ca satul să poată reveni la modul de viață al generațiilor anterioare?

Astfel imaginea unei vieţi mai uşoare, dorința de a avea o viață mai bună a dus oamenii cu timpul la condiții de viață tot mai grele. Nu a fost nici ultima dată, acest fapt s-a repetat de-a lungul istoriei din nou și din nou și se întâmplă chiar în zilele noastre. Există mulți oameni care resimt în mic pe parcursul propriei vieți ce a trăit umanitatea în vremea revoluției agricole. De exemplu un student la facultate are visul de a deveni muzician. Dar veniturile ca muzician sunt mici și are nevoie de sprijin financiar. Aşa că studiază economia sau calculatoarele sau ceva ce nu îi place. Planul este de a lucra din greu în calculatoare timp de cinci ani sau opt ani, să facă o mulțime de bani şi la 30 de ani plănuieşte să se retragă și să devină muzician. Dar se întâmplă același lucru ca la strămoșii noștri în revoluția agricolă. Studentul are această fantezie și ceea ce el nu realizează este faptul că există mulți factori neprevăzuţi care în 99% din cazuri vor distruge planurile sale pentru că atunci când va avea 30 de ani va avea poate o mulțime de bani dar de asemenea o mulțime de noi obligații și obiceiuri. Poate o soție sau copii sau un credit ipotecar pentru a cumpăra o casă sau obiceiuri scumpe ca excursii în străinătate în timpul concediilor. Așa că va continua lucrul ca sclav mai departe, deoarece nu se poate întoarce în timp și nu poate realiza visele pe care le-a avut. Acest lucru este exact ce au trăit strămoși noștri țărani acum aproximativ 10 000 de ani. Acesta este, de fapt una din puţinele legi de fier ale istoriei, și istoria are puține legi care sunt întotdeauna adevărate. Ea spune că luxul tinde să devină necesitate. Odată ce oamenii se obișnuiesc cu un anumit obicei, o anumită stare, un anumit lux ei încep să conteze pe el și să-l considere implicit și în cele din urmă ajung în poziția să nu poată trăi fără el. Chiar dacă ceva nu era la început esențial, cu timpul va tinde să devină esențial și nu mai există cale de întoarce.

Un alt exemplu familiar din zilele noastre sunt nenumăratele dispozitive inventate pe parcursul ultimelor decenii cu scopul de a economisi timp și a avea o viață mai eficientă. Acestea, cum ar fi mașini de spălat, aspiratoare, telefoane mobile, calculatoare și email-ul ne fac viața mai ușoară, credem noi. Luați email-uri, de exemplu. Înainte, pentru a trimite o scrisoare către cineva pe un alt continent trebuiau o mulțime de lucruri, cumparat plic și timbru, scris adresa, dusă la poștă și plătit pentru asta. Apoi lua zile, săptămâni, uneori chiar luni până ce scrisoarea ajungea la destinație. Pentru a trimite un e-mail acum la jumătate de glob distanţă avem nevoie de minute si putem primi un răspuns foarte rapid, economisind o grămadă de timp și probleme. Dar trăim cu adevărat o viață mai relaxată datorită invenției e-mailului? Scriem și primim zeci de e-mailuri zilnic și oamenii se asteaptă la un raspuns la e-mailurile lor foarte rapid. Petrecem tot mai mult timp citind si răspunzând la e-mailuri în fiecare zi.

Există oameni care refuză să-şi deschidă un cont de e-mail, nu doresc să intre în cursa aceasta de şoareci și nu e nimic nou în asta. Dacă ne-am întoarce acum mii de ani în timpul revoluției agricole, am fi constatat că nu toate grupele umane au făcut această tranziție de la vânătoare și cules la agricultură. Au fost grupe care nu au vrut să renunțe la modul lor de viață pentru a cultiva. Revoluția agricolă nu cerut ca toate grupele umane să li se alăture. După ce o grupă s-a stabilit însă și a început să cultive terenurile cu grâu şi recoltat, în Orientul Mijlociu sau în America Centrală, agricultura în acea parte a lumii a devenit irezistibilă. Uneltele agricole au creat condițiile pentru o creștere demografică rapidă, pentru o explozie a populației și prin urmare numărul de agricultori s-a înmulțit mult mai repede decât numărul de vânători. Când s-a ajuns la conflicte, agricultorii puteau aproape întotdeauna câștiga doar prin forța numărului. Vânător-culegătorii se puteau muta în alt loc pentru a abandona teritoriul lor sau puteau alege să devină şi ei agricultori pentru a concura cu inamicii lor. Oricum ar fi fost, modul lor de viață vechi bazat pe vânătoare și cules era sortit eşecului.

