Lecţia IV - Potopul Uman

Potopul uman

Lecţia a patra din "Revoluția Cognitivă" descrie răspândirea lui Homo sapiens pe întreaga planetă. Pe parcursul acestui proces Homo sapiens a condus numeroase specii la extincţie. În Australia, până la 95% din toate speciile de animale mari au dispărut. În America, 84 din 107 de specii de mamifere mari au dispărut. În total, aproximativ jumătate din mamiferele terestre mari care populau Pământul au dispărut. Cum au putut câteva milioane de indivizi care deţineau nu mai mult decât o tehnologie din Epoca de Piatră să cauzeze o astfel de distrugere?

Dr. Yuval Noah Harari va prezenta câteva teorii despre ce s-a întâmplat cu mamiferele și impactul speciei noastre asupra planetei în general. Acestea sunt notele lui Louise Charente accesibile în engleză aici: The Human Flood.

Trecerea mărilor şi a oceanelor

Un aspect important al transformării Homo sapiens din nesemnificativ în cel mai important animal este răspândirea geografică, modul în care acesta s-a răspândit în întreaga lume. Până la apariția lui Homo sapiens, toate speciile umane, neandertalienii, Homo erectus şi altele au trăit exclusiv pe masa de uscat afro-asiatică, incluzând Africa, Europa, Asia și insulele din apropiere. Oamenii primitivi au reușit să ajungă la unele insule apropiate de țărm în două moduri. În primul rând, pe unele insule s-a ajuns pur şi simplu mergând pe jos în perioadele când, datorită condițiilor climatice, nivelul mării a scăzut, deci s-a făcut o punte de legătură între terenul continental şi cel care mai târziu a devenit o insulă. Oamenii ajunşi acolo au rămas blocaţi pe insulă când nivelul mării a crescut din nou. Alternativ, insule apropiate de țărm au fost cucerite de oameni care au înotat pe trunchiuri de copaci sau pe plute improvizate și au reușit să treacă porţiuni de mare deschisă. Nici una dintre speciile umane arhaice de dinaintea lui Homo sapiens nu a avut capacitatea de a traversa suprafețe maritime pentru a ocupa continentele din America, Australia sau insulele îndepărtate, cum ar fi Madagascar, Noua Zeelandă sau Hawaii.

Animalele din Africa. (CREDIT - Wikimedia)

Bariera mărilor şi a oceanelor nu a permis oamenilor, animalelor și plantelor afro-asiatice să ajungă la aceste lumi exterioare, cum ar fi continentul australian sau cel american, şi a prevenit accesul animalelor din Australia sau Americi la Africa sau Asia. De-a lungul a zeci de milioane de ani acestea au fost ecosisteme complet separate. Animalele și plantele au evoluat distinct în fiecare dintre aceste locuri. Cangurii și celelalte marsupiale au evoluat în Australia pe parcursul a zeci de milioane de ani fără nici o legătură cu elefanții, tigrii și aligatorii din Asia și Africa pentru că nu au putut trece oceanul.

Planeta Pământ a fost astfel împărțită în mai multe ecosisteme distincte. Unul dintre cele mai importante procese ale istoriei este unificarea întregii planete într-o unitate ecologică globală realizată pentru prima dată de Homo sapiens. El a creat legături între animalele din Australia și cele din Africa, Asia și America şi le-a mutat din loc în loc. Acest lucru a început la scurt timp după revoluţia conectivităţii, când Homo sapiens a dezvoltat tehnologia, abilitățile de organizare și poate chiar viziunea necesară pentru a cuceri suprafaţa afro-asiatică și a început să exploreze și să se stabilească în alte zone ale lumii.

