Lecţia VIII - Direcţia istoriei

Direcția istoriei

Lecţia de astăzi a cursului "istoria prescurtată a omenirii" de Dr. Yuval Noe Harari este prima din partea a treia numită "Unificarea omenirii". După Revoluția Agricolă, oamenii au creat culturi și societăți diferite. Relațiile dintre culturi au fost complexe, au implicat războaie și conflicte, comerț, imigrație precum şi imitație. Dar odată cu trecerea timpului, conexiunile dintre societăți au devenit tot mai puternice, astfel încât omenirea s-a unit treptat într-o societate globală. Trei forțe principale au determinat unificarea globală, prima a fost banul și implicit comerțul. Banul este cel mai reuşit sistem de încredere reciprocă conceput vreodată de om. Chiar și oamenii care cred în zei diferiţi și trăiesc în imperii rivale sunt dispuși să folosească aceiași bani.

Acestea sunt notele de curs ale lui Louise Charente, în original accesibile aici The Direction of History.

Societăți emergente

Cursul a analizat deja Revoluția Agricolă și tipurile de societăți care au apărut ca un rezultat al acesteia. Spre deosebire de cimpanzei sau societăţile lupilor care sunt asemănătoare una cu alta, societăţile umane erau foarte, foarte diferite. Chiar dacă oamenii împărtășeau aceeași realitate obiectivă cu râuri, copaci și nori și trăiesc în aceeași zonă geografică şi climat, societățile umane au imaginat orânduiri şi ierarhii sociale foarte diferite. Această parte a cursului va analiza modul în care aceste societățile umane diferite au interacționat unele cu altele și ce s-a întâmplat exact atunci când oamenii care credeau într-un tip de ordine au întâlnit oameni care credeau în ordini complet diferite.

Interacțiunea între diferitele societăți a creat multe dificultăţi. A fost desigur vorba de război, dar de asemenea comerț, uneori imigrare dintr-o societate în alta sau turism misionar. Numărul acestor interacţiuni e desigur colosal. În acest curs, Dr. Harari nu va trece peste toate diferitele războaie, expediții comerciale, eforturi misionare sau de imigrare din istorie, nu este suficient timp. În schimb va concentra atenţia asupra unui punct important, şi anume dacă toate aceste diferite interacțiuni sociale au un soi de model global sau o direcție; dacă războaiele, emigrările și comerțul au condus omenirea spre o anumită destinație, sau dacă a fost vorba doar de o colecție de forțe aleatoare care au împins omenirea dintr-o parte în alta și istoria nu are destinație. Are istoria omenirii o direcție clară sau nu? Să spunem chiar de la început că răspunsul este foarte simplu da. Există o destinaţie, un curs al istoriei. Miile de războaie, revoluții, expediții comerciale și mișcările de emigrare din istorie au o direcție generală clară care este unificarea globală a lumii și a omenirii.

Consolidare și diversificare

Pe parcursul a mii de ani, culturi mici şi simple s-au combinat treptat în civilizații mari și complexe. De-a lungul trecerii timpului, planeta pământ a avut tot mai puține culturi, fiecare dintre acestea a devenit însă din ce în ce mai mare și mai complexă. Aceasta este o generalizare grosolană la cel mai înalt nivel al istoriei, macro-istoric. Perceperea direcției istoriei depinde mult de punctul de vedere și de perspectivă. Dacă observăm istoria de la înălțimea unui nor de ploaie să zicem, vom vedea numai câteva secole şi e greu de spus dacă în acest scurt timp istoria tinde spre unificare sau istoria merge de fapt în direcția opusă, spre diversificare. Din această perspectivă limitată pare că pentru fiecare grup de culturi care se combină într-o cultură unitară, există alte civilizații şi culturi mari, care se despart în multe culturi mai mici. De exemplu, Imperiul Mongol s-a extins în secolul al 13-lea pentru a domina părţi mari din Asia și chiar Europa, dar după un timp s-a fragmentat. Religia creștină a convertit și astfel a unit sute de milioane de oameni, dar în timp s-a fragmentat treptat în numeroase secte diferite. Creștinismul nu conduce în mod necesar la unitate.

Același lucru s-a întâmplat cu limbajul uman, spre exemplu limba latină a Imperiului Roman. Limba latină s-a răspândit în zona centrală şi de vest a Europei. Tot mai mulți oameni au început să vorbească în același timp aceeași limbă, latina. Dar în timp, latina s-a împărţit în numeroase dialecte, care în cele din urmă au devenit limbi diferite: franceza, italiana, spaniola, portugheza și așa mai departe. Din perspectiva unui nor de ploaie nu e prea clar dacă istoria se îndreaptă spre unitate sau spre diversitate.

Istoria observată dintr-un punct de vedere mult mai înalt, să zicem de la nivelul unui satelit de spionaj care poate scana milenii, și nu doar secole arată tendinţa clară spre unitate. Da, există lucruri cum ar fi schisma creștinismului în secte sau prăbușirea Imperiului Mongol, dar acestea sunt doar frâne scurte pe autostrada istoriei, care conduce umanitatea implacabil, inexorabil spre unitate la nivel mondial, spre unificarea întregii lumi.

Unificare

primul contact între aborigenii GWEAGAL și căpitanul James Cook (credit - Wikimedia)

Un mod simplu de a demonstra că aceasta este direcția generală a istoriei este să numărăm pur și simplu numărul de culturi umane separate care au coexistat în orice moment pe pământ. Astăzi suntem obișnuiți să gândim despre întreaga planetă ca având o identitate interconectată unică. Pentru cea mai mare parte a istoriei, nu a fost deloc aşa. De-a lungul mileniilor, Pământul a fost un soi de galaxie de lumi umane separate și izolate. Acum 2000 de ani nu existau legături economice, politice sau militare între oamenii din America, Europa şi Australia. În ceea ce-i privește pe australienii aborigeni, Imperiul Roman și creștinismul se puteau petrece pe Marte sau pe Venus. E mai corect sa vedem Pământul acum 2000 de ani ca fiind compus dintr-o galaxie de lumi umane separate, nu o singură lume. Numărul de lumi umane diferite care au coexistat pe Pământ în orice moment istoric s-a modificat pe măsură ce istoria a progresat şi a ajuns tot mai mic. Aproximativ 10.000 î.Hr., când a început revoluția agricolă, planeta noastră conținea mai multe mii de societăţi umane diferite, care nu aveau aproape nici o legătură între ele. Aproximativ 2.000 î.Hr., numărul lor s-a diminuat. Există acum doar sute sau cel mult câteva mii.