Povestea revoluției agricole, această capcană a luxului, încercarea de a îmbunătăți viața care se termină prin a face viața per ansamblu mai dificilă poartă cu ea o lecție foarte importantă pentru omenire. Căutarea unei vieţi mai uşoare a eliberat forțe imense care au transformat lumea într-un mod pe care nimeni nu l-a preconizat sau dorit. Nimeni nu şi-a imaginat sau dorit revoluția agricolă. S-a întâmplat pentru că a fost urmarea unor serie de decizii banale și mai ales pentru a umple câteva stomacuri cu puţin mai multă hrană, precum și pentru a obține siguranţă. Aceste decizii luate de strămoșii noștri au schimbat complet modul lor de viață. Astfel de lucruri s-au repetat din nou și din nou în istorie. Istoria este plină de un convoi de decizii banale care conduc la rezultate mari și neprevăzute, deasemenea istoria e plină de greşeli mult mai stupide decât cele făcute de primii agricultori.

Povestea revoluției agricole poartă astfel un mesaj şi o lecție foarte importantă pentru omenire. Oamenii au căutat mereu moduri de a-şi face viața un pic mai ușoară. Uneori, acest lucru generează forțe de schimbare care transformă complet lumea și ca rezultat fac viețile umane mai grele decât înainte. Un alt mesaj important este că e extrem de dificil să se prevadă dinainte rezultatele acțiunilor noastre precum și toți factorii pe care, în scopul de a lua decizii foarte bune, avem nevoie să îi luâm în considerare, e foarte dificil să se prevadă viitorul, mai ales atunci când facem ceva care transformă economia și societatea şi modul de viaţă. Revoluția agricolă nu a fost planificată sau prevăzută de nimeni. Pur și simplu a fost rezultatul accidental al unei serii de decizii triviale care cumulate au transformat lumea.

Există deasemenea o explicație alternativă la modul în care s-a întâmplat revoluția agricolă. Aceasta sugerează că nu a fost pentru căutarea unei vieţi mai ușoare și mai confortabile, ci mai degrabă a fost încercarea de a îndeplini un fel de aspirație culturală sau religioasă. Poate că în urmă cu 12 000 ani oamenii au fost pe deplin conștienți de sacrificiile pe care le-a cerut agricultura și au fost dispuși conștient să facă aceste sacrificii de dragul unor idealuri. E greu de spus ce fel de idealuri culturale și credințe religioase au operat în acele momente, cu toate acestea arheologii au descoperit un site cu adevărat uimitor, care validează această explicație și aruncă o lumină nouă asupra modului în care s-a făcut trecerea la agricultură.

Göbekli Tepe

(CREDIT - Wikimedia)

În anul 1995 arheologii au excavat un site în sud-estul Turciei numit Göbekli Tepe (dealul burţii). În cel mai vechi din straturile site-ului ei nu au descoperit nici un fel de case sau alte activități de zi cu zi, dar au descoperit structuri monumentale, cu piloni mari decoraţi cu gravuri spectaculoase. Puteţi vedea în partea stângă o imagine de la una dintre aceste structuri monumentale. În total arheologii au descoperit aproximativ 10 astfel de structuri dintre care cea mai mare este de aproape 30 de metri și ar mai putea fi şi altele. Vedem aici unul din numeroşii piloni de piatra decoraţi care au sprijinit aceste structuri uriașe. Fiecare dintre acești piloni de piatră cântăreşte până la șapte tone și ajungea la o înălțime de până la cinci metri. Stâlpii sunt acoperiţi cu gravuri de animale și creaturi mitice.