ANIMALE australiene. (CREDIT - Wikimedia)

Prima explorare a lumii exterioare a avut loc în urmă cu aproximativ 45 000 de ani în Australia. Este foarte greu de explicat această reuşită uimitoare chiar şi pentru experţi. Știm sigur că Homo sapiens a ajuns în Australia, pentru că am găsit oase și unelte ale lui, dar cum a trecut din Indonezia în Australia este dificil de explicat. Chiar dacă există multe insule în Indonezia, Asia de Sud și Australia, între aceste insule există întinderi mari de apă până la 150 km lățime. O mare întrebare este modul în care Homo sapiens a reuşit traversarea acestor întinderi mari, deschise de apă şi cum a reușit să se adapteze peste noapte la un sistem ecologic complet nou.

Problema australiană nu a fost limitată la traversarea mărilor şi oceanelor. Odată ajunşi, a fost la fel de greu să se adapteze condițiilor de acolo. Homo sapiens care a trăit în Asia de Sud și Indonezia acum mii de ani cunoştea animalele, plantele și condițiile locale, fapt vital pentru supraviețuire. În Australia a întâlnit brusc o lume complet nouă, cu animale și plante necunoscute. Vânătoarea elefanților nu seamănă cu vânătoarea cangurilor. Diferite ciuperci sunt poate otrăvitoare în Australia, tratamentul unei muşcături de scorpion indonezian nu funcţionează la un scorpion sau păianjen australian. Homo sapiens nu a traversat numai marea, dar s-a şi adaptat aproape peste noapte la un ecosistem masiv complet nou.

Primii navigatori

Teoria cea mai probabilă sugerează că Homo sapiens care popula insulele din Indonezia aproape de continent a creat primele societăți în domeniul maritim. Au învățat cum să construiască și să manevreze nave pentru explorarea oceanului și au devenit pescari, exploratori pe distanţe lungi și comercianți. Ei au devenit tot mai obişnuiţi cu o viață pe ţărmul mării. Aceste competențe dobândite au permis indonezienilor vechi să ajungă în Australia. Dacă această teorie este corectă, atunci acest lucru a fost o revoluție fără precedent în abilitățile și în stilul de viață uman. Homo sapiens, simplă maimuţă africană care a evoluat timp de milioane de ani s-a adaptat brusc la condiţiile de pe ţărmul mărilor şi în câteva mii de ani a dezvoltat întregi culturi care au supravieţuit prin construcţia de bărci, pescuit și comercializarea produselor maritime - un fapt fără precedent în analele vieţii pe Pământ.

În biologie avem multe exemple de creaturi marine care au evoluat în creaturi terestre și invers. De exemplu, strămoșii delfinilor și balenelor au fost creaturi terestre care au evoluat de-a lungul anilor să trăiască în ocean. Acest proces a durat milioane de ani de evoluție pentru delfinii arhaici, care erau un soi de cerbi sau rinoceri care au început să-și petreacă tot mai mult timp în râuri și lacuri, precum hipopotamii, și apoi au intrat în ocean. A fost nevoie de doar câteva sute de ani pentru ca aceste maimuțe din savana africană, fără nici o schimbare în biologia lor, să dezvolte întregi societăți maritime bazate nu pe gene noi, ci pe abilități tehnologice și competențe sociale noi. Aceste abilități le-au permis să construiască bărci, să traverseze mări şi oceane, să pescuiască și să dobândească abilitățile necesare pentru a naviga peste oceane, să reziste furtunilor, să înoate și multe alte lucruri. Călătoria primilor oameni spre Australia este remarcabilă nu numai din punct de vedere evolutiv, ci de asemenea dintr-o perspectivă istorică. Aceasta călătorie este una dintre cele mai importante evenimente din istorie, cel puțin la fel de importantă ca expediţia lui Cristofor Columb în America în 1492 și aselenizarea expediției Apollo 11 pe Lună în 1969. Călătoria primilor Homo sapiens în Australia a reprezentat prima dată când o specie umană a reușit să părăsească sistemul ecologic din platoul afro-asiatic și să se stabilească într-un sistem ecologic nou. A fost prima dată când un mamifer mare terestru a reușit să treacă peste mări din Afro-Asia în Australia.