Cristofor Columb de Sebastiano del Piombo. (CREDIT - Wikipedia)

În 1492, când Columb a traversat atlanticul spre America, numărul de lumi umane separate pe Pământ era şi mai mic. Numărul s-a redus drastic. La acea vreme Pământul mai conținea încă un număr semnificativ de lumi umane mici izolate, prin jungle îndepărtate și insule, care nu aveau nici o legătură cu lumea exterioară. În acel moment al istoriei, aproximativ 90% din omenire trăia deja într-o singură mega-lume, lumea afro-asiatică. Chiar înaintea ridicării ancorei de către Columb, cea mai mare parte din Asia, Europa și Africa erau deja masiv interconectate politic, economic, religios și cultural. Cu un an înainte, în 1491, dacă un pelerin musulman făcea pelerinajul la Mecca, centrul lumii islamice, el putea întâlni pelerini din toate colţurile afro-asiei. La Mecca puteau veni pelerini din peninsula siberiană, Africa de Nord, Africa Centrală, India, Asia Centrală, China sau chiar Indonezia. În 1491, toate aceste diferite părți din Afro-Asia aveau deja legături religioase, economice și politice substanţiale. La acel moment 10% din omenire era încă deconectată de această lume centrală, dar nici ei nu se fărmiţau în mii de lumi mici şi diferite. Se concentrau în schimb în doar patru lumi fiecare de o mărime și complexitate considerabilă.

(CREDIT - LIB.UCI.EDU)

În 1491 era lumea mesoamericană, care cuprindea cea mai mare parte din America Centrală și o parte din America de Nord. Lumea anzilor care conținea cea mai mare parte din vestul Americii de Sud. Majoritatea Americii de Sud era deja interconectată. Oamenii care trăiau în ce numim astăzi Ecuador, Chile, Bolivia și Peru aveau legături economice și culturale apropiate. O a treia lume independentă a fost continentul Australiei, iar a patra, lumea oceanică din regiunea Pacificului, care includea cele mai multe insule din sud-vestul Oceanului Pacific, Hawaii şi Noua Zeelandă. Toate aceste lumi aveau legături în interior de natură culturală, politică și economică.

În 1491 exista deci o mega-lume, Afro-Asia, populată de 90% din umanitate şi patru lumi mijlocii din America de Nord și Centrală, America de Sud, Australia și Oceanul Pacific, precum și multe alte lumi foarte mici din insule îndepărtate sau jungle care aveau legături foarte reduse. Ce s-a întâmplat pe parcursul secolelor următoare a fost că oamenii veniţi din Afro-Asia s-au răspândit pe tot restul globului şi au cucerit și înghițit toate lumile independente care existau anterior în America, Australia, Oceanul Pacific și așa mai departe. Aceştia au creat lumea globală unitară în care trăim astăzi în secolul 21. Astăzi, aproape toți oamenii din lume trăiesc ca parte a unui singur sistem. Toți împărtășim aceeași bază culturală, aceeaşi perspectivă asupra universului și asupra lumii la nivel mondial. Indiferent unde trăim, din China în Mexic, Israel sau Iran oamenii sunt fiecare influențaţi de acțiunile celorlalți.

Schimbările culturale și omogenizarea

steagurile a 200 de națiuni Getty Images

Puţini oameni mai trăiesc astăzi separaţi. Un conflict politic din Orientul Mijlociu poate creşte prețul petrolului în China sau Australia și acest fapt poate provoca șomaj în Mexic sau în Japonia. Oamenii din toate aceste locuri împărtășesc din ce în ce mai mult aceeași înțelegere a politicii, economiei, precum și a lumii naturale. Oamenii mai au încă puncte de vedere și priorități politice diferite, trăim în vremea statelor naționale suverane. Cei mai mulți oameni trăiesc într-unul din cele 200 de națiuni suverane care compun lumea. Cei mai mulți oameni din lume cred, de asemenea, că puterea politică ar trebui să fie în mâna oamenilor și cele mai multe țări au parlamente, partide politice, și alegeri chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna corecte. Putem găsi aceleași idei politice de bază peste tot în lume. Același lucru e valabil și în domeniul economic. Aproape peste tot mergem astăzi în jurul lumii vom găsi aceleași structuri economice și idei care au format sistemul capitalist. În America, Australia, Rusia, Asia, Africa și așa mai departe sunt burse de valori, banci, societăți cu răspundere limitată și bani.

Acelaşi fenomen se observă şi în ceea ce priveşte înțelegerea lumii înconjurătoare și a corpului uman. Pentru mult timp oamenii care trăiau în părți diferite ale lumii aveau înțelegeri şi perspective foarte diferite asupra lumii ce ne înconjoară, precum și asupra biologiei, medicinei și așa mai departe. Spitalele astăzi în Teheran, Tel Aviv, Buenos Aires sau New York sunt în esență aceleași. Ele folosesc de aceiași teorie medicală, tratament şi medicamente. Un atac de cord va fi diagnosticat de medici în conformitate cu aceiași teorie medicală, oriunde ne-am afla. Medicii vor folosi tehnică medicală și instrumente și vor oferi același tratament si medicamente de pe piața internațională produse probabil de aceleași societăți producătoare de medicamente.

Încă vorbim mult despre cultură autentică. Dacă prin autentic ne referim la ceva care s-a dezvoltat independent și constă doar în tradiții locale vechi libere de influențe externe globale, atunci nu mai există culturi autentice pe planeta Pământ. De-a lungul ultimelor secole, toate culturile, fără excepție au fost schimbate, uneori de nerecunoscut, de un potop de influențe și intervenții la nivel mondial. Unul dintre cele mai interesante exemple în acest sens este bucataria etnică sau alimentaţia etnică. Spre exemplu bucătăria italiană. Regina preparatelor din bucătăria italiană este roșia, ce e mai italian decât spaghete în sos de roșii? Dar tomata nu provin din Italia, își are originea în America Centrală, în Mexic de unde a ajuns în Italia în urmă cu doar aproximativ 3 - 4 sute de ani. Columb vine din Genova și el nu a mâncat niciodată spaghete în sos de roșii.

Portret din profit al lui DANTE , de Sandro Botticelli

Dante Alighieri în Evul Mediu și Iulius Cezar în Roma antică nu au mâncat spaghete cu sos de roșii pentru simplu motiv că nu exista roșie în Italia înainte de Columb. Elveția în Evul Mediu nu a avut nici măcar un singur baton de ciocolată pentru că nu exista nici ciocolata. Ciocolata este facută din arborele de cacao care îşi are originea în America Centrală și a ajuns în Europa după expedițiile spaniole în America centrală şi de sud cândva în secolul al 16-lea. Alte bucătării etnice, de exemplu în Polonia şi Irlanda se bazează pe cartof, dar în Evul Mediu nu existau cartof în Polonia sau Irlanda,. Cartoful nu exista deloc în Europa înainte a fi adus de europeni din America. Hrana oamenilor din Asia și America s-a schimbat, de asemenea, în ultimii 500 de ani. Aproape orice fiecare fel de mâncare indian este condimentat generos cu ardei iute (curry). E greu de conceput viața în India fără ardei iute, roşu şi totuşi cartoful şi ardeiul iute îşi are originea în America. Nu a existat ardei iute niciunde în Asia sau India înainte de Columb. În Argentina în 1491 nu existau fripturi cu excepția fripturii de lamă pentru că nu existau vite în Argentina înainte de 1492. Bovinele au ajuns în America aduse de europeni. Vedem deci că concepțiile noastre despre bucătăria etnică autentică reflecta de fapt dezvoltarea lumii globale din ultimele secole mai degrabă decât tradițiile locale.

Când a început această globalizare?