Arheologii cunosc astfel de structuri monumentale din diverse site-uri din întreaga lume. Cea mai cunoscută dintre ele este la Stonehenge în Marea Britanie. Cu toate acestea, oamenii de știință care au început să studieze structurile monumentale de la Göbekli Tepe au descoperit un fapt uimitor. Stonehenge datează din anul 2500 î.Hr. și a fost construit de o societate agricolă dezvoltată de țărani și păstori. Structurile de la Göbekli Tepe sunt datate acum circa 9500 î.Hr., cu 7000 ani înainte de Stonehenge și toate dovezile disponibile indică faptul că oamenii care l-au construit au fost vânători-culegători. Comunitatea arheologică a avut dificultăţi foarte mari să acrediteze aceste constătari. Dar teste repetate au confirmat data timpurie a structurilor și natura pre-agricolă a persoanelor care le-au construit. Deci, se pare că abilitățile vânător-culegătorilor vechi precum și complexitatea acestor societăți și culturi a fost mult mai impresionantă decât oamenii de știință au presupus anterior.

Aceste structuri uimitoare nu aveau un scop utilitar. Nu erau capcane pentru animale sau adăposturi de ploaie sau pentru a se ascunde de lei. După toate probabilitățile aceste structuri au avut un scop cultural sau religios pe care arheologii pur și simplu nu îl știu. Este greu de înțeles pentru că nu există suficiente dovezi. Cu toate acestea oricare ar fi fost scopul structurilor culegătorii aveau credinţe culturale sau religioase suficient de puternice pentru a investi timp și efort pentru construcția Göbekli Tepe. Singurul mod de a le construi a fost ca mii de culegători aparținând la grupe poate chiar triburi diferite să coopereze vreme de mulți ani sau chiar zeci de ani. Numai un sistem religios sau ideologic foarte sofisticat ar fi putut susține și motiva astfel de eforturi. Acesta este un lucru uimitor despre Göbekli Tepe, care sugerează că vânător-culegătorii aveau religii sau ideologii care i-au determinat să facă tot acest efort.

Göbekli Tepe are un secret și mai senzațional ascuns în profunzime și acesta implică trecerea la agricultură. Vreme de mulți ani, geneticienii care au studiat ADN-ul grâului cultivat, au vrut să știe unde și când a fost grâul cultivat pentru prima dată. Descoperirile recente au comparat grâu cultivat cu toate tipurile de grâu sălbatic indicând faptul că cel puțin o variantă a fost cultivată pentru prima dată în Karacadag Mountain în sud-estul Turciei, la o depărtare de aproximativ 30 de kilometri de Göbekli Tepe.

Acest lucru nu poate fi întâmplător; este foarte probabil ca centrul cultural de la Göbekli Tepe să fi fost într-o strânsă legătură cu domesticirea inițială a grâului de către om și domesticirea omului de către grâu. O teorie susține că pentru a hrăni oamenii care au construit și apoi au utilizat monumentul era nevoie de cantități mari de alimente. E posibil ca vânător-culegătorii să fi trecut acum aproximativ 9500 î.Hr. de la culesul grâului sălbatic la cultivarea lui intensă nu pentru o viață mai ușoară sau pentru mai multe alimente ci pentru a sprijini construcţia unui centru cultural pentru acel templu. Teoriile convenționale susţin că satele au venit înaintea templelor, dar Göbekli Tepe sugerează că în cel puțin unele cazuri templul a fost construit primul. Arheologii sunt încă în excavarea site-ul Göbekli Tepe și sperăm că vom avea o imagine mai bună a ceea ce s-a întâmplat acolo și a oamenilor care l-au construit în următorii câțiva ani. Oricare ar fi informațiile pe care le vom găsi acolo, acest fapt nu va explica revoluția agricolă în America sau în China. Se poate dovedi că trecerea de la vânătoare și cules la agricultură a avut loc cel puțin în unele zone din motive culturale şi nu din cauza presiunilor economice și demografice.

Rolul animalelor în revoluția agricolă

Rolul terț în această nouă afacere îl au animalele, pe lângă oameni și plante. Domesticirea oamenilor și a plantelor a fost însoțită de domesticirea animalelor, cum ar fi capre, oi, porci și pui.