Influenţa asupra animalelor

Mai important decât traversarea mărilor a fost efectul acestor exploratori pionieri asupra lumii noi. Momentul în care primul vânător-culegător a pus piciorul pe plaja din Australia, a fost şi momentul în care Homo sapiens a săltat de la mijlocul în vârful lanţului trofic și a devenit specia cea mai mortală în analele pământului. Până atunci Homo sapiens a arătat o capacitate remarcabilă de a se adapta la medii diferite cu un impact neglijabil asupra mediului, de a se adapta la toate tipurile de habitate cum ar fi deşerturi, mlaştini si regiuni înghețate fără să le altereze prea mult. Primii colonişti din Australia însă au început să transforme ecosistemul australian dincolo de orice recunoaștere. Australia de acum aproximativ 50 000 de ani a fost foarte, foarte diferită de Australia care o cunoaștem astăzi. Era plină de creaturi mari și ciudate, inclusiv, de exemplu, un cangur gigantic care ajungea la înălţimi de doi metri și cântărea aproximativ 200 de kilograme. Australia a găzduit şi koala gigant, o pasăre de două ori mai mare decât struțul, șopârle uriașe ca niște dragoni și șerpi uriași. Tot acolo trăia şi leul marsupial, la fel de masiv ca un tigru modern și prădătorul de vârf al continentului.

DIPROTODON OPTATUM (CREDIT - Wikimedia)

Cea mai mare creatură a acelor vremuri în Australia a fost Diprotodon (urs marsupial gigant), care cântărea aproximativ două tone si jumătate. Australia a fost plină de creaturi mari şi ciudate, care însă în doar câteva mii de ani după sosirea lui Homo sapiens au dispărut. Acum 50 000 ani existau 24 de specii de animale australiene care cântăreau în medie mai mult de 50 kg. În răstimp de câteva mii de ani de la sosirea noastră acolo, 23 dintre ele au dispărut. Singurul care a reușit să supraviețuiască este cangurul roșu. În același timp, un număr mare de specii mai mici au dispărut, de asemenea, și lanțul trofic din întregul ecosistem australian a fost complet schimbat și rearanjat.

Aceasta a fost pe parcursul a milioane de ani cea mai importantă transformare în ecosistemul australian. Istoria ecosistemului australian are milioane de ani de continuitate până acum 45 000 ani, când survine o catastrofă în care dintr-o dată multe specii, în special speciile mari, dispar. Unii cercetători au dat vina pe schimbările climatice, dar există dovezi foarte clare care implică Homo sapiens. Nu putem fi 100% siguri, dar e foarte probabil că Homo sapiens a făcut-o. Marea întrebare este cum un număr relativ mic de culegători de acum 45 000 ani cu tehnologia epocii de piatră a reușit să provoace o astfel de catastrofă ecologică. Există mai multe explicații care nu sunt contradictorii, ci se împletesc pentru a ne oferi o imagine de ansamblu asupra acestui dezastru ecologic.

Ce s-a întâmplat cu animalele australiene?

Prima explicație este că principalele victime ale acestui val de extincţie, animalele mari, au dispărut din cauza reproducerii lente. Era nevoie de foarte mult timp, luni sau poate ani pentru reproducerea un animal mare. Numărul de progenituri pe sarcină a fost scăzut şi existau pauze lungi între sarcini. Pe când iepurii se înmulţesc repede, animalele mari au intervale de mulți ani între naşteri. Prin urmare, chiar dacă Homo sapiens ar fi ucis un exemplar doar o dată la câteva luni, ar fi fost suficient pentru ca în timp să decimeze populaţia locală de diprotodoni, spre exemplu. De-a lungul câtorva generații, acest lucru a fost suficient pentru a le conduce la dispariția totală.