(CREDIT -FRESNO.K12.CA.US )

Ce este adevărat la bucătăria etnică este valabil și la multe alte aspecte din așa-numita cultură tradițională. Dacă ne uităm atent la multe din fațetele culturii etnice din întreaga lume, vom găsi că multe dintre ei sunt de fapt evoluțiile moderne și rezultatele conexiunilor la nivel mondial. Noi asociem adesea acest proces de unificare cu evenimentele ultimelor secole începând cu Columb. În special asociem unificarea lumii cu Imperialismul european și cu creșterea economiei capitaliste. Este cu siguranță adevărat că etapa finală a unificării omenirii s-a întâmplat în epoca modernă și s-a datorat forțelor gemene ale imperialismului și capitalismului. Cu toate acestea e important de subliniat că globalizarea din epoca modernă a fost doar ultimul pas, punctul culminant al unor procese mult mai vechi, care au început să lucreze cu mii de ani în urmă. Deja în 1492, atunci când Columb naviga spre America, cuceritorii europeni ai lumii nu mai aveau nevoie să unifice lumea a mii de insule separate și culturi diferite. Deja când s-a născut Columb, cea mai mare parte a omenirii era deja unificată în lumea afro-asiatică, gigantă şi unică. Proces nu a început deci în secolul al 15-lea ci cu mii de ani în urmă. Viziunea unei lumi unite a fost îndeplinită doar în ultimul secol sau două, dar nu este o viziune modernă. Ea vine cel puțin din primul mileniu î.Hr.

Toți pentru unul, …?

Acum mai bine de 2000 de ani, ideea revoluționară de a crea o ordine universală a oamenilor a prins rădăcini în mintea lui Homo sapiens în diferite părți ale lumii. Această viziune este un fapt foarte ciudat, mai ales dintr-o perspectivă biologică și evoluționistă. Homo sapiens a evoluat să gândească despre oameni ca împărțiţi în "noi împotriva lor" (“us versus them”). "Noi" este grupul de oameni care înconjoară individul și "ei" sunt oricine altcineva din lume. Teoretic, această distincţie nu este exclusivă sapiens. Nici un alt animal social, din câte știm, nu se gândeşte la interesele sau identitatea întregii specii căreia îi aparține. Nici unui cimpanzeu de exemplu, nu îi pasă de interesele întregii specii cimpanzeu. Nici o furnică nu va face nimic de dragul comunităţii furnicilor la nivel mondial. Furnicile sunt dispuse să-şi dea viața pentru muşuroiul lor, dar nu şi pentru comunitatea globală a furnicilor. În ciuda a ceea ce vedem în filmele de la Hollywood, nici un leu nu a fost vreodată regele tuturor leilor. Masculul leu are adesea fantezii despre mândria deosebită de a deveni masculul alfa, dar nu concepe unificarea tuturor leilor din lume sub conducerea sa. În nici un stup de albine nu vom găsi sloganul: "albine lucrătoare ale lumii, uniţi-vă!". Albinelor le pasă foarte mult despre stupul lor, dar nu şi de celelalte albine din lume.

Încă de la revoluția cognitivă, Homo sapiens a început să exceleze în această direcţie. Oamenii au început să coopereze în mod regulat cu străini pe care şi-i imaginau ca fiind frați și prieteni. Înfrăţirea oamenilor nu a fost din prima universală. Pentru zeci de mii de ani după revoluția culturală, oamenii continuau încă să împartă omenirea în "noi contra lor". Eram noi, iar apoi undeva în valea următoare sau dincolo de lanții muntoşi, existau alte persoane, străini care nu aparțineau comunității noastre. De exemplu, atunci când Menos, primul faraon al Egiptului, a unit întreaga Vale a Nilului în jurul anului 3000 î.Hr. într-un singur regat, era clar pentru egipteni că Egiptul nu cuprindea toţi oamenii din lume. Egiptul avea granițe și dincolo de granițe trăiau alți oameni care erau considerați barbari.

Diferitele orânduiri imaginare create de oameni în anii de după unificarea Egiptului au avut încă tendința de a ignora o mare parte a omenirii. A fost încă vorba "doar" de religii și identități tribale, chiar dacă triburile erau foarte mari. Era întotdeauna cineva în afara grupului: barbarii, sau cei care nu fac parte dintre "noi". Această perspectivă s-a schimbat în primul mileniu î.Hr., când viziunea unei întregi omeniri unificate a început să se dezvolte. Trei orientări potențial universale au apărut și oamenii care au crezut în acestea pentru prima dată au început să-și imagineze întreaga lume și rasă umană ca pe o singură unitate care poate fi potenţial guvernată de un set unic de legi. Conform acestei viziuni universale lumea era toată "noi", cel puțin potențial, și nu mai existau "ei", oamenii care nu fac parte din grupul nostru.

Prima dintre aceste orientări universale a fost organizarea economică, ordinul monetar care s-a bazat pe credința în bani. A doua orientare universală a fost politica imperialistă, o viziunea a unui singur imperiu care orânduieşte întreaga lume. A treia ordine universală în care oamenii au început să creadă a fost religia, cum ar fi budism, creștinism, islam și care în ultimă instanţă a dorit să includă toată omenirea ca membri credincioși. Comercianţii, cuceritorii și profeții au fost primii oameni din istorie care au reușit să transceandă diviziunea binară evolutivă între "noi" și "ei" și să intuiască unitatea potențială a întregii omeniri.

Dr. Harari va prezenta modul în care banii, imperiile și religiile universale s-au răspândit în lume, precum şi cum ele au pus bazele lumii globale unite de astăzi. Începem acest poveste a unificării umane concentrându-ne pe istoria banilor, precum și pe crearea și răspândirea de ordine monetare. Uimitor la bani este că au reușit ceea ce nici un rege, împărat sau Dumnezeu nu a reușit să facă în istorie. Chiar oameni care nu cred în același Dumnezeu sau rege sunt dispuși să folosească aceiași bani. Oameni care se urăsc reciproc și nu sunt de acord cu privire la nimic sunt în măsură să se servească de aceiași bani. Aceasta a fost poate baza cea mai preţioasă pentru unificarea omenirii.

Istoria banului

Favoruri reciproce și trocul

Inițial oamenii nu au avut bani. Fiecare trib vâna, culegea și producea aproape tot ceea ce le era necesar: carne, medicină, sandale și bijuterii. Totul era obținut pe plan local de către oamenii înșiși. Fiecare avea specializarea lui, iar între ei împărţeau bunurile și serviciile într-un schimb de favoruri și obligații. Dacă papucii cuiva trebuiau reparaţi, erau duşi la meşterul tribului care îi repara ca pe o favoare. Acesta repara fără a cere nimic în schimb, doar pe baza relațiilor personale, presupunând că, într-o zi când va avea el nevoie de ceva, ceilalți vor fi dispuşi să-i returneze favoarea și să-l ajute la rândul lor.

(CREDIT ALT -MARKET.COM)

Unele obiecte rare nu puteau fi găsite local, spre exemplu pietre de obsidian sau scoici care trebuiau obținute de la străini. De obicei, acest lucru se putea face prin schimb în natură, troc. Schimbul de scoici pentru silex de înaltă calitate, obsidian sau alte scoici sunt exemple de tranzacții într-o economie bazată pe troc. Acesta este modul în care oamenii au trăit pentru zeci de mii de ani. La început, aceste aranjamente au fost schimbate foarte puţin de revoluția agricolă. Mii de ani după ea, cei mai mulți oameni au continuat să trăiască în comunități mici, intime, asemănător triburilor de vânători-culegatori. Satele antice au fost unităţi economice auto-susţinute în care se desfăşurau favoruri reciproce și obligații între săteni, în plus puţin troc cu străinii. Aproape tot ce omul obişnuit avea nevoie pentru sine făcea fie singur, fie primea gratis de la membri familiei și vecinii din sat.