(CREDIT - ARGENTINESAFARI.COM)

O teorie pentru domesticirea animalelor este vânătoarea selectivă. Oamenii care vânau de exemplu oaia sălbatică au observat că era în avantajul lor să fie selectivi în vânătoare, să ucidă mai ales berbeci adulţi, masculi și oi mai bătrâne sau bolnave și să cruţe femele fertile și mieii. Al doilea pas a fost protecția de grupele rivale și de lei, oile fiind încă sălbatice. Următoarea etapă a fost controlul nașterii şi a deplasării lor. Etapa finală a fost probabil selecția atentă a oilor pentru a le adapta nevoilor umane. De exemplu, berbecii cei mai agresivi, care aratau cea mai mare rezistenţă la intervenția umană au fost sacrificaţi primii. Femelele cele mai curioase au fost ucise primele pentru că erau dificil de controlat. Cu fiecare generație care trecea oile controlate acum de oameni au devenit mai grase, mai supuse, mai puțin curioase și au devenit oi domesticite.

O altă teorie, destul de asemănătoare, dar totuși diferită în anumite privințe, susţine că totul a început atunci când vânători au prins și adoptat un miel. L-au îngrăşat peste săptămâni sau luni, când aveau o mulţime de alimente. Atunci când nu mai era suficientă mâncare l-au ucis și mâncat. A fost un soi de asigurare. La un moment dat, vânătorii au început să păstreze un număr tot mai mare de astfel de miei cu ei, în cazul în care existau probleme în obținerea altor tipuri de alimente. Unii dintre aceşti miei au crescut și au ajuns la pubertate și a început să procreeze. Când oamenii au avut toate aceste oi sub control, au preferat să sacrifice oile cele mai agresive și mai indisciplinate mai întâi. Celor mai supuse li s-a permis să trăiască mai mult și să procreeze. De-a lungul generațiilor ar fi apărut astfel o turmă de oi domesticite supusă nevoilor oamenilor. Aproximativ același lucru s-a întâmplat probabil cu alte animale cum ar fi capre, vaci, găini și cai.

(CREDIT - AGRICINDIA.FILES)

Astfel de animale domestice au fost importante pentru oameni, deoarece le-au oferit alimente cum ar fi carne, lapte și ouă. Au furnizat de asemenea oamenilor materii prime, cum ar fi piei și lână. Au oferit oamenilor mai multă putere pentru transport, pentru aratul câmpurilor, şlefuirea boabelor și alte sarcini pe care oamenii le-au avut anterior. După ce oamenii s-au răspândit în întreaga lume au luat animalele domesticite cu ei. La începutul revoluției agricole ar fi existat nu mai mult de câteva milioane de oi, bovine, caprine, porcine și pui în întreaga lume. În cea mai mare parte limitate geografic la zone din Afro-Asia. Astăzi însă lumea conține aproximativ 1 miliard de oi, 1 miliard de porci, 1,5 miliarde de bovine si mai mult de 25 de miliarde de pui și sunt peste tot. Puii domesticiţi sunt cei mai răspândiţi, este pasărea cea mai răspândită vreodată pe Pământ. Bovinele domestice, porcine și ovine sunt al doilea, al treilea și al patrulea cele mai răspândite mamifere mari din lume desigur după homo sapiens.

Dintr-un punct de vedere îngust pur evolutiv care măsoară succesul unei specii după numărul de copii ale ADN revoluția agricolă a fost un succes minunat pentru puii de găină, bovine, porcine, ovine și caprine. Din păcate, perspectiva evolutionistă este o viziune incompletă a succesului, pentru că judecă totul pur și simplu prin criteriul supraviețuirii și a reproducerii și nu dă nici o importanță la suferința şi fericirea individuală. Puii domestici și bovinele pot fi foarte bine o poveste a succesului evolutiv în ce ce privește ADN-ului, dar în același timp sunt printre cele mai chinuite creaturi care au trăit vreodată pe Pământ. Domesticirea animalelor, un succes imens în ceea ce privește numărul şi răspândirea, a fost fondată pe o serie de practici brutale care au devenit doar mult mai crude și violente pe parcursul secolelor și mileniilor trecute. Durata de viaţă naturală a puilor sălbatici este de aproximativ 7-12 ani. Durata de viaţă naturală a bovinelor este de aproximativ 20-25 de ani. În salbaticie, cei mai mulți pui de găină și cele mai multe bovine mureau mult înainte de asta, deoarece vulpile sau leii le mâncau. Totuși aveau șansa unei vieți echitabile, dacă nu de 20 de ani atunci cel puțin pentru un număr respectabil de ani. În schimb, marea majoritate a animalelor domestice sunt sacrificate la vârsta cuprinsă între câteva săptămâni și câteva luni pentru că aceasta a fost întotdeauna vârsta optimă de sacrificare din punct de vedere economic.