A doua explicație este că în Australia Homo sapiens a avut elementul surpriză de partea lui, element pe care în Africa sau Asia nu îl avea, acolo unde oamenii preistorici care au trăit cu mult înaintea lui Homo sapiens au evoluat lent. Pe parcursul a sute de mii de ani oamenii au devenit vânători tot mai buni. Animalele vânate de oameni, precum girafele, bizonii și elefanții, au învățat să fie precaute şi să aibă chiar frică de oameni. Când mega-prădătorul Homo sapiens a apărut pe scena afro-asiatică, animalele mari ştiau deja să păstreze distanţa, ştiau că această maimuță este foarte periculoasă. În schimb, giganţii australieni nu au avut timp să învețe să fugă de oameni. După criteriile naturale, oamenii nu par deosebit de periculoşi, nu arătăm foarte înfricoșători. Comparat cu un tigru sau un aligator, avem mai puțini muşchi, nu putem fugi la fel de rapid ca un ghepard, nu avem dinţi mari sau fălci puternice ca ale unui tigru. Nu avem otravă sau gheare. Când primii oameni au ajuns în Australia animalele mari s-au uitat probabil la creaturile asemănătoare nouă și s-au întors să ronţăie frunze. Înaintea ca diprodotonii, cangurii gigant și koala gigant să aibă timp să dezvolte respect şi teamă faţă de oameni, au dispărut. Oamenii au avut nevoie de timp foarte scurt pentru a le duce la dispariţie.

O altă teorie care completează cele două explicaţii este teoria agriculturii prin foc, remodelarea prin foc a mediului pentru a se potrivi mai bine nevoilor noastre. Când Homo sapiens a apărut în Australia era deja expert în folosirea agriculturii prin foc. El a folosit probabil această metodă pentru a remodela în mod deliberat ecosistemul australian prin arderea de arii vaste de tufișuri și de păduri dese în care aveau dificultăți în deplasare şi vânătoare. Astfel s-a deschis calea pentru pajiștile deschise în care a fost mai ușor pentru el să se deplaseze. Pajiștile deschise atrag vânatul mai bine. Avem dovezi interesante pentru această teorie din istoria ecologică a Australiei în ce privește eucaliptul. Se pare că până în urmă cu aproximativ 45 000 de ani eucaliptul era destul de rar în Australia. Brusc a devenit foarte larg răspândit numai după ce Homo sapiens a sosit și a început să ardă pădurile mari. Eucaliptul este mai rezistent la foc decât majoritatea altor tipuri de copaci. Ei au supraviețuit și chiar s-au înmulţit în ciuda incendiilor, și au devenit unul dintre copacii dominanţi din Australia.

În plus față de pericolul vânătorii şi a agriculturii prin foc, clima a jucat de asemenea un rol important. A existat o schimbare climatică cu care Australia s-a confruntat acum aproximativ 45 de mii de ani. Acesta a destabilizat sistemul ecologic și l-a făcut vulnerabil. În condiții normale, sistemul ecologic şi-ar fi revenit de la sine, căci schimbări climatice se întâmplaseră de multe ori înainte. Diprodotonul, de exemplu, a trăit în Australia timp de mai mult de un milion de ani și a supravieţuit multor schimbări climatice și condiții climatice dificile. Diferența a fost că în urmă cu 45 000 ani pe lângă schimbările climatice, a fost şi invazia lui Homo sapiens. Combinația schimbărilor climatice cu vânătoarea și utilizarea focului de către Homo sapiens au atacat animalele din două direcții diferite în același timp. Ele nu au mai putut găsi o strategie pentru supraviețuire.