Specializarea

(CREDIT - STRAVAGANZASTRAVAGANZA)

Orașele și a regatele au apărut în urmă cu aproximativ 5000 de ani. Au apărut îmbunătățiri în structura de transport cu apariția căruțelor, vagoane, bărci mari și așa mai departe. Acestea au adus cu sine oportunități noi pentru ca oamenii să se specializeze în a face doar un singur lucru. Într-un oraș dens populat, a fost pentru prima dată în istorie suficient de mult de muncă pentru ca să apară cizmari, tâmplari, medici, preoți, soldați profesioniști și așa mai departe. Într-un sat mic nu era suficientă nevoie de muncă pentru ca cineva să fie doar cizmar. Chiar și persoana din sat care era cea mai bună la făcutul de papuci nu putea face asta exclusiv pentru că tot satul conținea doar 2-300 de oameni și nu era suficient de mult de muncă pentru a susține un cizmar profesionist. Într-un oraș de 10.000 de oameni sunt deja destui oameni care au nevoie de papuci noi în fiecare zi pentru a fi în măsură să susțină unul sau chiar mai mulţi cizmari specializaţi. În oraşe toate tipurile de profesii au început să se dezvolte. În sate, de asemenea, țăranii au început să se specializeze tot mai mult. Unele sate au început să se specializeze în producerea unui singur produs, să zicem uleiul de măsline. S-a oprit producţia altor produse și s-au concentrat pe ulei de măsline. Acest lucru era avantajos, deoarece fiecare sat se putea concentra pe produsele ideale pentru amplasamentul lui climatic, topografic. De exemplu, o zonă deluroasă nu e potrivită pentru grâu ci pentru măslini, astfel încât locuitorii se puteau concentra pe creșterea măslinilor și producţia de ulei de măsline. Al doilea avantaj mare al specializării este faptul că dezvoltă cunoștințe și tehnici noi. Înainte, o familie trebuia să crească grâu, mere, pui și alte lucruri, și pe lângă câţiva măslini. Astfel nu se puteau descoperi secretele creşterii celor mai buni măslini și a celui mai bun ulei de măsline.

Specializarea a adus cu sine probleme noi. Principala a fost cum să se gestioneze schimbul de bunuri și servicii între toţi specialiștii diferiţi. De exemplu, cultivatorul de măsline expert în sat și medicul expert în oraș nu se știau reciproc foarte bine asa ca era dificil să gestioneze un schimb de bunuri și servicii. O economie de favoruri și obligații nu funcționează bine atunci când încercăm să o aplicăm la un număr mare de oameni străini unul faţă de altul. E posibil să oferim ajutor gratuit familiei și vecinilor, dar aceasta diferă radical de a avea grijă de tot satul. Oamenii angajaţi în felurite specializări nu pot să se cunoască reciproc trăind în orașe sau sate diferite, trocul a devenit astfel dificil. Dacă, de exemplu cineva avea ulei de măsline și avea nevoie de tratament medical, se putea face un schimb între uleiul de măsline pentru servicii medicale sau invers. Cu toate acestea, schimbul în natură este eficient numai atunci când schimbăm o gamă limitată de produse. Contrar aparenţelor, schimbul nu poate constitui baza unei economii complexe. Pentru a înțelege limitele trocului, imaginați-vă că un ţăran specializat în creşterea merelor care merge la piață în cel mai apropiat oraș mare, cu un sac plin cu cele mai bune mere şi doreşte să dea merele pentru încălţăminte. Va avea două probleme mari.

(CREDIT - MONEY.HOWSTUFFWORKS.COM/)

În primul rând cizmarul trebuie să știe cât de multe mere valorează o pereche de pantofi. Într-o economie bazată pe troc, e o întrebare dificilă. În fiecare zi în piața mare a orașului cizmarul întâlnește zeci de clienți care doresc pantofi noi. Unii pot aduce mere, dar alţii oferă o varietate de alte bunuri, cum ar fi grâu, capre, pânză sau medicamente. Alţii pot oferi servicii ca vindecarea sau asistenţă juridică. Într-o economie bazată doar pe troc cizmarul trebuie sa înveţe prețurile relative a zeci de mărfuri în fiecare zi. Se poate calcula că pentru 100 de mărfuri diferite tranzacționate pe o anumită piață, cumpărătorii și vânzătorii ar trebui să știe 4950 cursuri de schimb diferite în fiecare zi pentru a putea face schimb în natură. Dacă există 1000 de mărfuri ar trebui să știe 499.500 cursuri diferite de schimb. Este nerealist, nimeni nu poate înmagazina atâtea rate de schimb mai ales ca acestea se schimbă tot timpul.

Cea de a doua şi mai mare problemă a trocului este că, chiar dacă cei doi reușesc să calculeze și să fie de acord câte mere valoarează o pereche de pantofi, trocul nu este întotdeauna posibil deoarece fiecare parte trebuie să vrea ceea ce celălalt are să ofere. Ce se întâmplă dacă cizmarului nu-i plac sau nu are nevoie de mere. Cizmarul poate are nevoie de îngrijire medicală în schimb. Cultivatorul de mere ar putea încerca să caute un medic care are nevoie de mere, va da merele medicului, medicul îl va vindeca pe cizmar și cizmarul îi va da pantofii. Este complicat. Dacă medicul nu are nevoie de mere, dar are nevoie de o tunsoare, atunci e necesară o tranzacție cu patru persoane care implică şi un frizer. Atâtea complicaţii fac schimbul în natură un mediu ineficient pentru economii complexe, cu mulți specialiști diferiţi. Pentru câţiva e în regulă, dar o piață mare nu poate funcționa doar pe bază de troc. Soluția găsită de multe societăți a fost inventarea și dezvoltarea banilor pentru a permite rețelele economice şi comerciale complexe. Banii au fost creaţi repetat în mai multe locuri în istorie. Dezvoltarea banilor nu necesită un progres tehnologic. A fost de ajuns o revoluție mentală sau psihologică. Invenția a fost pur și simplu crearea unei noi realități imaginare, o nouă realitate inter-subiectivă, care nu trăieşte decât în conştiinţa colectivă. Banii nu sunt monede sau bancnote. Banii sunt orice suntem dispuși să folosim pentru a reprezenta valoarea altor lucruri, pentru a schimba bunuri și servicii, a cumpăra și a vinde. Valoarea banilor depinde doar de imaginația noastră nu de valoarea materialului din care este făcut.