Prețul vieții

Există şi animale domesticite ca găinile ouătoare, vacile de lapte și animalele de lucru, cum ar fi caii și boi, care sunt și au fost lăsate să trăiască mai mulți ani de către proprietarii lor umani. Preţul a fost însă sclavia și subjugarea lor la un mod de viață foarte diferit de impulsurile și dorințele animale. E rezonabil să presupunem că taurii preferă să-și petreacă zilele rătăcind prin preeriile deschise în compania altor tauri și vaci și viței, mai degrabă decât să-și petreacă ziua trăgând la căruțe sau să are pe câmp. Pentru a transforma animalele în lucrători obedienţi la animalele de tracțiune instinctele naturale și legăturile sociale au trebuit să fie rupte. Agresiunea și sexualitatea a trebuit să fie controlată și libertatea de circulație a trebuit să fie îngrădită. Agricultorii au dezvoltat mai multe tehnici, cum ar fi blocarea animalelor în cuști, înfrânarea lor cu hamuri și lese și dresarea animalelor cu utilizarea bicelor și bastoanele și așa mai departe. Mutilarea animalelor a fost şi este folosită ca metodă pentru a face animalele ascultătoare. Procesul de îmblanzire al unui animal implică aproape întotdeauna castrarea masculilor ca să îngrădească agresiunea sexului masculin. De asemenea castrând majoritatea masculilor permite oamenilor să controleze selectiv procrearea. De exemplu prin a folosi taurul cel mai puțin agresiv, astfel că următoarea generație de vaci și tauri vor fi de asemenea mai puțin agresivi și mai deschişi la manipularea umană.

În partea stângă avem o pictură dintr-un mormânt egiptean din anul 1200 Î.Hr., acum aproximativ 3000 de ani. Aceasta arată o scenă agricolă tipică a unui țăran egiptean care ară un câmp. Să încercăm să vedem această imagine din punctul de vedere al boilor. Boii sunt înjugaţi la plug. În sălbăticie strămoșii lor străbăteau liberi câmpiile în turme mari, în structuri sociale complexe. Prin contrast boul castrat și domesticit a petrecut cea mai mare a vieții sale sub jugul omului, singur sau în pereche fără posibilitatea de a mai crea legături sociale cu alţi tauri sau vaci și fără posibilitatea de a mai da expresie nevoilor sociale și emoționale. Când un bou nu mai putea trage plugul era pur și simplu sacrificat. Când ne uităm la această imagine, să reținem şi poziția aplecată a fermierului egiptean. La fel ca şi boul el a petrecut o mare parte din viața sa în trudă, o muncă grea care nu este potrivită nici corpului nici minţii lui homo sapiens.

Porcii din Noua Guinee

(CREDIT -WHATDOIREFLECT.FILES)

Să luăm un alt exemplu pentru soarta animalelor din societățile tradițional agricole. Pe insula Noua Guinee, ca în multe alte societăți bogăția și statutul unei persoane era măsurată tradițional prin numărul de porci pe care îi deținea. Oamenii au încercat să acumuleze cât mai mulţi porci posibil. Porcii sunt problematici, deoarece sunt animale foarte inteligente, unul dintre cele mai inteligente animale din lume. Este destul de apropiat nouă în multe feluri și dificil de controlat. Pentru a se asigura că porcii nu pot fugi, fermierii din societățile din Noua Guinee taie o parte din râtul acestuia. Acest lucru provoca porcului o durere gravă ori de câte ori încearcă să miroasă în jur. Porcii au vederea slabă și sunt dependenţi de simţul mirosului la fel de mult sau chiar mai mult decât de simțul văzului. Porcii au dificultăți în găsirea alimentelor, sau chiar a se orienta în jur fără miros. Prin mutilarea râtului proprietarii umani fac porcul complet dependent de ei. Un echivalent modern al acestui obicei este inelul nas. Într-o altă parte din Noua Guinee se practica des scoaterea ochilor porcului astfel încât fermierul are grijă de toate nevoile porcului, iar ei doar stau. Astfel, porcii nu vor mai avea idei de a fugi și de a se descurca singuri.