În lipsă de dovezi clare, e greu de decis care dintre aceste teorii a fost cauza principală. Fie că a fost elementul surpriză, vânătoarea, agricultura prin foc sau clima, avem suficiente dovezi pentru a fi convinşi că dacă Homo sapiens nu ar fi ajuns niciodată în Australia schimbările climatice în sine nu ar fi fost suficiente pentru a provoca o astfel de extincție în masă. Dacă Homo sapiens nu ar fi ajuns în Australia aceasta ar fi încă populată cu canguri uriași, Koala si diprodotoni. Extincția animalelor australiene mari a fost, prin urmare, primul semn important pe care specia noastră, Homo sapiens, l-a lăsat asupra planetei Pământ.

Un experiment de gândire

Dr. Harari sugerează un scenariu interesant. Imaginați-vă că acum 70 000 ani o epidemie misterioasă ar fi ucis toate speciile umane, inclusiv Homo sapiens. În viitor, peste 50 milioane de ani, şoarecii vor evolua poate în forma de viață dominantă pe planeta Pământ şi vor deveni atât de inteligenţi încât vor exista oameni de știință şoareci și profesori şoareci care vor scrie istoria vieții pe Pământ. Ar avea aceşti şoareci inteligenţi vreun motiv să acorde vreo atenție oamenilor de mult dispăruţi? Probabil că nu. Nu ar avea nici un motiv să acorde o atenţie specială faptului că, acum 50 de milioane de ani, au trăit undeva în Africa și Asia acest tip de maimuțe cu creierul mare și care foloseau unelte de piatră și focul, iar apoi au dispărut într-o epidemie. Oamenii, oricât de interesanţi îi vedem noi, nu au făcut nimic important în ecosistemul de până acum 70 000 ani. Acum, imaginați-vă că această epidemie teribilă a izbucnit în urmă cu doar 40 000 ani, astfel încât oamenii au avut şansa de a ajunge în Australia și a ucide toate animalele mari de acolo. Acum, profesorii şoareci ai viitorului ar avea un bun motiv să dea oamenilor mult mai multă atenție. Ei ar scrie în articole și cărți că odată, acum 50 de milioane de ani, a trăit această specie de maimuțe cu creier mare și unelte de piatră care stăpânea focul şi care s-a răspândit din Africa şi singurul lucru mare pe care l-au făcut a fost să schimbe complet ecologia Australiei înainte de a fi șterşi de pe faţa Pământului de această epidemie.

Acesta a fost primul lucru mare pe care specia noastră l-a făcut în lume, distrugerea animalelor mari ale Australiei. Ulterior, noi am fost responsabili pentru catastrofe ecologice similare și chiar mai mari în multe alte părți ale lumii.

Al doilea dezastru

(CREDIT - CANADA option)

Al doilea produs uman foarte important a fost un dezastru ecologic și mai mare, de data asta în America. Homo sapiens a fost prima și singura specie umană care a ajuns în emisfera vestică, continentul Americii, ajungând acolo în urmă cu aproximativ 16 000 de ani, aproximativ în 14 000 î.Hr.

Primii americani au sosit pe jos, traversând strâmtoarea Bering, deoarece nivelul mării a fost mult timp scăzut. O fâşie de pământ lega nord-estul Siberiei cu nord-vestul Alaskăi. Homo sapiens a ajuns probabil în Alaska urmărind animalele mari cum ar fi mamutul și renul care migrau între Alaska și Siberia. Din Alaska ei s-au răspândit mai târziu pe întreg continentul Americii. Ei stăpâneau tehnica vânătorii animalelor mari din Arctica, dar s-au adaptat rapid la o varietate uimitoare de climate, habitate și ecosisteme. Descendenții siberienilor au populat rapid pădurile dese ale estului Statelor Unite, mlaștinile din delta Mississippi, deșerturile din Mexic, junglele din America Centrală și câmpiile pampas largi din Argentina în doar aproximativ 2000 ani. Prin 10 000 î.Hr., Homo sapiens atinsese deja punctul cel mai sudic al Americii, sudul Argentinei și Chile-ului de astăzi.