Tipuri de bani

De-a lungul secolelor au existat o mulțime de tipuri de bani. În zilele noastre, cea mai familiară formă sunt monede și bancnote. Moneda este o piesă standard din metal înscrisă, banii nu sunt însă moneda. Banii au existat cu mult înaintea inventării primelor monede. Culturile au reușit să prospere și să aibă sisteme economice foarte complexe folosind alte tipuri de bani. Au fost societăți care foloseau scoici pe post de bani. Altelei foloseau bovine, piele, sare, cereale, fasole, haine sau corali. Un tip special de scoici a fost deosebit de important în istoria banilor. Scoicile cowrie au fost folosite ca bani de-a lungul a aproximativ 4000 de ani peste tot Africa, Asia de Sud, Asia de Est și Oceania. Scoicile cowrie au fost unul dintre cele mai importante tipuri de bani din istorie. Chiar și în secolul al 20-lea, în Uganda, parte a Imperiului Britanic, impozitul se putea plăti cu în scoici cowrie. În scrierea chineză semnul inițial pentru bani a fost un desen al carcasei cowrie (貝) și chiar şi astăzi multe cuvinte în limba chineză legate de bani, cumpărare sau vânzare mai au încă semnul carcasei Cowrie.

(CREDIT -alfa- 1FOUNDATION.ORG/)

În închisori și, anterior, în lagăre de concentrare țigările erau folosite pe post de bani. Deținuții, chiar cei care nu fumează, sunt dispuși să accepte țigări drept plată. Toate produsele în închisori se calculează în număr de țigări.

Cea mai mare parte a activității economice din lumea de azi nu se mai face cu monede și bancnote, ele au devenit o formă rară de bani. În anul 2006, suma totală de bani din lume a fost estimată la aproximativ 473 trilioane de dolari, astăzi excede 500 trilioane dolari. Suma totală a tuturor monedelor și bancnotelor din lume, în toate valutele, e în valoare de numai aproximativ 50 trilioane dolari. Mai mult de 90% din toți banii din lume, care apar în conturile noastre bancare există doar în servere şi pe ecranele computerelor. Cei mai mulţi bani sunt biți din interiorul calculatoarelor pe care îi mutăm de colo-colo.

(credit SWISSINFO.CH)

Cele mai multe afaceri în lumea de astăzi se fac prin deplasarea de sume electronice de la un calculator la altul sau dintr-un fișier în altul fără să ​​se mişte bani fizic. Doar criminalii cumpără o casă şi plătesc pentru o tranzacție mare cu o valiză plină de bancnote. Dacă mergem la magazin să cumpărăm pâine utilizăm bani în formă de monede și bancnote. Dar pentru orice altceva (în lumea civilizată n.t.) se transferă bani din cont în cont. Transferul electronic de date este forma dominantă de bani astăzi în lume. Bitcoins este un exemplu de monedă modernă. Încă mai auzim la știri despre guverne care tipăresc bani, cum ar fi guvernul SUA care a tipărit mii de miliarde de dolari în ultimii ani, pentru a face față crizei economice, dar guvernele nu tipăresc în realitate niciodată dolari. Nu au o tipografie pentru a tipări milioane de dolari. Când vorbim astăzi despre tipărirea de bani noi, ce se întâmplă de fapt este că șeful Băncii Federale a Statelor Unite se înregistrează în programul de calculator potrivit și modifică un fișier. Înainte unde au fost 50.000 trilioane de dolari într-un câmp, el șterge un zero și scrie doi în schimb, câmpul are acum valoarea de 52 trilioane. Hocus Pocus, 2 trilioane de dolari au apărut pur şi simplu din senin. Acesta este modul în care se tipăresc banii în zilele noastre și forma pe care o au astăzi majoritatea banilor în lume. Dacă toată lumea care are un cont bancar ar merge la bănci și ar cere banii care apar în contul lor ca bancnote și monede, toate băncile din lume s-ar prăbuși. Mai puțin de 10% din banii din lume sunt disponibili în formă fizică, restul sunt doar date electronice. Atâta timp cât oamenii sunt dispuși să comercializeze bunuri și servicii în schimbul mutării unor date electronice dintr-un fișier în altul, banii funcţionează perfect.

De ce avem nevoie de bani?

O formă de bani este indispensabilă pentru funcţionarea sistemelor comerciale complexe. Pot fi date electronice, monede, scoici sau orice altceva, dar trebuie să avem bani pentru a avea piețe complexe. Banii permit oamenilor să determine cu ușurință valoarea relativă a oricărui produs sau serviciu de pe piață. Un cizmar într-o economie care foloseşte bani nu are nevoie să știe prețul relativ al pantofilor faţă de mere, ulei de măsline, pui sau unt sau orice altceva. Singurul lucru pe care trebuie să-l ştie este cât de mult valorează pantofii în valoarea monedei curente. Banii rezolvă și problema găsirii unui comerciant care să vrea ceea ce produci tu, ca un cizmar care vrea sau nu mere. După ce oferim bani această problemă este rezolvată pentru că toată lumea vrea mereu bani. Aceasta este probabil, calitatea cea mai importantă a banilor. Dacă oamenii numesc ceva bani, dar oamenii nu-l vor putem fi siguri că nu sunt cu adevărat bani. Toată lumea vrea mereu bani pentru simplul motiv că toată lumea vrea, de asemenea, întotdeauna bani, ceea ce înseamnă că ei se pot schimba pentru orice altceva. Producatorul de pantofi s-ar putea să nu vrea mere, va fi însă întotdeauna foarte fericit să-și vândă pantofii în schimbul banilor dumneavoastră. Indiferent ce vrea el de fapt poate obține întotdeauna în schimbul banilor.

Vânzarea de indulgențe. (CREDIT - Wikimedia)

Banii sunt un mijloc universal de schimb, care permite oamenilor să convertească aproape orice în aproape orice altceva. Aceasta este calitatea magică a banilor, transformă lucruri unul în altul. Transformă nu numai merele în pantofi, dar și lucruri care sunt mult mai îndepărtate. De exemplu, cu bani, violența se poate converti în educație. Un soldat îşi poate vinde serviciile sale în schimbul banilor și să-şi plătească școala sau facultatea. Iată cum prin intermediul banilor violența s-a convertit în educație și cunoaștere. În mod similar cu bani se poate transforma sănătatea în justiție. Un medic vindecă pe cineva şi cu banii câştigaţi îşi poate angaja un avocat. Nu putem transforma sănătatea în justiție direct, dar o putem indirect prin intermediul banilor. În anumite momente în istorie se putea transforma chiar sexul în mântuire. Acum 500 de ani în Europa, o prostituată se putea vinde pentru bani, și apoi să meargă la Biserica Catolică să-şi folosească banii pe care i-a câştigat prin prostituție pentru a cumpăra indulgență de la Biserica Catolică și, prin urmare, să evite iadul și să ajungă în rai.

valuta în Somalia. (CREDIT - CQJ.DK)

Forma ideală a banilor permite oamenilor nu numai să transforme un lucru în altul, dar şi să-i depoziteze sau să transporte o avere mare. Când averea constă în mere, e greu să le e depozităm pentru că vor putrezi după un timp și sunt greu de transportat într-o altă parte. Când averea e în formă de scoici cowrie sau monede de aur, e mult mai uşor de stocat pe termen nelimitat și de transportat dintr-un loc în altul într-o pungă mică sau cutie. Deoarece banii pot converti, stoca și transporta bogăția ușor și ieftin, aceştia şi-au adus o contribuție esențială la apariția rețelelor comerciale complexe și a piețelor dinamice care au unit mulți oameni în aceeași sferă economică. Fără bani, rețele comerciale și piețele ar fi fost condamnate să rămână mici, limitate în mărime şi complexitate şi nu foarte dinamice. În dreapta putem vedea un exemplu de bani care nu sunt ideali. "Moneda Somaliland, șiling, are o valoare atât de mică încât mai mult de câteva sute de dolari trebuie să fie transportaţi într-o roabă .