Industria produselor alimentare

Industria produselor lactate a avut propriile sale metode de control a animalelor și pentru extragerea laptelui de la animale. Vaci, capre și oi produc lapte numai după ce dau naștere la viței şi miei și și numai atâta timp cât aceștia sunt sugari. Laptele de vacă este menit să hrănească vițeii astfel încât pentru a asigura o aprovizionare continuă cu lapte animal, cum ar fi laptele de vacă, un agricultor trebuie să aibă vaci, viţei și miei pentru alăptare. Marea dilemă a industriei produselor lactate este că pe de o parte trebuie să avem aceşti viței altfel vaca nu ar mai da lapte și pe de altă parte nu vrem ca vițeii să bea de fapt laptele. O metodă comună de-a lungul istoriei a fost de a sacrifica pur și simplu vițeii la scurt timp după ce s-au născut, a folosi la maxim laptele matern şi de a lăsa apoi vaca din nou imediat gestantă pentru a asigura o furnizare de lapte continuă. Aceasta este încă o tehnică foarte răspândită în secolul 21. În multe ferme moderne o vacă de lapte trăieşte de regulă aproximativ cinci ani înainte de a fi sacrificată. După cinci ani, producția ei de lapte ei scade și ea este sacrificată. Pe parcursul acestor cinci ani, cât timp este în viață, e aproape constant gestantă, fiind fertilizată la limită după 60 - 120 de zile după naştere. Vițeii sunt separaţi de vacă la scurt timp după naștere. Femelele sunt de obicei crescute pentru a deveni următoarea generație de vaci de lapte și masculii sunt predaţi în grija industriei cărnii.

(CREDIT - VEGARESEARCH)

O altă metodă comună în societățile agricole tradiționale este a păstra vițeii aproape de mamele lor dar a-i împiedica să sugă prea mult lapte. Cel mai simplu mod de a face acest lucru este de a permite animalului să se apropie de vacă pentru a începe suptul, pentru ca să degajeze laptele care începe să curgă, apoi să-l gonească. Această metodă are probleme, ca de obicei întâmpină rezistență, atât de la vițel și de la mamă. Oamenii din societățile agricole au inventat şiretlicuri pentru a rezolva această problemă. O metodă a fost să-l omoare pe vițel, să-l mănânce apoi şi să-l împăieze şi să-l ducă astfel la mama sa pentru a încuraja producția de lapte. În Sudan a existat un trib care mergea atât de departe încât ungea vițelul împăiat cu urină de la mama lor, pentru a mima un miros familiar. O altă tehnică era un inel de spini în jurul gurii vițelului, astfel încât atunci când vroia să sugă mama se înțepa și îl respingea.

Concluzie

Revoluția agricolă a fost un succes imens pentru vaci, pui de găină și porci colectiv ca şi specie, dar o catastrofă pentru individ. Diferența dintre succesul evolutiv pe de o parte și suferința individului pe de altă parte, este poate cea mai importantă lecție pe care o putem trage din revoluția agricolă. Când studiem istoria plantelor perspectiva pur evolutivă are sens, luăm în considerare doar copiile ADN. Când studiem însă soarta animalelor cum ar fi vite sau ovine sau homo sapiens, animale cu o lume complexă, cu senzații și emoții pe care vrem să le luăm în considerare, nu trebuie măsurat numai succesul evolutiv, ci și impactul asupra experiențelor individului. Vedem din nou și din nou cum creșterea dramatică a puterii colective și succesul speciei noastre sapiens a mers mână în mână cu suferința individuală.

Lecţia următoare: Construind piramide.