Această răspândire a oamenilor în America este o mărturie a incomparabilei ingeniozităţi şi a adaptabilităţii de neegalat a speciei noastre Homo sapiens. Nici un alt animal nu s-a mai adaptat vreodată într-o astfel de varietate de habitate atât de radical diferite şi atât de repede fără a suferi nici o mutație genetică semnificativă. Există tipuri de animale pe care le puteți găsi în toate aceste habitate diverse, cum ar fi furnicile, dar ele nu sunt aceleași furnici. Furnicile în deșerturile din Mexic sunt diferite de furnicile din delta Mississippi sau de furnicile din pampas în Argentina. Furnicile au avut nevoie de milioane de ani pentru a cuceri şi a se adapta la toate aceste locuri diferite. Homo sapiens a făcut-o în 1 000 - 2 000 de ani fără nici o evoluţie biologică sau un curs de mutaţii genetice semnificative.

ANIMALE AMERICANE

Blitzkrieg-ul american nu fost numai mărturia ingeniozităţii Homo sapiens, dar a lăsat de asemenea urmă o dâră lungă de victime. Animalele americane de acum 60 000 ani au fost mult mai variate decât cele din prezent. Atunci când primii oameni explorau Alaska câmpiile din Canada și vestul Statelor Unite au întâlnit pe drum mamuţi, mastodonți (o specie mare de elefant), rozătoare de dimensiunea urşilor, cai și cămile în pășunile americane. Mai existau și zeci de alte specii de animale de mari dimensiuni, foarte diferite de toate cele pe care le știm astăzi în America sau oriunde altundeva în lume.

America de Nord a avut tigri-sabie de temut cu dinţi foarte lungi, ascuţiţi precum și multe specii de Megatherium care cântărea până la opt tone și ajungea la o înălțime de până la șase metri. America de Sud a găzduit o colecție chiar mai exotică de mamifere mari, reptile și păsări. În interval de câteva mii de ani după ce Homo sapiens a ajuns acolo, cele mai multe dintre aceste creaturi unice au dispărut. Conform estimărilor actuale, în intervalul scurt de 1000 până la 2000 ani America de Nord a pierdut aproximativ 34 din 47 genuri de mamifere mari și America de Sud a pierdut 50 din 60 genuri de animale mari. Este vorba aici despre genuri, nu despre specii. Fiecare gen conținea mai multe specii și toate au dispărut. Genul de Megatherium conținea multe specii diferite și toate au dispărut în aproximativ 2000 - 3000 ani de la sosirea lui Homo sapiens. Felinele-sabie, de exemplu tigrii sabie care au prosperat în America vreme de aproape 30 milioane de ani, au dispărut în 1000 până la 2000 de ani. Giganticul leneș de sol, lei de dimensiuni uriaşe, cai şi cămile nativ americane, rozătoare gigant, toți membrii familiei elefantului american și multe alte creaturi mari au dispărut.

Smilodon

Mii de specii de mamifere mici, reptile, păsări, chiar și insecte si paraziţi au dispărut cam în același timp. De exemplu, în cazul în care mamutul a murit, toate speciile de paraziţi ai mamutului, cum ar fi purici mamut și căpușe mamut l-au urmat în nefiinţă. Dacă combinăm extincțiile în masă din Australia și America, și adăugăm extincțiile la scară mai mică produse de Homo sapiens la răspândirea sa din Africa de Est în alte părți din Africa, Europa și Asia, putem concluziona că acest prim val de colonizare a lumii a fost unul dintre cele mai mari și mai rapide dezastre ecologice care a lovit vreodată regnul animal. Cel mai greu lovite au fost mamiferele mari terestre. Creaturile care au fost cel mai aproape de Homo sapiens, mamiferele terestre de mari dimensiuni, au fost cele mai afectate. 