Cum acționează banii?

(CREDIT - CHINAHIGHLIGHTS.COM)

Bani sunt deci esențiali pentru crearea economiilor complexe, dar cum funcționează ei de fapt? De ce oamenii sunt dispuși să preschimbe un câmp de orez fertil într-un pumn de scoici cowrie? De ce sunt dispuși să lucreze luni întregi, să facă lucruri care poate nu le sunt pe plac cu adevărat, doar pentru a obține câteva bucăți colorate de hârtie? Oamenii sunt dispuși să facă astfel de lucruri atunci când au încredere în născocirea imaginației colective. Încrederea este materia primă reală din care au fost forjaţi toţi banii din istorie. Când un fermier bogat, să zicem în China antică şi-a vandut toată averea în schimbul unui sac de scoici cowrie și apoi a călătorit cu el într-o altă provincie, el a avut încredere că odată ajuns la destinație alte persoane străine ar fi dispuşi să-i vândă orez, o casă, câmpuri în schimbul scoicilor cowrie din sac. Banii sunt prin urmare un sistem de încredere reciprocă și nu orice fel de sistem de încredere reciprocă. Banii sunt sistemul universal cel mai eficient de încredere reciprocă conceput vreodată de oameni.

Ce a creat această încredere?

Cum s-a format încrederea este un proces foarte complicat. E nevoie de o rețea complexă și de lungă durată de relații politice, economice şi sociale pentru a construi încrederea în bani. Noi credem în scoicile cowrie sau în moneda de aur sau bancnota de un dolar sau euro pentru că vecinii noștri cred şi ei în ele. Noi toți credem în ele pentru că conducătorul nostru crede în ele, pentru că preotul nostru și chiar şi zeii noștri cred în ele.

Aici este o bancnotă americană de un dolar.

Nu se poate nici mânca, nici bea şi nici purta. De ce avem atunci încredere în ea? De ce suntem dispuși să facem atâtea eforturi pentru a o obține? Cu toții avem încredere în ea pentru că ne încredem în Dumnezeu și în Statele Unite ale Americii.

(credit THEGUARDIAN.COM)

Pe o parte a bancnotei de un dolar stă scris “Credem în Dumnezeu” (In God We Trust). Pe cealalată parte este semnătura secretarului Trezoreriei americane. Avem încredere în acest dolar pentru că ne încredem în Dumnezeu și în secretarul Trezoreriei Statelor Unite. Când Dumnezeu și guvernul Statelor Unite ne dau cuvântul lor pentru ceva în care ei cred îi credem şi noi, desigur. Rolul esențial al încrederii explică de ce sistemele noastre financiare sunt atât de strâns legate de sistemele noastre politice și ideologice. Deasemenea de ce o criză financiară e adesea declanșată de evoluția situației politice; și de ce piața de valori se poate ridica și cădea în funcție de starea de spirit psihologic a comercianților și nu de starea obiectivă a economiei. O modalitate de a construi încrederea în bani este de a defini banii independent de imaginaţia noastră. Primii bani cunoscuţi în istorie au fost banii de orz sumerieni, un bun exemplu în această direcţie. Banii de orz au fost primul tip de bani despre care știm. A apărut în Sumerul antic aproximativ 3000 î.Hr., acum 5000 de ani, aproximativ în același timp și loc și în aceleași condiții ca şi scrierea. Bani orz au fost pur și simplu orz, un număr fix de boabe de orz, folosit ca o masură universală pentru evaluarea și schimbul tuturor celorlalte bunuri și servicii.

Cea mai frecventă măsură de orz în Sumerul antic a fost Selo[1]. Un Selo a fost echivalent la aproximativ un litru de astăzi. Boluri standard, care fiecare dintre ele putea conține exact un Selo au fost produse în masă în Sumerul antic. Ori de câte ori oamenii aveau nevoie să cumpere sau să vândă ceva, era ușor de măsurat sumele necesare de orz. Salariile de exemplu, se plăteau în orz măsurate cu Selo. Un text antic spune că salariul obișnuit al unui muncitor de sex masculin din vechiul Sumer era de 60 selos de orz pe lună. O muncitoare de sex feminin primea jumătate, doar 30 selos pe lună. Un şef putea câștiga între 1200 și 5000 de selos pe lună. Evident, oamenii nu mâncau atât orz. Primeau orzul lor şi îl schimbau pe piață pentru tot ce aveau nevoie. Puteau cumpăra orice cu aceste măsuri de orz, selos. Era oarecum mai ușor de construit încrederea în bani orz, decât în dolari sau scoici cowrie, pentru că orzul are o valoare intrinsecă. Oamenii pot mânca orzul. Cu toate acestea, chiar dacă sună banal, faptul că sumerienii utilizau boabe de orz ca bani e departe de a fi banal. Transformarea orzului în bani a fost dificilă. În zilele noastre nu mai putem cumpăra cu orz, chiar dacă oamenii îl pot mânca. Acesta nu mai este acceptat ca bani. Oamenii nu mai au încredere în boabele de orz. Faptul că sumerienii au reușit să o facă a fost extraordinar. A fost o mare realizare pentru sumerieni să construiască încrederea universală în boabe de orz și să convingă oamenii să folosească orzul ca bani pentru toate tranzacțiile diferite. Pe de altă parte, bani ca orz erau problematici, nu erau ușor de transportat sau de depozitat. Nu au fost o alegere ideală. Un progres major în istoria economică a avut loc atunci când oamenii au câștigat încredere în bani care nu mai aveau nici o valoare intrinsecă, dar erau mai ușor de stocat și transportat decât orzul. Astfel de bani au apărut pentru prima dată în Mesopotamia antică pe la mijlocul mileniului al treilea î.en, în jurul anului 2500 î.Hr.Wikimedia).

Primii bani pe care nu au avut valoare intrinsecă au fost siclul de argint. Siclul de argint nu e o monedă, ci pur și simplu o măsură de argint; aproximativ opt grame de argint. Când Codul lui Hammurabi, de exemplu, afirma că dacă un om de clasă superioară ucide o femeie sclav el trebuia să plătească proprietarului 20 de sicli de argint, înseamnă că el trebuia să plătească 160 de grame de argint, nu 20 de monede. Cei mai mulţi termeni monetari din Vechiul Testament din Biblie sunt daţi în măsuri de metal, nu ca monede. Când frații lui Iosif l-au vândut la Ismaeliți pentru 20 de sicli de argint ei nu au primit 20 de monede ci 160 de grame de argint metalic. Spre deosebire de măsura orzului selos, siclul de argint nu a avut nici o valoare intrinsecă. Nu se putea mânca sau bea sau folosi ca îmbrăcăminte. Argintul este un metal foarte moale, prea moale pentru a face cu el instrumente utile. Când folosim argint sau aur în bijuterii, facem acest lucru pentru a crea simboluri ale statutului social, cum ar fi inele, coroane sau statui, bunuri de lux care nu au nici o utilizare practică. Anumite societăţi identifică astfel persoanele cu statut social ridicat. Valoarea argintului și a aurului este întotdeauna pur culturală. Măsurile acestor metale prețioase, mai întâi argint și apoi în cele din urmă aur, au dat naștere la monede.

Primele monede din istorie au fost bătute din câte știm în jurul anului 640 î.Hr. de către regele Alyattes din regatul Lidiei, în ceea ce astăzi este vestul Turciei. Acestea erau măsuri standardizate de aur și argint pe care regele imprima un soi de marcă de identificare. Marca de pe monedă declara două lucruri importante. În primul rând arăta cantitatea de metal prețios conținută în fiecare monedă. În al doilea rând ea identifica autoritatea care a bătut moneda și garanta conținutul ei. Aproape toate monedele pe care le folosim astăzi în lume sunt descendenți ai monedelor originale din vestul Turciei.

monedă cu portretul împăratului roman Domițian. (CREDIT -WIKIMEDIA.ORG),

Monedele aveau două avantaje majore faţă de măsurile de metal nemarcate care au fost utilizate înainte, cum era siclul de argint. În primul rând, la fiecare cumpărare sau vânzare trebuia cântărit exact pentru a fi siguri cat de mult argint este în acele măsuri. În al doilea rând, chiar dacă aceste măsuri se cântăreau exact nu putea fi nimeni sigur că este argint pur. Oricine putea încerca să trișeze folosind un alt fel de metal, spre exemplu plumb, și să-l acopere cu argint. Monedele au rezolvat această problemă. Marca imprimată pe monede confirmă valoarea ei exactă așa că nu mai trebuiau cântărite. Marca este de asemenea, semnătura unei autorități politice sau religioase, care oferea garanția lor pentru valoarea monedei astfel încât se putea avea încredere în ea. Forma și dimensiunile mărcii de pe monede a variat foarte mult de-a lungul istoriei, dar mesajul a fost mereu acelaşi. E de altfel același mesaj pe care-l avem şi astăzi:

Eu, marele rege așa și așa vă dau cuvântul meu personal că acest disc de metal sau această bucată de hârtie este în valoare de ceea ce spun eu că este. Dacă cineva îndrăznește să falsifice moneda sau bancnota înseamnă că îmi falsifică propria marcă. Astfel ei mă impersonează şi îmi dăunează reputaţiei, dar mie nu-mi place așa că îi voi pedepsi cu maximă severitate".

Tocmai de aceea contrafacerea banilor a fost întotdeauna considerată o infracțiune mult mai gravă decât aproape orice alt act de fraudă sau înșelăciune. Când se falsifică banii, nu se inşeală doar pe ceilalţi dar se şi uzurpă identitatea regelui sau a guvernului. Se acționează ca și cum falsificatorul ar fi el însuşi regele și acesta este un act grav de subminare îndreptat împotriva puterii, privilegiilor și chiar persoanei regelui. Prin urmare, de-a lungul istoriei contrafacerea de monede, bancnote și bani în general, a fost pedepsită uzual prin tortură și execuţie. Autoritatea politică îi ajută pe oameni să câștige încredere în bani. Atâta timp cât oamenii au încredere în puterea și integritatea regelui sau a autorității politice ei au de asemenea încredere în banii lor. Două persoane complet străine pot fi de acord cu privire la valoarea unei anumite monede. Un Denarius al Imperiului Roman spre exemplu, prezenta încredere atâta timp cât oamenii aveau încredere în puterea și integritatea împăratului roman al cărui nume, și uneori chiar imagine, era tipărită pe monedă. În mod similar în zilele noastre, oamenii din întreaga lume au încredere în dolarul american mai mult decât să zicem în Peso-ul mexican, pentru că au încredere în guvernul Statelor Unite și au încredere în banca Federală americană mult mai mult decât au încredere în guvernul sau banca din Mexic.

primii bani în Japonia (CREDIT -WIKIMEDIA)

Osama Bin Laden a avut suficientă încredere în guvernul american precum şi în banca federală încât să accepte și să folosească banii acestora. La rândul lor, puterea conducătorilor se bazează de asemenea pe încrederea în bani. Ar fi foarte greu de menținut un imperiu întins cum era Imperiul Roman, fără bani, fără o monedă. Dacă Imperiul Roman ar fi trebuit să plătească salarii și să colecteze taxe în orz și grâu ar fi fost imposibil de colectat impozitul în Siria, transportat la trezoreria centrală din Roma si de acolo transportat din nou pentru a plăti legionari poziţionaţi în Marea Britanie sau Germania. Ar fi fost la fel de dificil să mențină Imperiul Roman dacă în diferite părți ale imperiului, oamenii ar fi folosit tipuri diferite de bani. Ar fi fost imposibil ca locuitorii Romei să creadă în monede de aur şi să facă afaceri în aur, iar Dacii, grecii, evreii și sirienii să le respingă și să aibă încredere în alte forme de bani cum erau scoicile cowrie.

Banii și unificarea globală

- HISTORY.UCSB.EDU)

Guvernele nu numai că dau încredere în bani, dar au deasemenea nevoie de bani pentru a avea stabilitate şi ca să poate controla o zonă întinsă. Prin urmare, banii au servit un rol deosebit de important în unificarea omenirii. Nu doar au sprijinit unele guverne locale, ici și colo, dar mai important, deoarece încrederea în bani a trecut granițele geografice, topografice și chiar politice, a permis astfel oamenilor din culturi, religii și chiar împărății diferite să facă comerț unul cu un altul și să coopereze cel puțin în sfera economică. Acest lucru se întâmplă astăzi în lume cu dolarul, dar s-a întâmplat acum 2000 de ani cu alte tipuri de bani, cum ar fi monedele de aur argint ale Imperiului Roman. În primul secol d.Hr., monedele romane au fost un mediu acceptat de schimb nu numai în Imperiul Roman, dar de asemenea, foarte departe de granițele sale, în munții din India de exemplu. Indienii au avut încredere în denarul roman astfel că, atunci când conducătorii locali indieni au început să producă monede proprii, le-au imitat forma şi chiar portretul împăratului roman. Aceasta pentru că populaţia avea încredere în aceste tipuri de monede cu această imagine specială de împărat pe ea, astfel că indienii au adoptat-o. Însuşi numele de denar a devenit un nume generic pentru toate tipurile de monede. După ce Imperiul Roman s-a prăbușit și imperiul musulman s-a ridicat, califii musulmani "au arabizat" numele Denarius și au început să emită dinari.

dinari timpurii

Cuvântul dinar este pur și simplu o traducere arabă, o formă arabă de a spune Denarius. Dinarul este încă numele oficial al monedei din zilele noastre în multe țări de lângă Marea Mediterană, cum ar fi Iordania, Irak, Serbia, Tunisia și multe altele. Modelul monedei Lydiei s-a răspândit de la Marea Mediterană înspre Oceanul Indian. China a dezvoltat de asemenea propriul sistem de bani, puţin diferit de sistemul Lydiei din Mediterana. Acesta a fost bazat inițial pe monede de bronz, şi nu pe argint sau aur. Dar, odată cu trecerea timpului, musulmani, comercianți și cuceritori europeni au răspândit monedele de aur și de argint nu numai în Europa și Asia dar în multe părți ale Africii. Ulterior America și Australia, în Oceanul Pacific, în așa fel încât aurul și argintul au devenit bani standard, peste tot în lume. În epoca modernă târzie, întreaga lume a fost astfel unită într-o zonă monetară unitară bazată în primul rând pe credinţa şi încrederea în aur și argint. Mai târziu, în câteva alte valute de încredere, în primul rând lira sterlină britanică, iar apoi dolarul american, care este încă dominant astăzi.