Povestea continuă

În momentul revoluției cognitive planeta Pământ găzduia aproximativ 200 de genuri de mamifere mari terestre, mamifere cu o greutate mai mare de 50 kg. La momentul revoluției agriculturii, doar aproximativ 100 dintre aceste genuri au supraviețuit. Aceasta înseamnă că Homo sapiens a contribuit la dispariția a jumătate din mamiferele terestre mari ale planetei cu mult timp înainte de a inventa roata, scrisul sau fierul, să nu mai vorbim de industria modernă și armele moderne. Această tragedie ecologică, dispariția a atât de multe specii diferite în scurt timp, a fost repusă în scenă de nenumărate ori după revoluția agricolă. Extincțiile nu s-au oprit când Homo sapiens au devenit țărani și păstori. Înregistrările arheologice de pe insulă după insulă spun aceeași poveste tristă din anii de după revoluția agricolă.

Nu au mai fost continente pe care Homo sapiens le-ar mai putea descoperi și coloniza, cu excepția Antarcticii, dar au existat încă multe insule, pe care vânători-culegătorii nu au reușit să ajungă, cum ar fi insula Madagascar. Acolo au ajuns pentru prima oară ca fermieri, țărani și păstori. Ori de câte ori aceşti fermieri au ajuns pe o insulă nouă, aceeași tragedie s-a repetat ca și în Australia și America pe o scară mai mică, pur și simplu pentru că erau insule mai mici. O insulă putea găzdui o populație bogată și variată de animale mari, fără nici o urmă de oameni. Avem apoi dovezi ale apariției Homo sapiens în înregistrările arheologice. Un os uman sau un vârf de suliță sau o bucată de oală ceramică arată că Sapiens a sosit. La scurt timp după aceea cele mai multe dintre animalele mari și multe dintre animalele mici au dispărut.

Dovezile distrugerii

Pasărea elefant

O insulă unde putem studia acest tip de tragedie este insula mare Madagascar, situată la aproximativ 400 de kilometri estic de continentul african. Madagascar era departe de continentul african aşa ca a fost deconectată de ce se întâmpla în Africa. Pe parcursul a milioane de ani procesele evolutive din Madagascar au evoluat izolat de restul lumii și au produs o colecție unică de animale. Cea mai importantă dintre acestea a fost pasărea elefant. Având trei metri înălțime și cântărind aproximativ 500 de kilograme, o jumătate de tonă, a fost probabil cea mai mare pasăre care a trăit vreodată în lume. De asemenea, remarcabili erau lemurii gigant care au fost cele mai mari primate de pe glob. Lemurul a fost un soi de primat, cel mai mare dintre ei era mai mare decât gorilele. Aceşti lemuri gigant și păsările elefant, precum şi multe alte animale unice care trăiau în Madagascar de milioane de ani au dispărut dintr-o dată în urmă cu aproximativ 1 500 de ani, în jurul anului 500 d.Hr., atunci când avem prima dovadă a apariţiei omului.

Dezastre ecologice similare au avut loc pe aproape fiecare dintre miile de insule din Oceanul Pacific, Atlantic, Indian, în Marea Mediterană, chiar și în Oceanul Arctic. Aceste tragedii insulare s-au repetat una după alta. Arheologii au descoperit pe cele mai mici insule dovezi ale existenței unor păsări, insecte si melci care au trăit acolo pentru nenumărate generații, milioane de ani, numai ca să dispară atunci când primul om a pus piciorul pe insulă.