(CREDIT - WILLARD.COLONIAL)

Acest proces lent de creare a unei zone unice monetare transnațională și transculturală a pus bazele pentru unificarea afro-Asiaei mai întâi, iar mai târziu a întregii lumi într-o singură sferă economică și politică. Oamenii au continuat să vorbească multe limbi, să se supună la conducători și să se închine la zei foarte diferiţi. Dar tot mai mulți oameni din întreaga lume au crezut şi s-au folosit de aceiași bani; aur și argint mai întâi și mai târziu de lira sterlină și dolarul american. Fără această credință comună, rețele globale de tranzacții ar fi fost practic de nerealizat. Cum ar fi putut europenii, de exemplu, să facă afaceri cu China, dacă chinezii nu ar fi crezut în aur și argint și ar fi refuzat să accepte plata în aur și argint. Am putea întreba cum s-a realizat acest lucru dacă nu a fost o singură religie sau imperiu care să conducă întreaga lume. Cum se face că indieni, chinezi, musulmani și spanioli care veneau din culturi foarte diferite și nu reușeau să cadă de acord cu privire la nimic altceva, au reuşit totuși să se înţeleagă în ceea ce priveşte credința comună în aur și argint?

De ce spaniolii nu au crezut în continuare în aur, iar musulmanii să rămână devotaţi orzului? Și indienii să continue să folosească scoici cowrie, iar chinezii ar să folosească să zicem, role de mătase ca bani. Economiștii au un răspuns foarte convingător la această întrebare. Conform teoriilor economice acceptate de majoritatea specialiştilor, odată ce comerțul începe să conecteze zone separate forța cererii și ofertei are tendința de a egaliza prețurile tuturor produselor care se pot transporta dintr-o zonă în alta. Acest fapt se aplică şi la bani. Pentru a înțelege de ce să luăm în considerare un scenariu ipotetic. Să presupunem că, atunci când schimburile comerciale deschise între India și Marea Mediterană au devenit mai frecvente, indienii nu au fost încă foarte interesaţi de aur. Prin urmare, aurul nu ar fi avut valoare în India. În același timp, în Marea Mediterană, aurul era deja un simbol al statutului şi deci foarte râvnit, iar datorită monedei valoarea aurului în Marea Mediterană era foarte mare. Ce s-ar întâmpla este că comerciantii care călătoresc între porturile din India și Marea Mediterană ar observa în mod evident diferența uriașă între valoarea aurului din aceste două locuri. Pentru a face profit, comercianții speculanţi puteau să cumpere aur ieftin în India și să-l vândă pentru un profit imens în Marea Mediterană.

Prin urmare în timp, cererea pentru aur în India ar crește din cauza comercianților din Marea Mediterană care doresc să cumpere aur. Indienii ar începe să aprecieze aurul doar pentru a-l vinde comercianților mediteraneeni. În același timp, în Marea Mediterană, ar exista tot mai mult aur provenind din India și valoarea aurului în Marea Mediterană ar începe să scadă. Această creştere și descreştere a valorii va continua până când valoare se va egaliza aproximativ și procesul se va opri. În India și în Marea Mediterană aurul ar fi valorat cam la fel de mult. Acest proces se petrece cu tot felul de bani. Simplul fapt că o altă persoană crede în să zicem cochilii cowrie sau dolari, sau în date electronice este suficient pentru a consolida credința în ele. Acesta este modul în care creștinii și musulmanii care nu sunt în acord religios, pot totuși să fie de acord monetar. Aceasta deoarece religie ne cere să credem în ceva ca un zeu sau scripturi, banii ne cer doar să credem că alte persoane cred în ceva. Această idee este de o importanță extraordinară, și e dificil de înțeles. Merită repetată:

Religia vrea ca noi să credem în ceva gen Dumnezeu, banii nu ne cer să credem în nimic special. Banii pur și simplu ne cer să credem că alte persoane cred în ceva.

Sunteţi liber să nu apreciaţi valoarea dolarului, să nu credeţi în el, dar dacă credeţi că alte persoane cred în dolar veţi acumula la rândul vostru dolari, nu pentru că le doriți neapărat ci pentru că știți că alte persoane îi doresc. Dacă întrebăm acum de ce alte persoane cred în dolar, răspuns este că pentru că şi alții şi-i doresc. De accea îi adunaţi, pentru a-i schimba pentru ceea ce doriţi. În felul acesta funcționează banii. De mii de ani filosofi, gânditori, profeți și poeți au degradat banul și l-au numit rădăcina tuturor relelor și motivul pentru toate necazurile din lume. În realitate însă, banul este punctul culminant, apogeul de concesie umană. Nu există nimic mai tolerant pe această lume decât banul. Banii sunt mai deschişi la minte decât orice religie, stat, cod cultural sau obicei social. Banii sunt singurul sistem de încredere creat de oamenii în istorie, care poate ignora aproape toate deosebirile culturale și nu face discriminări pe bază de religie, sex, rasă, vârstă sau orice altceva. Un dolar în mâinile unei persoane de culoare sau albe este același dolar și va fi acceptat la fel, după cum şi un dolar în mâinile unei femei sau al unui bărbat valorează la fel. Banul nu face discriminări între diferitele genuri sau rase.

Concluzii

Podul lui Adam, INDIA

În concluzie, banii se bazează pe două principii universale. În primul rând, convertibilitatea universală, cu bani putem transforma aproape orice în aproape orice altceva, pământ în loialitate, dreptate în sănătate, violența în cunoaștere. Al doilea principiu fundamental al banilor este încrederea universală. Cu banii ca intermediar, doi oameni pot coopera cu privire la orice proiect. Chiar dacă ei nu se cunosc reciproc sau poate chiar se urăsc reciproc, dacă sunt bani implicaţi atunci ei pot coopera. Astfel, banii au servit de-a lungul a sute și mii de ani ca o punte de legătură între diferite regate, religii și culturi și au contribuit la unificarea omenirii și la crearea lumii globale în care trăim astăzi. Ar fi însă o greșeală să credem că numai banii au unificat omenirea. Banii sunt doar o realitate imaginară și se bazează pe încredere. Pentru a avea un sistem monetar eficient avem nevoie de sprijinul unui sistem politic eficient și a unor principiilor etice comune. Fără dolari, Statele Unite ar fi dificil de guvernat. Fără Statele Unite ale Americii ar fi la fel de dificil de a clădi încrederea în dolar. Nu putem înțelege cu adevărat cum funcţionează banul fără a lua în considerare politica și religia. Pentru a înțelege cum mii de culturi izolate s-au combinat în timp pentru a forma satul global de astăzi trebuie să fim conștienți de rolul important jucat de aur și argint, dar nu putem ignora rolul la fel de important în unificarea omenirii jucat de imperii şi religii.

Urmează lecţia XI - Viziuni Imperialiste.