Al treilea val

Primul val de extincții a însoțit răspândirea vânători-culegătorilor cu zeci de mii de ani în urmă. Al doilea val de dispariții a fost dat de răspândirea agricultorilor pe insule, cum ar fi Madagascar. Aceste două valuri ne dau o perspectivă importantă asupra celui de-al treilea val de dispariții care se întâmplă chiar astăzi, din cauza răspândirii industriei în întreaga lume. Este un fapt de foarte mare importanţă să ştim că noi, Homo sapiens, nu reușim cu adevărat să trăim în armonie cu natura. Unii oamenii îşi imaginează că aceste ciocniri între Homo sapiens și sistemul ecologic, aceste evenimente de extincție în masă sunt un fenomen unic, modern, rezultatul industriei moderne, a sistemului capitalist și a evenimentelor din ultimele 2-300 de ani. Este însă fals. Chiar dacă ne întoarcem în timp acum mii de ani la societățile agricole vechi, și cu zeci de mii de ani la societățile antice de vânători-culegători, chiar și atunci avem o mulțime de dovezi pentru modul în care Homo sapiens pur și simplu distruge tot ceea ce stă în calea lui, și provoacă dezastre ecologice unice pe care nici o altă specie nu le-a provocat vreodată în 4 miliarde de ani de evoluţie a vieţii pe Pământ. Au fost cazuri anterioare de extincție în masă a animalelor. Cel mai renumit a avut loc acum 65 de milioane de ani, când un asteroid a lovit probabil Pământul și a provocat dispariția dinozaurilor, precum şi a multor altor animale. Nu s-a întâmplat însă niciodată înainte, din câte știm, ca o singură specie de animal să fie responsabilă prin acțiunile sale pentru dispariţia a zeci, sute sau mii de alte specii. Asta este reuşita speciei noastre, Homo sapiens, peste mii și zeci de mii de ani.

Probabil, dacă mai mulți oameni ar fi conştienţi de primul și al doilea val de extincții, am fi ceva mai grijulii. Noi suntem astăzi parte din al treilea val. Dacă am ști câte specii am eradicat deja de pe fața Pământului, poate am fi mai atenți, mai motivați pentru a proteja speciile care într-un fel sau altul au reușit să supraviețuiască. Acest lucru este în special relevant pentru animalele mari ale oceanelor. Spre deosebire de cele terestre, animalele mărilor și oceanelor au suferit relativ puţin de pe urma revoluției cognitive şi agricole. Până acum aproximativ 3-500 ani, ele o duceau încă destul de bine. În ultimii 300 ani însă, ele suferă tot mai mult consecinţele noilor tehnologii și abilități ale lui Homo sapiens. Multe dintre ele sunt astăzi pe cale de dispariție, ca urmare a poluării industriale și umane şi a utilizării excesive a resurselor oceanice. Dacă lucrurile continuă în ritmul actual, este foarte probabil că balenele, rechinii, tonul, delfinii, broaştele ţestoase şi multe altele vor urma calea diprotodonului, a cangurilor gigant și a tigrilor dinţi-de-sabie într-un mormânt prea timpuriu.

Potopul uman

Din toate marile creaturi ale planetei, este posibil ca singurii supraviețuitori ai potopului uman să fie omul în sine și animalele de fermă care au servit ca sclavi în bucătăria arcei. Povestea biblică a lui Noe și a arcei lui ne relatează despre un potop mare în urma căruia Noe s-a îmbarcat pe corabie cu familia şi a luat cu sine reprezentanți ai tuturor animalelor din lume, pentru a le salva de la extincţie. Povestea adevărată, pe care nu o găsim în Biblie, este însă foarte diferită. Potopul suntem chiar noi, Homo sapiens, potopul de oameni care, pornind din Africa de Est, a inundat întreaga lume şi a dus atât de multe animale la extincție. Singurele animale pe care le luăm în arca noastră pentru a le salva nu sunt reprezentanţii tuturor tipurilor de animale, canguri, diprotodoni, balene și rechini și așa mai departe. Luăm în corabie doar câteva animale selecţionate: porci, cai, pui, bovine, ovine de care avem nevoie pentru propria noastră folosinţă. Le luăm doar pe cele care ne servesc drept alimente, drept haine, animale de companie și animale de lucru. Toate celelalte sunt practic exterminate de potopul uman.

Lecţia următoare: Cea mai mare păcăleală a Istoriei.